DADA s. n. (Livr.) Dadaism. – Din fr. [l’ecole] dada.

dada² sn [At: DN² / E: fr (l’École) dada] (Rar) Dadaism. corectat(ă)

dada¹ sma [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 86 / E: rrm dad] (Țigănesc) 1 Tată. 2 (Șîs ~ al mai mare) Căpetenie a unei cete de țigani Si: bulibașă. 3 (Reg) Nume care i se dă în batjocură cuiva.

DADA s. n. (Rar) Dadaism. – Din fr. [l’école] dada.

DADA s.n. Nume adoptat de curentul cunoscut mai ales sub denumirea de dadaism (cuvîntul pare împrumutat din limbajul copiilor). [< fr. (l’école) dada, cf. dada – căluț de lemn].

DADA s. n. inv. dadaism. (< fr. /l’école/ dada)

DADA n. v. DADAISM. /<fr. [l’école] dada

DADĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

dadă² sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 86 / Pl: ? / E: rrm dadia] (Țigănism) 1 Tată. 2 Bulibașă. 3 (Reg) Epitet depreciativ dat unui bărbat.

dadă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) dodă, (reg) didă, doadă / Pl: dade / E: tc dada] 1 (Reg) Termen de respect folosit (de obicei de cei mai tineri) pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare, o mătușă, o verișoară Si: (reg) daică, lele, leliță, nană, țață, (îvr) dadină. 2 (Pop; pex) Termen de respect folosit (de obicei de persoane mai tinere) pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă Si: (pop) lele, țață. 3 (Îrg; prc; îf dodă) Doică. 4 (Reg) Mamă vitregă. 5 (Pgn) Iubită. 6 (Reg; îf dodă) Femeie care are părul în dezordine, după spălat. 7 (Reg; îf dodă) Dans popular asemănător cu hora. 8 (Reg; îaf) Melodie după care se execută acest dans. 9 (Îrg; îcs) ~ nică cu furnică Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

dăda² v vz deda

deda [At: DOSOFTEI, PS. 176/3 / Pzi: ~au și (reg) ~dez / E: lat dedere (refăcut după da)] 1 vr (D. oameni; Udp „cu”) A-i intra (cuiva) în obicei (prin repetare) Si: a se deprinde, a se familiariza, a se învăța, a se obișnui. 2 vt (Îrg; îe) A-i fi (ceva) ~t A-i fi (ceva) sortit. 3 vr (Spc; îvr; d. plante și animale) A se aclimatiza. 4 vr (Cu determinări în dativ sau introduse prin pp „la”) A se consacra unei activități, unei idei, unei pasiuni Si: a se dedica. 5 vr (Îvr) A se încumeta. 6 vr (Asr; d. oameni) A se îndeletnici. 7 vr (Îvr) A se lăsa cuprins de ceva. 8 vr (D. oameni; urmat de determinări în cazul Dativ) A fi atras de ceva. 9-10 vrt (Udp „la”) (A lua sau) a face să ia un obicei rău Si: a (se) nărăvi. 11 vr A comite fapte, acțiuni (reprobabile) Si: a se preta. 12 vr A fi în stare de ceva Si: a se preta. 13 vt (Reg; c.i. animale) A dresa.

didă² sf vz dadă²

DADĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., scr. dada.

DADĂ s. f. (Regional, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Termen de respect cu care se adresează, la țară, un copil sau o persoană mai tînără unei femei mai în vîrstă sau unei surori mai mari; leliță. De la Cîrloman vin bunicii și fratele mai mic al mamei, nenea Dumitrache, cu dada Anica, nevastă-sa. STANCU, D. 176. Dadă Irină, să faci și mamei foc, că mult e bine la căldură! DELAVRANCEA, S. 189. Atunci fata... zise fratelui său celui mai mic: taci cu dada, băiețelul dadei, că uite am pus turta în foc să se coacă. ISPIRESCU, L. 335.

DEDA, dedau, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se adapta (la ceva), a se acomoda. Încetul cu încetul li s-au dedat ochii cu strălucirea. RETEGANUL, P. II 15. După ce șezu acolo cîteva zile mai dedîndu-se cu lumea... plecă, luîndu-și calul cu sine. ISPIRESCU, L. 148. Bate-l, doamne, cui nu-i place Gura de fată bărnace, Că nici mie nu-mi plăcea, Pîn’nu m-am dedat cu ea Dac-am prins a mă deda, N-a fost cap de-a o lăsa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. 2. (Construit cu prep. «la» sau cu dativul) A se da cu tot dinadinsul; a se consacra, a se dedica la ceva. De ce nu s-ar deda el la un asemenea studiu? MACEDONSKI, O. III 87. Nu se prea dedeau la învățătură de carte. CARAGIALE, O. III 162. ♦ A face ceva rău în mod regulat, a se nărăvi. Esmeralda: Ce să observ? Berbecaru: Tipii suspecți, care se dedau la tot felul de comicării grave? CAMIL PETRESCU, T. III 317. Mulți dintre cei de la trenurile regimentare... se dedau la un jaf rece. id. U. N. 291.

DEDA vb. I. refl. 1. A se deprinde, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica pentru ceva. ♦ A se nărăvi. [Cf. lat. dedere, după da].

DEDA vb. refl. 1. a se deprinde, a se familiariza (cu), a se acomoda. 2. a se consacra, a se dedica. ◊ a se nărăvi. (< lat. dedere)

A SE DEDA mă ~u intranz. 1) A se da din obișnuință. 2) A prinde poftă de ceva (rău); a se nărăvi. /<lat. dedere

dadă f. 1. numire ce fata țărancă dă surorii mai mari: pune capul în poala dadei ISP.; 2. termen de respect dat femeilor mai bătrâne de către cele tinere: dadă Irină! [O duzină de silabe, ca ba, da, mă, na, pa, ta, reduplicate, servă pretutindenea a reda noțiunile principale din graiul copiilor (doică sau femeie bătrână, nume de rudenie): babă și babacă, dadă și dădacă, mamă, nană, papă, tată; numele copilărești de rudenie se confundă în diferitele familii de limbi; dada, mamă (sârbește și macedo-românește), dada, tată (turcește și țigănește)].

dedà v. 1. a se da cu totul la ceva: s’a dedat la studii; 2. a se deprinde: era dedat la rele. [Lat. DEDARE].

2) dádă m., fără pl., gen al luĭ (țig. dad, tată, tetea). Nord. Iron. Tată la Țiganĭ.

1) dádă f., pl. e (bg. sîrb. dáda, țață, soră maĭ mare, alb. dadă, d. turc. pers. dadá, ngr. dadá [scris ntantá], dădacă; ung. dada, țață. V. dădacă, daĭcă, dodă). Vest. Țată, gagă, epitet respectuos uneĭ surorĭ maĭ marĭ saŭ uneĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar nu prea. V. mătușă.

dedáŭ (mă), a -á v. refl. (d. daŭ). Vest. Mă deprind, mă acomodez: s’a dedat cu suferința. Neol. (lat. dédere). Mă daŭ, mă aplic: s’a dedat studiilor (saŭ la studiĭ).

dada (livr.) s. n.

dada (livr.) s. n.

dada s. n. invar.

dadă (reg.) s. f., g.-d. art. dadei; pl. dade

deda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedau, 2 sg. te dedai, 3 sg. se dedă, imperf. 1 mă dedam, perf. s. 1 pl. ne dedarăm, m.m.c.p. 1 pl. ne dedaserăm; conj. prez. 1 sg. să mă dedau, 3 să se dedea; imper. 2 sg. afirm. dedă-te; ger. dedându-mă

dadă (reg.) s. f., g.-d. art. dadei; pl. dade

!deda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedau, 1 pl. ne dedăm, 2 pl. vă dedați, 3 pl. se dedau, imperf. 3 sg. se deda, m.m.c.p. 1 sg. mă dedasem, 1 pl. ne dedaserăm; conj. prez. 3 să se dedea; imper. neg. 2 sg. nu te deda, 2 pl. nu vă dedați

dadă s. f., g.-d. art. dadei; pl. dade

deda vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedau; conj. prez. 3 sg. și pl. dedea

dedau, -dea 3 conj. (aor. neîntrebuințat).

DADA s. invar. v. dadaism.

DADA s. dadaism. (~ este un curent literar artistic.)

DADĂ s. v. lele, leliță, mătușă, țață.

DEDA vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

DEDA vb. v. aclimatiza.

dadă s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. ȚAȚĂ.

DEDA vb. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, a (se) obișnui, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.)

deda vb. v. CONSACRA. DĂRUI. DEDICA. DESTINA. DEVOTA. HĂRĂZI. ÎNCHINA.

dadă (-di), s. m. – Tată (al unui țigan). – Var. dadea, tetea. Țig. dad (Graur 146; Candrea); tetea, prin încrucișare cu tată.

dadă (dade), s. f. – Nume care se dă de obicei la țară unei surori mai mari, unei mătuși, și, în general, unei femei mai în vîrstă. – Mr. dadă. Tc. dada „stăpîna casei, gospodină”, probabil în parte prin intermediul bg., sb., mag. dada (Tiktin; Candrea; cf. Berneker 176). – Der. dădacă, s. f. (doică); dădăci, vb. (a crește; a educa, a forma, a călăuzi); dădăceală, s. f. (creștere; educație, grijă); daică, s. f. (Olt., Munt., stăpîna casei; soră mai mare), din sb. dajka, dim. de la dada; cf. dodă.

DADĂ, dade, s. f. ~ (din tc. dada = stăpînă (a casei), prob. parțial prin interm. bg., sb., magh. dada; în macedorom. dadă)

DADĂ², dadi, s. m. Tată (al unui țigan). (din țig. dad)

deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie.

deda, dedau, vb. refl. – A se obișnui, a se acomoda. – Lat. dedere „a da, a trimite; a (se) dedica” (DEX, MDA), prin var. vulg. *dedare (Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; Șăineanu); din a da „a oferi” (< lat. dare) (Scriban).

DADÁ (cuv. fr., în limbajul copiilor „căluț”) s. f. Denumire dată de către Tristan Tzara curentului literar artistic inițiat de el. Cuvântul a fost scos la întâmplare din „Larousse”, T. Tzara atrăgând atenția că el este numai un simbol de revoltă și negație.

DABU-DADĂ subst. dadă (lele, nană) ar. < alb. dadă „mamă”, blg. дaдa „lele, țață”, cf. și țig. dada „tată”; coincidențe: dac. Dada, Dades. 1. Dad, T. (Met 127); Dada, fam.; boier munt. (13 – 15 B 133; 16 B 47; Div 375); mold. (Dm; Ștef; C Ștef). 2. Dade, olt. (Sd V 439; 16 B VI 338) etc.; Dadea (17 B III 18); Dădești = Didești t. (Dm; Cat); Piscul Dadilor t. (Mus). 3. Dadin vecin (17 B IV 332). 4. Dadiu olt. (Jaleș). 5. *Dădilă: Dădilești s. (13-15 B 133); cu as. regr. Didilescu, P, (AO IV 18). 6. Dadă (I. Iordan: BL I 137). 7. Dadica, țig. (16 B V 19). 8. + Datco: Dădcoiu s. (17 B202).