opțiuni
  • info

2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRĂUȘIT s. n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – V. cărăuși.

CĂRĂUȘIT s. n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – V. cărăuși.

cărăușit1 sn [At: MOLDOVAN, T. N. 172/ P: ~ră-u~ / E: cărăuși] 1-2 Cărăușie (1-2).

cărăușit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: cărăuși] (D. mărfuri sau persoane) Transportat (în vehicule cu tracțiune animală) de obicei pe baza unui contract.

CĂRĂUȘIT s. n. Cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.

CĂRĂUȘIT s. n. Cărăușie. – V. cărăuși.

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

cărăuși vi [At: ANON. CAR. / P: ~ră-u~ / Pzi: ~șesc / E: cărăuș] 1-2 A face cărăușie (1-2).

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.

cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cărăușit (desp. -ră-u-) s. n.

cărăușit (-ră-u-) s. n.

cărăușit s. n. (sil. -ră-u-)

cărăuși (a ~) (desp. -ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușesc, 3 sg. cărăușește, imperf. 1 cărăușeam; conj. prez. 1 sg. să cărăușesc, 3 să cărăușească

cărăuși (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușesc, imperf. 3 sg. cărăușea; conj. prez. 3 să cărăușească

cărăuși vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușesc, imperf. 3 sg. cărăușea; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRĂUȘIT s. v. cărăușie.

CĂRĂUȘIT s. cărăușie, (reg.) harabagie, (Transilv.) sechereșie, sechereșit. (Se ocupă cu ~.)

Intrare: cărăușit
  • silabație: că-ră-u-șit info
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărăușit
  • cărăușitul
  • cărăușitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • cărăușit
  • cărăușitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: cărăuși
  • silabație: că-ră-u-și info
verb (V402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărăuși
  • cărăușire
  • cărăușit
  • cărăușitu‑
  • cărăușind
  • cărăușindu‑
 singular plural
  • cărăușește
  • cărăușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărăușesc
 (să)
  • cărăușesc
  • cărăușeam
  • cărăușii
  • cărăușisem
a II-a (tu)
  • cărăușești
 (să)
  • cărăușești
  • cărăușeai
  • cărăușiși
  • cărăușiseși
a III-a (el, ea)
  • cărăușește
 (să)
  • cărăușească
  • cărăușea
  • cărăuși
  • cărăușise
plural I (noi)
  • cărăușim
 (să)
  • cărăușim
  • cărăușeam
  • cărăușirăm
  • cărăușiserăm
  • cărăușisem
a II-a (voi)
  • cărăușiți
 (să)
  • cărăușiți
  • cărăușeați
  • cărăușirăți
  • cărăușiserăți
  • cărăușiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărăușesc
 (să)
  • cărăușească
  • cărăușeau
  • cărăușiră
  • cărăușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cărăușitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi cărăuși DEX '98 DEX '09

cărăuși, cărăușescverb

  • 1. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • cărăuș DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.