damla sf vz dambla

damlà f. Mold. v. dambla.

DAMBLA, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DÂLMĂ, dâlme, s. f. (Reg.) Formă de relief cu aspect de deal scund, izolat și cu vârful rotunjit. – Contaminare între dâmb și gâlmă.

dambla sf [At: NECULCE, LET. II, 425/36 / V: (înv) ~mla, (reg) dămla / Pl: ~ale / E: tc damla] 1 (Îvp; adesea precedat de verbe ca: a lovi, a veni, a cădea, a păli etc.) Paralizie. 2 (Înv) Tetanos. 3 (Fam; pex) Acces de furie. 4 (Reg; fig; îe) A lovi (pe cineva) ~ua A înnebuni. 5 (Fam) Deprindere neobișnuită, ciudată Si: ciudățenie, manie. 6 (Îe) A(-și) face ~ua A(-și) satisface dorința sau capriciul. 7 (Reg; îe) A avea ~ la ceva sau la cineva A dori ceva. 8 (Îae) A fi îndrăgostit de cineva. corectat(ă)

dâlm sn vz dâlmă

dâlmă sf [At: (a. 1737) IORGA, S. D. XIII, 231 / V: dâlm sn, dâmlă / Pl: ~me / E: ctm dâmb + gâlmă] (Reg) 1 Formă de relief cu aspect de deal mic, cu vârful rotunjit, neîmpădurit, care se găsește de obicei în regiuni de câmpie. 2 (Prc) Vârf de deal. 3 Grămadă de pământ pietros, ca o căpiță. 4 Răzor. 5 Loc în care se unesc două văi. 6 Insulă. 7 (Med; înv) Nodul. 8 Vârf al nasului. 9 (Înv) Perineu la femei. 10 (Bot) Nod la ramificația unei plante. 11 Nod în lemnul de foc sau în scândură.

dâmlă sf vz dâlmă

DAMBLA s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie, năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DÂLMĂ, dâlme, s. f. (Reg.) Formă de relief cu aspect de deal scund, izolat și cu vârful rotunjit. – Probabil contaminare între dâmb și gâlmă.

DAMBLA, damblale, s. f. 1. (Popular) Apoplexie, paralizie, (regional) gută (2). A murit în patruzeci și șase, pe vară, de dambla. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 116, 6/4. Ca fulgerul mă săgeată un gînd sinistru: un atac de dambla!... Sînt pierdut!... CARAGIALE, O. II 312. ◊ (În legătură cu verbele «a lovi», «a izbi» etc.) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua! M. I. CARAGIALE, C. 8. Cînd află adevărul, căzu jos de supărare și, izbit de dambla, își dete în curînd duhul. MACEDONSKI, O. III 57. 2. Acces de furie, năbădăi. Pe grec îl apuca damblaua cînd auzea numele lui Spirca. CONTEMPORANUL, VI₁ 117. 3. Fig. (Familiar) Dorință, chef, poftă.

DÎLMĂ, dîlme, s. f. (Regional) 1. Formă de relief izolată avînd forma unui mamelon. V. gorgan, gîlmă, grui. 2. Ridicătură sau val de pămînt (construit de oameni) servind ca hotar; semn prin care se desparte un ogor de altul; coamă, răzor.

DAMBLA ~le f. pop. 1) Stare patologică constând în afectarea sistemului nervos, manifestată prin incapacitatea de a face mișcări voluntare; paralizie. 2) Acces de mânie nestăvilită; năbădăi. 3) fam. Dorință (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; chef; gust; poftă. ◊ A-și face ~ua a-și face cheful. [Art. damblaua; G.-D. damblalei] /<turc. dambla

damblà (damla) 1. apoplexie: l’a lovit damla AL. [Mold. damla = turc. DAMLÀ, lit. picătură (cauza boalei crezându-se c’ar fi niște picături căzute din creieri), asociațiune de idei familiară sinonimelor càpie, cataroiu și gută].

dâlmă f. Tr. deal. [Origină necunoscută].

damblá f. (turc. damla, picătură, apoplexie; ngr. damlás. P. înțeles, cp. cu capie și gută, ĭar p. mbl. îld. ml, cp. cu jimblă). Apoplexie. Paralizie. Fig. A-țĭ face damblaŭa, a-țĭ face obiceĭu, gustu, tabietu. V. cataroĭ.

* dîlmă f., pl. e (V. dîlm). Vest. Dîmb, movilă, gorgan, hotar de pămînt între ogoare. Dîmb, deal mic (Iorga, Ist. Arm. rom. 1, 142). Munt. est. Gîlcă, hîlmă, tumoare. V. slog.

dambla (pop., fam.) s. f., art. damblaua, g.-d. art. damblalei; pl. damblale

dâlmă (dâmb) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dâlmei; pl. dâlme

dambla (pop., fam.) s. f., art. damblaua, g.-d. art. damblalei; pl. damblale, art. damblalele

dâlmă (dâmb) (reg.) s. f., g.-d. art. dâlmei; pl. dâlme

dambla s. f., art. damblaua, g.-d. art. damblalei; pl. damblale

dâlmă s. f., g.-d. art. dâlmei; pl. dâlme

dambla, -blale.

BURUIANĂ-DE-DAMBLA s. v. sănișoară.

DAMBLA s. v. apoplexie, capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, ictus apoplectic, maimuțăreală, moft, naz, paralizie, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

DÂLMĂ s. v. dâmb, înălțime, ridicătură.

buruiană-de-dambla s. v. SĂNIȘOARĂ.

dambla s. v. APOPLEXIE. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. ICTUS APOPLECTIC, MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. PARALIZIE. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.

dîlmă s. v. DÎMB. ÎNĂLȚIME. RIDICĂTURĂ.

dambla (damblale), s. f. – 1. Paralizie, apoplexie. – 2. (Arg.) Capriciu, chef, poftă. – Mr. dămlae, dămbla, megl. damla. Tc. damla „gută” (Șeineanu, II, 153; Meyer 60), cf. ngr. νταμπλᾶς, alb. dambla, bg. damla. După Iogu, GS, VI, 383, sensul al doilea s-ar explica printr-o confuzie cu tc. damar „capriciu”; ipoteză greu de admis; trebuie plecat mai curînd de la sensul expresiei a-i veni damblaua „a paraliza”, considerat ca ceva foarte brusc și neașteptat. – Der. damblagiu, s. m. (paralitic; Arg., prost, tont; Arg., trăznit, nebun), din tc. damlali (Meyer, Neugr. St., II, 69); damblageală, s. f. (paralizie; Arg., nebunie, sminteală); damblagi, vb. (a paraliza).

a-l apuca damblaua / dracii / pandaliile expr. (pop.) a se înfuria foarte tare.

a-l lovi damblaua expr. 1. a paraliza, a suferi o criză de apoplexie. 2. a se enerva foarte tare.