Daniel m. unul din cei patru mari profeți, captiv în Babilon, el tălmăci visele lui Nabucodonosor și, la ospățul lui Baltazar, cele trei semne tainice; scăpat printr’o minune din groapa leilor, el obținu dela Ciru întoarcerea Evreilor în Palestina și restabilirea Templului (sec. VI a. Cr).

Daniel (sec. 7 î. Hr.), unul dintre prorocii mari ai Vechiului Testament. Captiv în Babilon în tinerețe, a devenit favorit al regelui Nabucodonosor și al fiului acestuia, Baltazar (Belșațar). ♦ Carte a Vechiului Testament (12 cap.), în care Daniel arată cum i-a tălmăcit lui Nabucodonosor diferite vise. După cucerirea Ierusalimului, în timpul ospățului pentru sărbătorirea victoriei, Daniel explică cele trei cuvinte magice scrise pe zid: Mene, mene techel, ufarsin, anunțând prăbușirea și împărțirea Babilonului între mezi și perși, precum și timpul venirii lui Mesia prin cele 70 de săptămâni de ani. Este sărbătorit la 17 decembrie.

DANIEL (sec. 6 î. Hr.), unul dintre cei patru mari profeți ai „Vechiului Testament”. În Babilon, a devenit favorit al regelui Nabucodonosor și al fiului său. A profețit despre timpul și venirea lui Mesia. Prăznuit de Biserica ortodoxă la 17 dec. ◊ Cartea lui Daniel = carte a „Vechiului Testament” scrisă către anul 165 î. Hr. în ebraică și arameică; autor necunoscut. Conține relatări despre faptele și profețiile lui D., precum și despre poporul evreu în timpul exilului din Babilon.

DANIEL, Constantin (1798-1873, n. Lugoj), pictor român. Portretist („Autoportret”, „Soția artistului”). Opera sa principală este ansamblul de picturi al iconostasului catedralei sârbești din Timișoara.

DANIEL [dæniəl], Samuel (1562-1619), poet englez. Prieten cu Shakespeare și Marlowe, rival al lui Ben Jonson, a devenit vestit datorită poemului său epic în opt cânturi „Istoria războaielor civile dintre York și Lancaster”.

DANIEL, Constantin (1914-1987, n. Paris), medic psihiatru și orientalist român. Unul dintre promotorii ergoterapiei în România. Preocupări în domeniul vechilor civilizații orientale („Orientalia Mirabilia”, „Scripta aramaica”). Traduceri de texte orientale.

Daniel Prenumele actual Daniél, fem. Daniéla, răspîndit și frecvent în onomastica multor popoare vechi sau moderne, reproduce numele profetului biblic Daniel. Conform legendei din V.T., descendent al unei nobile familii iudaice, Daniel ar fi fost deportat în Babilon în anul 605 î.e.n. și educat la curtea lui Nabucodonosor, devenind un bun cunoscător al scrierii și limbii babiloneene; rămas la curtea regală, se remarcă printr-o deosebită înțelepciune (interpretează visele lui Nabucodonosor, o salvează pe → Suzana de o falsă acuzație etc.) și prin cunoașterea tradiției israelite, căreia îi rămăsese extrem de fidel. Specialiștii istoriei vechi au presupus că acest Daniel, numit de babiloneeni Beltsassar (→ Baltazar) s-ar identifica cu miticul rege Danel, a cărui legendă apare în textele ugaritice (în zona vechii cetăți feniciene Ugarit, azi Ras-šamra în Siria, au fost descoperite vechi scrieri sumeriene, accadiene, egiptene, hitite etc., de o mare importanță lingvistică și istorică). Încadrat în bogata serie a numelor teoforice ebraice compuse cu elementul secundar -el (scurtare din Elohim, termen cu care era desemnat Iahve – „Dumnezeul unic”), Daniel este un compus asemănător altor nume cunoscute și la noi: → Gabriel, Rafael, Samuel etc. Atestate și în inscripțiile cuneiforme, numele în -el au ca prim element un verb, de obicei la persoana a III-a singular perfect, legat de elementul final printr-o vocală lungă -i- (ca Anan-i-el, Akkab-i-el) etc. Interpretat în acest mod, Daniel ar însemna „Dumnezeu a judecat”. Redat în grecește prin Daniél, iar în latină prin Dániel, gen. Daniélis, numele se răspîndește în toată Europa. Deși antroponimele ebraice din V.T. sînt foarte rare în inscripțiile occidentale din primele secole ale erei noastre, Daniel apare deja în sec. 4, dovedind vechea lui folosire în onomastica vest-europeană. Dacă formele actuale din Occident redau vechea scriere latină, formele slave redau pronunția grecească din momentul împrumutării numelui (schimbările petrecute în greaca primelor secole ale erei noastre, printre care -e- lung transformat în -i-, explică forma slavă, Daniil). Formele slave, care au putut suferi și ele diverse modificări pentru a se încadra în sistemul propriu, au trecut apoi în onomastica românească (de ex. Danilo, atestat în Galicia încă de la 1123, devine în română Dănilă, foarte frecvent în vechile noastre documente, astăzi nume de familie). Daniil, atestat în documentele Țării Românești încă din anul 1369, era forma ecleziastică scrisă, curentă în epocă. De la Dănilă (atestat și prin toponimul Dănilești) este format hipoc. Nilă. O altă formă mai veche (astăzi tot nume de familie) este Dănăilă, care corespunde bg. Danail(o). Răspîndit prin calendar (Daniil din Babilon, Daniil Stîlpnicul), numele este folosit în onomastica actuală sub forma Daniel, de influență apuseană (pentru hipoc. lui Daniel, → Dan). ☐ Engl., fr., germ., sp. Daniel, it. Daniele, magh. Daniel, Daniella, bg. Daniil, Danail, scr. Danilo, rus. Daniil, Daniila (pop. Danil, Danila, Danilo) etc. ☐ Daniil Sihastrul este, după o veche legendă relatată de cronicarul I. Neculce și prelucrată apoi de poetul D. Bolintineanu, numele călugărului de la Voroneț care l-ar fi îmbărbătat pe Ștefan cel Mare după lupta de la Valea Albă. ☐ Povestirea lui I. Creangă, Dănilă Prepeleac.

CIOBOTEA, Daniel v. Daniel.

CRONER, Daniel (1656-1740, n. Brașov), organist și compozitor german din Transilvania. Lucrări pentru orgă („Tabulatura fugarum, praeludiorum, canzonarum, toccatarum et phantasiarum”) în stilul barocului timpuriu.

DANIEL CIOBOTEA (n. 1951, sat Dobrești, jud. Timiș), prelat român. Dr. în teologie cu teza „Teologie și spiritualitate. Raporturile dintre ele și situația actuală”. Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (din 1990). Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 30 septembrie 2007).

DANIELOPOLU, Daniel (1884-1955, n. București), fiziolog, clinician și farmacolog român. Acad. (1948), prof. univ. la București. Primul care a experimentat interdependența dintre sistemul nervos somatic și cel vegetativ, atribuind un rol coordonator scoarței cerebrale. A imaginat și a introdus metoda viscerografică în medicina experimentală și în clinică. Contribuții la studiul gușei endemice și al profilaxiei acesteia cu sare iodată, al anginei pectorale, al acțiunii nespecifice a medicamentelor. A creat primele laboratoare de fiziologie pe lângă clinicile medicale din țara noastră. Precursor al teoriei sistemelor biologice și al medicinii cibernetice (1928). Op. pr.: „Metoda viscerografică”, „Sistemul nervos al vieții vegetative”, „Probleme de farmacodinamie nespecifică”.

DĂIANU, Daniel (n. 1952, București), economist român. Lucrări în domeniul macroeconomiei și al relațiilor economice internaționale („Funcționarea economiei și echilibrul extern”, „Echilibru și monedă”).

DAN, ebr. „jude” și DANIEL, ebr. Danihel „judecător-domnul”. I. 1. Daniil județ (AO XVI 114); Daneil, mold. (BCI II 220); contras: Danil (Dm; Ard II 181); – Herțeg = Dănila H. (C Bog); Danilescu, act.; Adăniloaei, act. 2. Dănil Cîrstii (Bîr III); -ă (Cat; Dm; Paș; Mar); -ești s.; cu afer.; Nilă (Paș); Dănealescu (Buc). 3. Dănăilă (Sur III) ca Mănăilă < Manuel; – scris și Danailu (P Bor 12, 51); – Prepeleac (folc). 4. Danale, D., act. Denilă (Tec I). II. Dan, sau scurtare din Daniel: 1. Dan I Vvd. și Dăneștii, dinastie munteană; frecv. în Maramureș și în Moldova în forma Dan (Dm, C Bog) și derivatele. 2. Dana f. (Cat; 17 B III 167; RI VIII 199); Danu (Ștef; Arh); sec. XI (Mori 6). 3. Daneș (Tec I). 4. Cu suf. latinist -iu: Danițiu, I., ard. act.Danie (17 A III 162); -a b. („fiul Danic/ei” 17 B II 49); -el, moț act. 6. Daniș (Teci); -or (13-15 B 54) boier. 7. Daniță (17 B II 168). 8. Daniul (G Bog; 16AI 98). 9. sinc.: Danțescu (Puc); Danțiș (Vr). 10. Danovici (Dm). 11. + -ie, -ia: Dan/ie pren. (Cat mold II); Dania f. (ib. I). III. Dan + suf. -co, -ce; 1. Danco (Ștef; Isp J²; Băl III); Danc/u, -l (Mz PI I 94); -uș (Ard). 2. Danca b., 1483 (TC I 35); Dancă, Șt., b. (17 A IV 344); – f. (16 B III 170); -ș, ard; Dancaneț, olt. (Cand 132). 3. Dancov; -ici (Isp I¹). 4. Dance, Danciu, -l (Dm; Ștef; Mar; P²; Vlah PB) frecv. munt. și ard. (Jiul ard.); Dancea b. (17 B II 395; RI X 266); – f. (17 B II 256) etc.; Danci (Met 39); Dăncel, olt. (Paș). IV. Dăn: 1. Dănescul (Ștef); Dăn/easa, -ești ss.; -ese (Mar). 2. Dănul Bole (16 A III 37); -eț (Arh; Bîr I), -escu fam.; -ești s. Pentru Dănac v. Partea III-a. 3. Dănae, T. (Vr C 72). 4. Dănăiaș, Lupul (Sd VI 478). 5. Dănăiaț, Lupul (Sur VI). 6. + -aș, -el: Dănășel, I. (Tg.-Jiu; Puc). 7. Dănățoiu (Gorj 9). 8. Dănău (Isp III¹; 16 A IV 28); olt. act. Dănăuță, mold. 9. Dăneiu (17 B IV 468). 10. Dăneciu, olt. 11. Dăneț, P. (Tg.-Jiu); -i s.; Dănăți s. (16 B IV 275). 12. Dăneuță, V. (Isp IV¹). 13. Dănică. 14. Dănicel, olt. (Cand; 132) -cei s. 15. Dănici, Cr. (Isp I¹). 16. Dăniș t. (Mus); -or (Puc). 17. Dăniță ard. act.;-ța s. 18. Dăniuș t, (Mus), cf. subst. ard. dăniuș ( = săniuș) (com. de Al. Cristurean). 19. Dănoiu, olt. 20. Dănuț (Mar etc.); -ă, mold.; -eni s. V. Tema Dăn + suf. -co, -ce: 1. Dăncău, olt. (Cand). 2. Dănceu, Sava (17 A IV 267) ț Dănc/ei, -ești, -eni ss. (C Bog); Dănceu = Dăncioiu, olt. (Cand 132). 3. Dănci/lă, -loiu, olt. (ib.). 4. Dănciu (17 A II 136); -lea (17 B III 422). 5. Dăncuș (Mar). 6. Prob. Dănăricu, G. (Tg.-Jiu); Dănărîcu, olt. (RI VI 263). 7. Prob. Dîncăuți s.; Dînceu (17 A III 217). 8. Dănțăș (Vra). « Daniil din Babilon », biblic, este deajuns de popular pentru a nu mai invoca etimologia Dan < Bogdan, cu excepția ținutului Maramureș unde circulă ambele nume.

Dani/el, -il, -l v. Dan II.