cătilin, (câtilin, cătilinaș, câtilinaș, cătelin), (dial. cătilin), adv. Încet, fără grabă: „Cătilin și cătilin, / Ca soarele pân sărin, / Să nu ne pontăluim” (Papahagi, 1925: 226). ■ Exclusiv în Maram. și Lăpuș; în centrul Trans. se folosește var. câtinel (ALR, 1938. h. 141); termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347; v. și ALRRM, 1969, h. 65; ALRR-Trans., h. 179). – Var. a lui cătinel (< lat. catelinus „cu precauție” < lat. cautela „prevedere”) (Pușcariu, după DER; DLRM).

cătilin, (câtilin), adv. – Încet, fără grabă: „Cătilin și cătilin, / Ca soarele pân sărin, / Să nu ne pontăluim” (Papahagi, 1925: 226). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Var. a lui cătinel (< lat. catelinus „cu precauție” < lat. cautela „prevedere”) (Pușcariu, cf. DER; DLRM).

cătilin, (câtilin), adv. – Încet, fără grabă: „Cătilin și cătilin, / Ca soarele pân sărin, / Să nu ne pontăluim” (Papahagi 1925: 226). – Cf. cătinel (< lat. catelinus „cu precauție”).