15 definiții pentru taoism / daoism

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TAOISM s. n. Sistem filosofic și religios fondat în sec. VI Î.H., reprezentând unul dintre cele două mari curente ale gândirii chineze, alături de confucianism, de care se deosebește prin idealul de viață autonom, în armonie cu natura. [Var.: daoism s. n.] – Din fr. taoïsme.

taoism sns [At: DN3 / P: tao-i~ / V: da~ / E: fr taoisme] 1 Curent în filozofia chineză veche, bazat pe noțiunea de tao „drum, cale”, înțeleasă ca ordine universală, proprie fenomenelor naturii, vieții sociale și gândirii omenești. 2 Religie chineză care a existat până în sec. XVII și care a avut la bază concepția taoistă (1).

TAOISM s. n. Curent în filozofia chineză veche bazat pe acțiunea de tao „drum, cale”, înțeleasă ca ordine universală, proprie fenomenelor naturii, vieții sociale și gândirii omenești; religie chineză care a existat până în sec. XVII și care a avut la bază această concepție. [Pr.: ta-o-ism.Var.: daoism s. n.] – Din fr. taoïsme.

TAOISM s.n. Direcție principală a filozofiei antice chineze, inaugurată de Lao-dzî, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”. ♦ Religie chineză constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-dzî și de diverse credințe. [Pron. tao-ism, var. daoism s.n. / cf. fr. taoïsme < chin. tao – cale].

TAOISM s. n. direcție principală a filozofiei antice chineze, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”. ◊ religie chineză, amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-dzî și al diverselor credințe. (< fr. taoïsme)

DAOISM s. n. v. taoism.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

daoism (taoism) s. n. 1. Curent principal în filozofia chineză antică, apărut în sec. 4-3 î. Hr. și având ca punct central noțiunea dao, interpretată pe plan ontologic ca drum firesc a lucrurilor, ca lege a mișcării și a schimbării universale, ca temelie a lumii. 2. Religie constituită în China, în sec. 4-3 î. Hr., prin instituirea cultului Lao-țzî și transformarea noțiunii dao în principiu divin, înțeleasă ca ordine universală proprie naturii, vieții sociale și gândirii omenești. [Var.: taoism s. n.] – Din fr. taoïsme (< chin.).

Intrare: taoism / daoism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • taoism
  • taoismul
  • taoismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • taoism
  • taoismului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • daoism
  • daoismul
  • daoismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • daoism
  • daoismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

taoism / daoismsubstantiv neutru

  • 1. Sistem filozofic și religios fondat în secolul VI Î.H., reprezentând unul dintre cele două mari curente ale gândirii chineze, alături de confucianism, de care se deosebește prin idealul de viață autonom, în armonie cu natura. DEX '09
  • diferențiere Direcție principală a filozofiei antice chineze, inaugurată de Lao-dzî, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”. DN
    • diferențiere1. Religie chineză constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-dzî și de diverse credințe. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.