DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dắinui] – Din scr. danovati.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DĂINUÍ ~iésc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, viețui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A dăinui ≠ a dispera, a pieri
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dăinuí (dăinuiésc, dăinuít), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dăinuí vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiáscă / dăinuie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink