opțiuni
  • info

2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căsătorire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: căsători] Căsătorie (1).

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

căsători vtr [At: PRAV. 859 / Pzi: ~resc / E: căsător] 1-2 A (se) uni prin căsătorie (1) (cu cineva).

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. A se uni prin căsătorie; (despre femei) a se mărita, (despre bărbați) a se însura. Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. ♦ Tranz. (Rar) A uni, prin căsătorie; a fi de acord cu căsătoria fiicei sale (sau a fiului său). Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).

A CĂSĂTORI ~esc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător

A SE CĂSĂTORI mă ~esc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător

căsători v. 1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie: 2. fig. a asocia, a uni; 3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom. căsătoriu, casnic, soț].

căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căsători1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, 3 sg. căsătorește, imperf. 1 căsătoream; conj. prez. 1 sg. să căsătoresc, 3 să căsătorească

+căsători2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă căsătoresc, 3 sg. se căsătorește, imperf. 1 sg. mă căsătoream; conj. prez. 1 sg. să mă căsătoresc, 3 să se căsătorească; imper. 2 sg. afirm. căsătorește-te; ger. căsătorindu-mă

căsători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, imperf. 3 sg. căsătorea; conj. prez. 3 să căsătorească

căsători vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, imperf. 3 sg. căsătorea; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătorească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂSĂTORI vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.

CĂSĂTORI vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a ~ devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Cînd s-au ~?) 3. a se cununa, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.) 4. a (se) însura, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.) 5. a (se) mărita. (Ea s-a ~ de tînără.)

A (se) căsători ≠ a (se) despărți, a divorța

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A SE CĂSĂTORI a se arăci, a se hămui, a-și pune pirostriile.

Intrare: căsătorire
căsătorire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsătorire
  • căsătorirea
plural
  • căsătoriri
  • căsătoririle
genitiv-dativ singular
  • căsătoriri
  • căsătoririi
plural
  • căsătoriri
  • căsătoririlor
vocativ singular —
plural —
Intrare: căsători
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căsători
  • căsătorire
  • căsătorit
  • căsătoritu‑
  • căsătorind
  • căsătorindu‑
 singular plural
  • căsătorește
  • căsătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căsătoresc
 (să)
  • căsătoresc
  • căsătoream
  • căsătorii
  • căsătorisem
a II-a (tu)
  • căsătorești
 (să)
  • căsătorești
  • căsătoreai
  • căsătoriși
  • căsătoriseși
a III-a (el, ea)
  • căsătorește
 (să)
  • căsătorească
  • căsătorea
  • căsători
  • căsătorise
plural I (noi)
  • căsătorim
 (să)
  • căsătorim
  • căsătoream
  • căsătorirăm
  • căsătoriserăm
  • căsătorisem
a II-a (voi)
  • căsătoriți
 (să)
  • căsătoriți
  • căsătoreați
  • căsătorirăți
  • căsătoriserăți
  • căsătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • căsătoresc
 (să)
  • căsătorească
  • căsătoreau
  • căsătoriră
  • căsătoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căsători, căsătorescverb

  • 1. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: despărți divorța
    • format_quote Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. DLRLC
    • format_quote Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135. DLRLC
etimologie:
  • căsător (învechit „soț” din casă + sufix -ător). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.