datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

DATÓRNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care are de plătit o datorie; debitor. / dator + suf. ~nic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DATÓRNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritor, platnic. (~ul și-a plătit datoria.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DATÓRNIC s. v. creditor, împrumutător.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Datornic ≠ creditor
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

datórnic s. m., pl. datórnici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink