cățăún, V. cațaon.

cațaon, ~oană smf [At: ZILOT, CRON. 73 / V: ~aun, ~aună / Pl: ~i, ~oane / E: ngr ϰάτσα, ϰατσίϰι „capră”] (Înv) 1 Termen injurios dat grecilor Cf grecotei. 2 (Fam) Epitet dat unei persoane rele, egoiste.

cațaón, -oáncă s. (d. ngr. kátsi, șezĭ, orĭ kátsi kalá, șezĭ bine, astîmpără-te, auzit des de Român). Iron. Grec. – În nord cățăun, -úncă. V. parpalec.