căsulie sf [At: LM / Pl: ~ii / E: casă + -ulie] 1-4 Căsuță (1-4). 5 Căsuță (1) construită deasupra torentului de apă, pe care plutașii mână plutele la vale. 6 Chilia unui călugăr. 7 Cabină de vapor. 8 Cutiuță. 9 Alveolă în fagure. 10 Ochiul ițelor prin care intră câte un fir din urzeala pânzei. 11 Butonieră la haină, în care se încheie nasturele Cf cășiță (16).

CĂSULIE, căsulii, s. f. Căsuță. Bătrînii locuiau în casa veche care stătuse o grămadă de ani nelocuită: o căsulie de bîrne, acoperită cu stuf aplecată într-o parte și intrată în pămînt. DAN, U. 49.

CĂSULIE, căsulii, s. f. Căsuță. – Din casă + suf. -ul-ie.

căsulie (rar) s. f., art. căsulia, g.-d. art. căsuliei; pl. căsulii, art. căsuliile (desp. -li-i-)

căsulie (rar) s. f., art. căsulia, g.-d. art. căsuliei; pl. căsulii, art. căsuliile

căsulie s. f., art. căsulia, g.-d. art. căsuliei; pl. căsulii, art. căsuliile

CĂSULIE s. v. căscioară, căsuță.

căsulie s. v. CĂSCIOARĂ. CĂSUȚĂ.