opțiuni
  • info

3 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).

căsători vtr [At: PRAV. 859 / Pzi: ~resc / E: căsător] 1-2 A (se) uni prin căsătorie (1) (cu cineva).

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. A se uni prin căsătorie; (despre femei) a se mărita, (despre bărbați) a se însura. Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. ♦ Tranz. (Rar) A uni, prin căsătorie; a fi de acord cu căsătoria fiicei sale (sau a fiului său). Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.

CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).

A CĂSĂTORI ~esc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător

A SE CĂSĂTORI mă ~esc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător

căsători v. 1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie: 2. fig. a asocia, a uni; 3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom. căsătoriu, casnic, soț].

căsător sm vz căsătoriu

căsătoriu [At: TETRAEV. (1574), 224 / V: căsător / Pl: căsători / E: casă + -tor(iu)] 1-2 sm, a (Om) căsătorit (1). 3 sm Tată într-o familie (care are responsabilitatea întreținerii casei).

căsătór m. (adj. verbal d. căsez, așez la casa luĭ). Vechĭ. Cap de familie. Soț, bărbat.

căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+căsători2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă căsătoresc, 3 sg. se căsătorește, imperf. 1 sg. mă căsătoream; conj. prez. 1 sg. să mă căsătoresc, 3 să se căsătorească; imper. 2 sg. afirm. căsătorește-te; ger. căsătorindu-mă

căsători1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, 3 sg. căsătorește, imperf. 1 căsătoream; conj. prez. 1 sg. să căsătoresc, 3 să căsătorească

căsători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, imperf. 3 sg. căsătorea; conj. prez. 3 să căsătorească

căsători vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, imperf. 3 sg. căsătorea; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătorească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂSĂTORI vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.

CĂSĂTORI vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a ~ devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Cînd s-au ~?) 3. a se cununa, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.) 4. a (se) însura, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.) 5. a (se) mărita. (Ea s-a ~ de tînără.)

A (se) căsători ≠ a (se) despărți, a divorța

CĂSĂTOR s. v. bărbat, soț.

căsător s. v. BĂRBAT. SOȚ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căsătoriu s.m. (înv.) om stabilit, cu casă, căsătorit; tată de familie, stăpân al casei; casnic, căsar, căsaș.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A SE CĂSĂTORI a se arăci, a se hămui, a-și pune pirostriile.

Intrare: căsători
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căsători
  • căsătorire
  • căsătorit
  • căsătoritu‑
  • căsătorind
  • căsătorindu‑
 singular plural
  • căsătorește
  • căsătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căsătoresc
 (să)
  • căsătoresc
  • căsătoream
  • căsătorii
  • căsătorisem
a II-a (tu)
  • căsătorești
 (să)
  • căsătorești
  • căsătoreai
  • căsătoriși
  • căsătoriseși
a III-a (el, ea)
  • căsătorește
 (să)
  • căsătorească
  • căsătorea
  • căsători
  • căsătorise
plural I (noi)
  • căsătorim
 (să)
  • căsătorim
  • căsătoream
  • căsătorirăm
  • căsătoriserăm
  • căsătorisem
a II-a (voi)
  • căsătoriți
 (să)
  • căsătoriți
  • căsătoreați
  • căsătorirăți
  • căsătoriserăți
  • căsătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • căsătoresc
 (să)
  • căsătorească
  • căsătoreau
  • căsătoriră
  • căsătoriseră
Intrare: căsător
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsător
  • căsătorul
  • căsătoru‑
plural
  • căsători
  • căsătorii
genitiv-dativ singular
  • căsător
  • căsătorului
plural
  • căsători
  • căsătorilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: căsătoriu
căsătoriu substantiv masculin
substantiv masculin (M71)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsătoriu
  • căsătoriul
  • căsătoriu‑
plural
  • căsători
  • căsătorii
genitiv-dativ singular
  • căsătoriu
  • căsătoriului
plural
  • căsători
  • căsătorilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căsători, căsătorescverb

  • 1. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: despărți divorța
    • format_quote Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. DLRLC
    • format_quote Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135. DLRLC
etimologie:
  • căsător (învechit „soț” din casă + sufix -ător). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.