dârdorà f. 1. ardoare, foc: în dârdora luptei ISP.; 2. poftă, toană: dârdora însurătoarei. [V. dârdăì].

DÂRDORĂ, dârdori, s. f. (Pop.) 1. Toi (în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces); zor. ◊ Expr. A fi în dârdora însurătorii = a) a ține cu orice preț să se însoare; b) a fi în plină desfășurare a căsătoriei. 2. Belea, bucluc, necaz. ♦ Spaimă. [Var.: dâldoră s. f.] – Din bg. dărdorja.

daldoră sf vz dârdoră

dandoră sf vz dârdoră

dâldoră sf vz dârdoră

dârdoră sf [At: JIPESCU, O. 88 / V: dâld~, ~re, ~dură, durdură, (înv) dald~, dand~, dold~ / Pl: ~ri / E: tc daldirmak] 1-3 Dârdâire (1-3). 4 Activitate febrilă. 5 Preocupare deosebită și urgentă pentru ceva. 6 (Îe) A da în ~ să... A fi pe punctul de a... 7 Perioadă la femele în care se pot împerechea. 8 Necaz. 9 Încurcătură. 10 (Reg) Ceartă. 11 (Reg) Afacere. 12 (Îrg; îe) A da (sau a umbla) în ~ra cuiva A găsi urma cuiva căutat pentru anumite probleme importante.

dârdore sf vz dârdoră

dârdură sf vz dârdoră

doldoră sf vz dârdoră

durdură² sf [At: VEISA, I, 81/5 / Pl: ~re / E: ns cf dârdovă] (Reg) 1 Emoție însoțită de spaimă Si: frică, teamă. 2 Toană. 3 Nume dat unui om nervos cu toane. 4 Furtună. 5 Scandal.

durdură³ sf vz dârdoră

durdură¹ sf [At: ȘEZ. VII, 145 / Pl: ~re / E: ns cf durdă] (Mol) Durdă (1).

DÎRDORĂ sf. 1 Învălmașală, încurcătură; toiu: în dîrdora luptei nu băgă de seamă ce se făcu al treilea zmeu (ISP.); acum întreg satul e în dîrdora fînului (LUNG.) i-a abătut de dîrdora însurătorii (D.-ZAMF.) ¶ 2 Pățanie (R.-COD.) [bg. dărdorja „mormăiu, flecăresc”'].

DURDURĂ sf. = DÎRDORĂ: în durdura bătăii, te strecori și scapi și tu cu fața curată (ISP.).

DÂRDORĂ s. f. (Pop.) 1. Toi (în desfășurarea unei acțiuni, a unei proces); zor ◊ Expr. A fi in dârdora însurătorii = a) a ține cu orice preț să se însoare; b) a fi în plină desfășurare a căsătoriei. 2. Belea, bucluc, necaz. ♦ Spaimă. [Var.: dâldoră s. f.] – Din bg. dărdoja.

DÎLDORĂ s. f. v. dîrdoră.

DÎRDORĂ s. f. 1. (Precedat de prep. «în») Toi, zor. În dîrdora jocului nimeni n-are vreme să bage de seamă înghesuiala. STANCU, D. 235. Meșteșugarii erau în dîrdora lucrului. PAS, Z. I 171. ◊ Expr. A fi în dîrdora însurătorii = a-i arde de însurătoare, a umbla de zor să se însoare. 2. (Atestat și în forma durdură) Belea, bucluc, încurcătură, necaz. Acu vreo două luni... s-a întîmplat la noi o durdură mare, de-a fost omorît un negustor. POPA, V. 262. ♦ Spaimă. Știu că am tras o durdură bună, căutîndu-te. CREANGĂ, P. 268. L-o trecut o dîrdoră, da o scăpat. ȘEZ. XXIII 45. – Variante: dîldoră (REBREANU, R. II 54), durdură s. f.

DURDURĂ s. f. v. dîrdoră.

DÂRDORĂ f. pop. 1) Punct culminant (în desfășurarea unei acțiuni); toi. În ~a jocului. 2) Situație complicată și neplăcută; bucluc; belea; încurcătură. /<bulg. dărdorja

durdură f. Mold. necaz, pățeală: am tras o durdură bună căutându-te CR. [Cf. dârdoră].

dîrdóră și dúrdură f., pl. i (aceĭașĭ răd. ca și dîrdîĭ și bg. dŭrdoriĭa și dŭrdorenie, dîrdîĭală. Cp. cu pîrpără). Agitațiune, ardoare, pîrpără, zbucĭum, bobotă: în dîrdora lupteĭ. – Și dúldură (Șez. 30, 292). V. toroapă.

dúrdură V. dîrdoră.

dârdoră (pop.) s. f., g.-d. art. dârdorii; pl. dârdori (mai ales în: în dârdoră)

dârdoră (pop., mai ales în expr. în dârdoră) s. f., g.-d. art. dârdorii; pl. dârdori

dârdoră s. f.

dîrdoră s. f., g.-d. art. dîrdorei; pl. -

dîrdora s. f. – Ardoare, zel, căldură (în expresia în dîrdora, în toi). Tc. daldirmak „a se cufunda; a fi îngrijorat” intensiv de la dalmak, cf. iud. sp. dadirjar „a cufunda”. După Candrea și Scriban, este în legătură cu dîrdîi și cu bg. dărdorĭa „a mormăi”, ceea ce pare mai puțin probabil.

DÂRDORĂ s. v. toi, zor.

dîrdoră s. v. TOI. ZOR.