datori vtr vz datora

datorì v. a fi dator în bani: nu-ți datoresc nimic.

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., un bun; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Prez. ind. și: datoresc. Var.: (înv.) datori vb. IV] – Din dator.

adetoriu, ~oare^[1] a, smf vz dator

dator, ~oare^[1] [At: CORESI, EV. 280 / V: (îvp) dăt~, dătoriu, det~, (înv) ~riu, ~tur, deator,^[2] deatoriu,^[3] detoriu,^[4] (reg) dit~ / Pl: ~i, ~oare / E: ml debitorius] 1 a (Construit mai ales cu verbul a fi sau a rămâne și urmat de determinări introduse adesea prin prepoziția cu, arătând obiectul datoriei) Care are de plătit (cuiva) o datorie (1), de obicei, o sumă de bani. 2 a (Îlv) A (se) da (sau, pop a (se) băga) ~ A se îndatora (cuiva). 3-4 a (Pfm; îe) (A fi) ~ vândut (A fi) plin de datorii (1). 5 a (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ A pretinde (cuiva) achitarea unei sume pe care nu o datorează. 6 a (Trs; îe) A se băga ~ (pe ceva) A lua ceva pe datorie. 7 a (Îe) A face ceva ~ A amaneta un obiect. 8 a (De obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este obligat (moral, prin lege sau printr-o învoială) să adopte o anumită poziție, sau să acționeze într-un anumit mod Si: constrâns, forțat. 9 a (Pex; de obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Sortit (1). 10 a (Îe) A (nu) rămâne (cuiva) ~ A face totul după cum era stabilit. 11 a (Îae) A clarifica. 12 a (Îae) A răspunde prompt. 13 a (Pex; îae) A se răzbuna. 14 a (Înv; pex) Răspunzător. 15 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care are datoria de a mulțumi (cuiva) pentru un serviciu, pentru un sprijin etc. 16 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este îndatorat (cuiva). 17 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este plin de recunoștință. 18 a (Îlv) A fi ~ A datora. 19 sm (Înv; adesea cu referire la divinitate) Dătător. 20 sn (Înv) Datorie (1). 21 sm (Înv; îlav) În ~ Pe datorie (1). 22 sm (Îrg) Debitor.

datora [At: ANON. CAR. / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: dator] 1 (Fșa) vt A avea de restituit cuiva o sumă de bani sau un bun material. 2 vt A avea o datorie morală (sau legală) față de cineva. 3 vt (Pex) A trebui să fie recunoscător cuiva. 4 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A fi provocat de... 5 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A se explica prin... 6 vrp A avea drept cauză.

datoriu, ~ie smf, a vz dator

datur, ~ă smf, a vz dator

dător, ~oare smf, a vz dator

dătoriu, ~ie smf, a vz dator

detor, ~oare s, a^[1] vz dator corectat(ă)

ditor, ~oare s, a vz dator

†ADETORIU adj. Trans. Dator.

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datori vb. IV] – Din dator.

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. (Construit mai ales cu verbul «a fi» sau «a rămîne» și urmat de determinări introduse uneori prin prep. «cu» și arătînd obiectul datoriei). 1. Care are de plătit (cuiva) o datorie, de obicei o sumă de bani. Mohabin a rămas dator unei văduve sărace cu cinci parale, pentru cusutul unui turban. SADOVEANU, D. P. 182. La birt ai rămas dator 800 lei. SEBASTIAN, T. 282. ◊ Fig. Îți sînt dator o lămurire, amicul meu. M. I. CARAGIALE, C. 69. Din zei de-am fi scoborîtori, C-o moarte toți sîntem datori! COȘBUC, P. I 257. ◊ Expr. Dator-vîndut = plin de datorii. Sărac-lipit, dator-vîndut... rămînea netulburat. M. I. CARAGIALE, C. 121. a scoate (pe cineva) dator = a cere, a pretinde (cuiva cu care ai avut o afacere) achitarea unei sume pe care n-o datorează. Băui trei zile de vară... Băui, nene, turma toată Sărăcuț de maica mea Cînd văzui că, după toate, Încă și dator mă scoate. ALECSANDRI, P. P. 265. (Rar) A face dator (un lucru) = a pune amanet, a amaneta, a ipoteca. Mîncai caii și cocia Și-mi făcui datoare via. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. 2. (De obicei urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Obligat (prin lege, printr-o învoială sau moralicește) să facă ceva. Fiecare cetățean al Republicii Populare Romîne este dator să respecte constituția și legile statului de democrație populară. CONST. R.P.R. 42. El e dator să se poarte politicos cu lumea. CARAGIALE, O. III 34. Dă, sîntem datori a ne ajuta unii pe alții. CREANGĂ, O. A. 218. Cetățeanul e dator către lege mai mult decît supunerea sa. El trebuie a-i fi sprijinitor și ajutor. BĂLCESCU, O. I 354. 3. (Construit cu dativul) Care are a mulțumi cuiva pentru un serviciu, pentru un sprijin etc.; îndatorat. Ție îți sînt datoare mîntuirea puilor mei. ISPIRESCU, L. 90. Voi veți trăi; căci vouă Grecia e datoare; Căci voi ați dat semnalul la libertatea sa. ALEXANDRESCU, P. 143.

DATORA, datorez, vb. I. (Și în forma datori; construit cu dativul) 1. Tranz. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «la», indicînd o instituție bancară) A fi dator, a avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva. Datorește o sumă de bani la bancă. ▭ Tu îmi datorești cincizeci de kilograme porumb. SADOVEANU, P. M. 264. Îți mulțumesc, frate, trebuie să-mi spui cît îți datorez. CAMIL PETRESCU, B. 221. ◊ Fig. Nu datorez nimănui nici o socoteală. SEBASTIAN, T. 283. 2. Tranz. A fi obligat (cu ceva față de cineva), a avea o datorie morală (față de cineva), a trebui să mulțumești cuiva pentru ceva. Omului acesta îi datoresc copiii mei viața tatălui lor. CAMIL PETRESCU, T. I 426. Toate aceste reflecțiuni puțin măgulitoare pentru mine și florile mele nu m-au împiedicat de-a exersa găzduirea ce datorez oaspeților. NEGRUZZI, S. I 99. 3. Refl. unipers. (Mai ales în forma datori) A avea (pe cineva sau ceva) drept cauză. Cărei nedreptăți se datorește trimiterea lui în linia întîi? CAMILAR, N. I 350. Neînduplecatei lor voințe și materialului dîrz din care sînt plămădiți se datorează faptul că la poalele măreților munți nu se întinde un ținut de mizerii. BOGZA, C. O. 269. Surparea părintelui meu se datorește măritului domn de astăzi. SADOVEANU, Z. C. 74. Nu știa că acest monument se datorește celui mai mare sculptor. MACEDONSKI, O. III 72. ◊ Tranz. A povestit tot cui îi datorește rana sa. EMINESCU, N. 125. – Variantă: datori, datoresc, vb. IV.

DATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care datorează ceva; care are obligația de a restitui o datorie (bănească). ◊ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii bănești. 2) Care are obligația morală sau materială de a acționa într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoștință (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius

A DATORA ~ez tranz. 1) A avea de restituit (cuiva). 2) A avea în posesie purtând obligația morală de recunoștință (cuiva). ~ cuiva viața. [Var. a datori] /Din dator

A SE DATORA se ~ează intranz. A avea drept cauză; a fi urmarea. Succesul său se ~ează hazardului. [Var. a se datori] /Din dator

dator a. și m. care are o datorie (materială sau morală); [Vechiu-rom. detoriu = lat. *DEBITORIUS].

datór și (vechĭ) detór, -oáre adj. (lat. debitor, id., de unde s’a făcut *debtor, *deutor, apoĭ, supt infl. luĭ dat, dator; pv. sp. deudor, pg. devedor). Debitor: am rămas dator un franc, cu un franc. Dator vîndut, foarte dator. Obligat: eștĭ dator să facĭ asta.

datorésc v. tr. (d. dator). Îs dator: a datori un franc la pitar saŭ pitaruluĭ. Îs obligat: datorim patriiĭ viața. – Și datorez (ca îndatorez).

detór V. dator.

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

!datora¹ (a ~) (a avea o datorie) vb., ind. prez. 1 sg. datorez, 3 datorează; conj. prez. 1 sg. să datorez, 3 să datoreze

datora² (a se ~) (a avea drept cauză)/(înv.) datori (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datorează/se datorește, imperf. 3 pl. se datorau/se datoreau; conj. prez. 3 să se datoreze/să se datorească; ger. datorându-se/datorindu-se

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

*datora² (a se ~)/(înv.) datori² (a se ~) (a avea drept cauză) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datorează/se datorește, imperf. 3 sg. se datora/se datorea; conj. prez. 3 să se datoreze/să se datorească; ger. datorându-se/datorindu-se

datora¹ (a ~)/(înv.) datori¹ (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datorează/datorește, imperf. 3 sg. datora/datorea; conj. prez. 3 să datoreze/să datorească; ger. datorând/datorind

dator adj. m., pl. datori; f. sg. și pl. datoare

datora/datori vb., ind. prez. 1 sg. datorez/datoresc, 3 sg. și pl. datorează/ 3 sg. datorește, imperf. 3 sg. datora/datorea; conj. prez. 3 sg. și pl. datoreze/datorească; ger. datorând/datorind

dator.

dator (datoare), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms d’agent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.

MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

DATOR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)

DATOR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sînt ~ să fac acest lucru.)

Maxima debetur puero reverentia (lat. „Cel mai mare respect îl datorăm copilului”) – Versul acesta, al 47-lea, desprins dintr-o satiră a lui Iuvenal (a XIV-a), face parte din pasajul în care se spune că nimic din ceea ce poate supăra văzul sau auzul nu trebuie să calce pragul casei unde se află un copil. Deci înțelesul versului, ajuns zicală, este că trebuie să ferim copilul de vorbe urîte, de obiceiuri rele ș.a.m.d. – întocmai sau încă și mai mult decît ne impun buna-cuviință și respectul față de maturi. Cuvintele acestea (poate cele mai afectuoase și condescendente ce-au ieșit de sub pana necruțătoare a causticului satiric latin) au căpătat astăzi, cînd se acordă cea mai mare atenție creșterii și educației copiilor, o actualitate și o aplicare care le dă adevărata strălucire. LIT.