dactil²- [At: DN³ / V: ~lo- / E: ns cf gr δακτύλος] Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația 1 În legătură cu degetele. 2 Deget. 3 În legătură cu mașina de scris.

dactil¹ sm [At: MACARIE¹, GRAM. 134/20 / V: (înv) ~os / Pl: ~i, (înv) ~e sn / E: fr dactyle, lat dactylus] 1 (În metrica modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate Si: deget. 2 (În metrica greco-latină) Picior de vers format din trei silabe, prima scurtă urmată de două lungi. 3 (Îvr) Deget. 4 (Îvr; spc) Unitate de măsură echivalentă cu lungimea unui deget.

DACTIL, dactili, s. m. 1. (În metrica modernă) Picior de trei silabe, dintre care întîia este accentuată, iar celelalte două neaccentuate, ceea ce dă versului un ritm descendent. Versuri scrise în dactili. ▭ (În forma de pl. dactile) De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. 2. (În metrica greco-latină) Picior compus din trei silabe, dintre care prima este lungă, iar celelalte două scurte. – Pl. și: (s. n.) dactile.

DACTIL s.m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silabă lungă, urmată de două silabe scurte. // (Și în forma dactilo-) Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „în legătură cu degetele”, „deget”; „în legătură cu mașina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle].

DACTIL ~i m. 1) (în versificația antică) Picior de vers format dintr-o silabă lungă și două scurte. 2) (în versificația modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două neaccentuate. /<fr. dactyle, lat. dactylus.

dactil n. picior de vers greco-latin, format dintr’o silabă lungă urmată de două scurte: iambii suitori, troheii, săltărețele dactile EM.

*dáctil n., pl. e (vgr. dáktylos, deget). Proz. Picĭor din versurile Grecilor și Romanilor, compus dintr’o silabă lungă și doŭă scurte (ca în dûcĕrĕ), și numit așa pin comparațiune cu degetu, care are o falangă mare și doŭă micĭ. – Și dactíl (după fr. dactyle) și rar masc.

dactilo²- vz dactil²-

dactilos sm vz dactil

DACTILO- v. dactil-.

-DACTILIE elem. dactil²(o)-.

DACTIL²(O)-, -dactil, -dactilie, elem. „deget”, „mașină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos)

dactil s. m., pl. dactili

dactil s. m., pl. dactili

dactil s. m., pl. dactili

dactil, pl. dactili

dactil, -le.

dactil (< gr. δάϰτυλος [daktylos], „deget”), picior (1) metric format dintr-o silabă lungă urmată de două scurte: -UU. Își trage numele de la analogia cu cele trei falange ale degetului (una mai lungă și două mai scurte). În versurile dactilice, unitatea metrică coincide cu piciorul (și nu cu dipodia*, ca în versurile iambice*, trohaice* sau anapestice*).

-DACTIL „deget”. ◊ gr. daktylos „deget” > fr. -dactyle, engl. -dactyl > rom. -dactil.

DACTIL (< fr. dactyle < lat. dactylus < gr. daclylos, deget) Unitate metrică, în poezia antică, greacă și latină, alcătuită din trei silabe, o silabă lungă urmată de două silabe scurte (...) și folosită în versurile pentametrice și hexametrice. În literatura noastră, puțini poeți au folosit dactilul: V. Alecsandri, în Moldova în 1857, D. Bolintineanu, în Mihnea și baba, G. Murnu, în traducerea Iliadei lui Homer, G. Topîrceanu, în Chinurile lui Ulise din Parodii originale. În traducerea Iliadei în hexametru dactilic, compus din cinci picioare dactilice și unul trohaic, dactilul antic a fost adaptat dactilului modern (o silabă accentuată și două neaccentuate). Sare din scaun îndată, de mînă ridică moșneagul Milă fiindu-i de capul cărunt și de barba căruntă. (HOMER, Iliada) Dactilul imprimă versului un ritm săltăreț, cum îl caracterizează și Eminescu, în Scrisoarea II: De ce dorm îngrămădite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile.

dactilo-epitrit (< gr. δάϰτυλος + ἐπίτριτος), [în metrica (2) antică] asociere de serii dactilice* cu epitrit* II (derivat, la rândul lui, din dipodia trohaică). V. epitrit.

-DACTILIE „deget, digitație”. ◊ gr. daktylos „deget” > fr. -dactylie, germ. -daktylie, engl. -dactyly > rom. -dactilie.

DACTILO- „deget, mașină de scris, digital”. ◊ gr. daktylos „deget” > fr. dactylo-, engl. id., germ. daktylo- > rom. dactilo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu frunzele dispuse ca degetele unei mîini; ~fazie (v. -fazie), s. f., mijloc de înțelegere între oameni prin semne convenționale făcute cu degetele; sin. dactilologie; ~graf (v. -graf), s. m. și f., persoană care practică dactilografia; ~grafie (v. -grafie), s. f., tehnica de a scrie la mașina de scris; ~gramă (v. -gramă), s. f., urmă lăsată de degete, constituind un mijloc de identificare în antropometria judiciară; ~gripoză (v. -gripoză), s. f., atitudine vicioasă, constînd într-o încovoiere permanentă a degetelor; ~id (v. -id), adj., în formă de deget; ~logie (v. -logie₁), s. f., dactilofazie*; ~megalie (v. -megalie), s. f., creștere exagerată a degetelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat de înregistrare simultană a deplasării unui deget în trei direcții spațiale; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație de chirurgie plastică pentru refacerea degetelor distruse; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., specie de pești din ordinul acantopterigienilor, cu înotătoarele pectorale ca niște aripi; ~riză (v. -riză₁), s. f., ramificație a rădăcinilor vegetale; ~scopie (v. -scopie), s. f., procedeu în antropometria judiciară, de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale; ~tecă (v. -tecă), s. f., ferigă fosilă din carbonifer și permian, cu sporangii izolați și grupați în formă de degete, pe partea inferioară a pinulelor; ~zoizi (v. -zoid), s. m. pl., indivizi din coloniile de hidrozoare, avînd rol tactil și de protecție.

DACTÍL (< fr., lat., gr. daktylos „deget”) s. m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate (în metrica modernă) sau dintr-o silabă lungă urmată de două scurte (în metrica antică).

DACTILO- ({s} gr. daktylos „deget”) Element de compunere cu sensul „deget”, „cu degetele”.