daraban sm [At: (a. 1832) DOC. EC. 503 / V: (înv) dărăban (1) / Pl: ~i și dărăbani / E: darabană] (Înv) 1 Dorobanț. 2 Toboșar.

dărăban sm vz dorobanț

dărăbanț sn vz tărăboanță¹

dărăboanță sf vz tărăboanță¹

dorobanț [At: CORESI, EV. 106/2 / V: (pop) ~ova~ sm, (înv) dăr~, dărăb~, ~an, dărăban smn / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: mg darabant, tc der-ban „portar”] 1 sm Soldat infanterist. 2 sm (Iuz) Aprod. 3 sm Jandarm (cu atribuții speciale). 4 sn (Iuz) Pachet cu foițe de țigară cu chipul unui dorobanț pe înveliș. 5 sn (Îrg) Numele unui dans țărănesc.

taraboanță sf vz tărăboanță¹

tarabonț sn vz tărăboanță¹

tarabonță sf vz tărăboanță¹

tarboanță sf vz tărăboanță¹

tarbonță sf vz tărăboanță¹

tărăbanț sm vz dorobanț

tărăbanță sf vz tărăboanță¹

tărăboanță¹ sf [At: ECONOMIA, 119/11 / V: (reg) dăr~, tarab~, tarabon~, tarb~, tarbon-, ~ban~, ~oniță, ~on~, ~rban~, ~rb~, ~rboniță, ~rbon~, ~rbonție, târb~, târbon~, târbonțe, târbonție (Pl: ~ii), terib~, tirb~, tirib~, tiribon~, torob~, torogo~, trabolță, trabon~, trăboță, trib~, tribon~ sf, dărăbanț, tarabonț, ~rbonț, tribonț sn / Pl: ~țe, (reg) ~onți / E: mg targonca, torbonca] 1 (Pop) Roabă. 2 (Reg; îe) A lua pe cineva în ~ A lua pe cineva peste picior. 3 (Reg) Cotigă (1). 4 (Mun; dep) Om care umblă de colo-colo, fără să lucreze ceva. 5 (Mun; dep) Om lăudăros. 6 (Mun; dep) Palavragiu. 7 (Reg; îf tărboanță) Bucată de lemn, așezată pe fiecare din cele două telegi ale carului, în capetele căreia se înfig țepușele. 8 (Pfm; irn) Mijloc de transport foarte uzat.

tărăboniță sf vz tărăboanță¹

tărăbonță sf vz tărăboanță¹

tărbanță sf vz tărăboanță¹

tărboanță sf vz tărăboanță¹

tărboniță sf vz tărăboanță¹

tărbonț sn vz tărăboanță¹

tărbonță sf vz tărăboanță¹

tărbonție sf vz tărăboanță¹

târboanță sf vz tărăboanță¹

târbonță sf vz tărăboanță¹

târbonțe sf vz tărăboanță¹

târbonție sf vz tărăboanță¹

teriboanță sf vz tărăboanță¹

tirboanță sf vz tărăboanță¹

tiriboanță sf vz tărăboanță¹

tiribonță sf vz tărăboanță¹

toroboanță sf vz tărăboanță¹

torogoanță sf vz tărăboanță¹

trabolță sf vz tărăboanță¹

trabonță sf vz tărăboanță¹

trăboță sf vz tărăboanță¹

triboanță sf vz tărăboanță¹

tribonț sn vz tărăboanțâ¹

tribonță sf vz tărăboanțâ¹

DARABAN, darabani, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat de gardă, ostaș. Cîțiva boieri cu privirile înnegurate pătrunseră pînă la Tomșa, mînați din urmă de darabani. SADOVEANU, O. VII 18. Lefegii și darabani, Cu-ai lor mîndri căpitani. ALECSANDRI, P. P. 180.

DOROBANȚ, dorobanți, s. m. (Învechit) 1. Soldat din infanterie. V. curcan, căciular. Constantin trăsese sorț de cu primăvară și-l luase dorobanț. GALACTION, O. I 126. Strecurați prin plumb și săbii, dorobanții drum deschid. COȘBUC, P. II 44. Toți dorobanți, toți căciulari... Purtînd opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. ALECSANDRI, P. A. 204. 2. Jandarm. L-au dibuit oamenii boierului și l-au adus cu dorobanții înapoi, legat, pe jos, prin zăpadă. CAMIL PETRESCU, B. 14. Trupul călăreț de jandarmi, cărora s-a dat vechea numire de dorobanți, s-a întocmit la 1832. BĂLCESCU, O. I 37. 3. Aprod, portar, ușier (la autorități). Un dorobanț îi aduse un plic în care găsi permutarea lui. NEGRUZZI, S. I 111. – Variantă: dărăban (BĂLCESCU, O. I 118) s. m.

TĂRĂBOANȚĂ, tărăboanțe, s. f. Roabă. Apoi, de-a dura, pe umere, în spate, pe tragle, în tărăboanțe, se îndreptau spre beciuri. HOGAȘ, DR. II 40. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele. CREANGĂ, A. 8. În acea învălmășeală, tărăboanțele încărcate cu marfă trepădau în toate părțile. ODOBESCU, S. III 249.

DOROBANȚ ~i m. mil. înv. (în Moldova și în Muntenia) 1) la pl. Corp de ostași pedeștri, care primeau leafă. 2) Ostaș care făcea parte dintr-un astfel de corp. /<ung. darabant

TĂRĂBOANȚĂ ~e f. pop. 1) Cărucior cu o roată în partea de dinainte și două brațe în partea de dinapoi, împins de un om și folosit la transportul materialelor la distanțe mici; roabă. 2) Cantitate de materiale cât încape într-un astfel de cărucior. O ~ de nisip. /<ung. torbonca

darabani m. pl. od. pedestrimea moldovenească (corespunzând dorobanților munteni): darabanii cei cu plete tot sinețe lungi purtând NEGR. [Vechiu-rom. darabant (Miron Costin); v. dorobanț].

dorobanț m. 1. soldat de infanterie din armata teritorială: au fost 34 regimente de dorobanți; 2. soldat de poliție, jandarm; 3. pl. od. pedestrime grea a Munteniei. [Ung. DARABANT (din nemț. Trabant)]. V. darabani.

tărăboanță f. Mold. roabă de cărat: cărau cu tărăboanțele CR. [Ung. TORBONCA].

darabán m. (ung. darabant. V. dorobanț). Vechĭ. Dorobanț moldovenesc. – Și dărăban și dărăbanț. – Darabaniĭ supt comanda unuĭ căpitan, împreună cu seimeniĭ supt comanda agiĭ și armășeiĭ supt comanda mareluĭ armaș, formaŭ o pedestrime de 20,000 de oamenĭ, care în timp de războĭ, se îndoĭa și întreĭa. Căpitanu de darabanĭ îngrijea de straja pedestră a curțiĭ și ținea locu agiĭ absent.

dărăbán, dărăbánț V. daraban.

dorobánț m. (din pl. dorobanțĭ, care vine din *dorobant, ĭar acesta din ung. darabant, de unde mold. daraban, d. turc. pers. der-ban, portar, aprod; pol. germ. drabant, trabant, it. trabante, fr. traban, draban). Munt. Vechĭ. Infanterist (La 1872, grăniceriĭ aŭ primit numele de dorobanțĭ, ĭar familiar li s’a zis și căciularĭ și curcanĭ și se deosebeaŭ pin coloarea albastră, pînă pe la 1891, cînd generalu Iacob Lahovari, ministru de războĭ, ĭ-a unificat cu infanteria de linie, deosebită pin coloarea roșie, pe care o are și azĭ). Azĭ. Munt. Aprod, portar, ușier (pe la autoritățĭ). Dorobanțĭ călărĭ, călărașĭ care (înființațĭ între 1829-34 în Țara Românească) îndeplineaŭ rolu de jandarmĭ (Eraŭ 18 cete cîte una de fie-care județ, comandată de cîte un tist). Numele de dorobanț și coloarea albastră s’a reintrodus supt Carol II.

taraboánță, V. tărăboánță.

tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă.

toroboánță, V. tărăboanță.

dorobanț s. m., pl. dorobanți

tărăboanță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

dorobanț s. m., pl. dorobanți

tărăboanță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

dorobanț s. m., pl. dorobanți

tărăboanță s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

DARABAN s. v. dorobanț.

DOROBANȚ s. (MIL., IST.) căciular, curcan, daraban. (~ în vechea armată română.)

TĂRĂBOANȚĂ s. v. roabă.

DOROBANȚ s. (MIL.) căciular, curcan. (~ în vechea armată română.)

tărăboanță s. v. ROABĂ.

dorobanț (dorobanți), s. m. – Soldat de infanterie din armata națională, aparținînd unui corp a cărui existență este atestată începînd din sec. XVII, sub conducerea marelui agă, din 1657. Desființat în 1688, reînființat la jumătatea sec. XIX. – Var. înv. dărăban(ț). Germ. Trabant, prin intermediul mag. darabant (Berneker 218; Tiktin; Candrea). Consoana finală a rezultatului normal *dorobant a fost alterată prin analogie cu pl. (Byck-Graur 259). – Der. dorobănțesc, adj. (al infanteriei naționale); dorobănțime, s. f. (trupe de infanterie).

tărăboanță (-țe), s. f. – Roabă. Mag. tarbonca, torbonca (Cihac, II, 531; Scriban, Arhiva, XXX, 285; Gáldi, Dict., 163). – Der. tărăbonțaș (var. tărăbunțaș), s. m. (cărător cu roaba la minele de sare).

tărăboanță, tărăboanțe, s.f. (pop.) 1. roabă. 2. cotigă. 3. om lăudăros, palavragiu.

daraban, darabani, s.m. – (reg.; mil.) Soldat de infanterie; dorobanț. ♦ (onom.) Daraban, nume de familie (79 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. darabont, darabant „dorobanț” < germ. Trabant (Berneker, Tiktin, Candrea, cf. DER; Scriban, Șăineanu); din darabană „tobă” (MDA).

târboanță, târboanțe, (triboanță, tarboanță), s.f. – (reg.) Vehicul pentru transportul materialelor, alcătuit dintr-o ladă, o roată și două mânere; roabă (ALRRM, 1971: 250). – Din magh. targonca „roabă” (MDA).

târboanță, -e, (triboanță, tarboanță), s.f. – Vehicul pentru transportul materialelor, alcătuit dintr-o ladă, o roată și două mânere; roabă (ALR 1971: 250). – Din magh. targonca „roabă”.

DARABANT, Ignatie (?-1805, n. Sălașu de Sus, jud. Hunedoara), episcop român unit de Oradea (1790-1805). Luptător pentru cauza românilor din Transilvania, a colaborat la redactarea memoriului Supplex Libellus Valachorum (1791). Contribuții la dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania.

Darabant v. Dărăban 2.

DOROBÁNȚ (< germ. Drabant, prin magh.) s. m. 1. (În Transilvania, în sec. 15) Pedestraș mercenar cunoscut sub numele de trabant. 2. (În a doua jumătate a sec. 16, în Țara Românească și Moldova) Ostaș pedestru din corpul de slujitori militari. 3. (La pl.) (După 1832, în Țara Românească) Formațiune militară teritorială de factură populară (2/3 călări, 1/3 pedeștri); după anul 1859, a fost extinsă și la Moldova, unde se numeau darabani. 4. (La pl.) (Între 1872 și 1891) Trupe de infanterie teritorială, care au avut un rol însemnat în Războiul de Independență. După 1891, au fuzionat cu infanteria permanentă.

daraban, darabani s. m. (deț.) gardian.

dorobanț, dorobanți s. m. (pop.) unitate de măsură a băuturilor spirtoase egală cu 50 de ml

tărăboanță, tărăboanțe s. f. 1. mașină veche / hârbuită. 2. tomberon (din dotarea măturătorilor).