opțiuni
  • info

2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

cărăuși vi [At: ANON. CAR. / P: ~ră-u~ / Pzi: ~șesc / E: cărăuș] 1-2 A face cărăușie (1-2).

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.

CĂRĂUȘI, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.

CĂRĂUȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. (Art.) Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap. – Căra + suf. -uș.

CĂRĂUȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. (Art.) Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap. – Căra + suf. -uș.

cărăuș sm [At: CANTEMIR, IST. 47 / P: ~ră-uș / Pl: ~i / E: căra + -uș] 1 (Înv) Căruțaș. 2 (Înv; spc; mpl) Bărbați care aduc mireasa mirelui cu carele, la o nuntă țărănească. 3 (Ast; pop; îf -uf) Stea mică din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap.

CĂRĂUȘ, cărăuși, s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu transportul cu căruța al greutăților sau al persoanelor; căruțaș. Iată-l cărăuș la Verești, iată-l cărînd, toamna, cartofi și păpușoi la tîrg. CAMILAR, N. I 21. Acoperind geamătul osiilor, se înălțau glasurile cărăușilor. C. PETRESCU, S. 9. Un foc uriaș de vreascuri varsă valuri roșii de lumină peste cisla cărăușilor. SADOVEANU, O. I 283. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lîngă a doua stea din proțap, abia vizibilă cu ochiul liber.

CĂRĂUȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lîngă a doua stea din proțap. – Din căra + suf. -ăuș.

CĂRĂUȘ ~i m. Persoană care transportă cu căruța pasageri sau greutăți; căruțaș. /a căra + suf. ~uș

cărăuș m. cel ce duce sau transportă într’un car.

cărăúș m. (d. car). Cărător, transportator (cu caru), harabagiŭ. V. chirigiŭ.

cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cărăuși (a ~) (desp. -ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușesc, 3 sg. cărăușește, imperf. 1 cărăușeam; conj. prez. 1 sg. să cărăușesc, 3 să cărăușească

cărăuși (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușesc, imperf. 3 sg. cărăușea; conj. prez. 3 să cărăușească

cărăuși vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușesc, imperf. 3 sg. cărăușea; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușească

cărăuș s. m., pl. cărăuși

cărăuș s. m., pl. cărăuși

cărăuș s. m., pl. cărăuși

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRĂUȘ s. v. căruțaș.

CĂRĂUȘUL s. art. v. alcor.

CĂRĂUȘ s. căruțaș, chirigiu, (înv. și reg.) sechiraș. (Un ~ care transportă lemne.)

cărăușul s. art. v. ALCOR.

Intrare: cărăuși
  • silabație: că-ră-u-și info
verb (V402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărăuși
  • cărăușire
  • cărăușit
  • cărăușitu‑
  • cărăușind
  • cărăușindu‑
 singular plural
  • cărăușește
  • cărăușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărăușesc
 (să)
  • cărăușesc
  • cărăușeam
  • cărăușii
  • cărăușisem
a II-a (tu)
  • cărăușești
 (să)
  • cărăușești
  • cărăușeai
  • cărăușiși
  • cărăușiseși
a III-a (el, ea)
  • cărăușește
 (să)
  • cărăușească
  • cărăușea
  • cărăuși
  • cărăușise
plural I (noi)
  • cărăușim
 (să)
  • cărăușim
  • cărăușeam
  • cărăușirăm
  • cărăușiserăm
  • cărăușisem
a II-a (voi)
  • cărăușiți
 (să)
  • cărăușiți
  • cărăușeați
  • cărăușirăți
  • cărăușiserăți
  • cărăușiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărăușesc
 (să)
  • cărăușească
  • cărăușeau
  • cărăușiră
  • cărăușiseră
Intrare: cărăuș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărăuș
  • cărăușul
  • cărăușu‑
plural
  • cărăuși
  • cărăușii
genitiv-dativ singular
  • cărăuș
  • cărăușului
plural
  • cărăuși
  • cărăușilor
vocativ singular
  • cărăușule
  • cărăușe
plural
  • cărăușilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cărăuși, cărăușescverb

  • 1. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • cărăuș DEX '98 DEX '09

cărăuș, cărăușisubstantiv masculin

  • 1. Chirigiu, căruțaș, sichiraș. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: chirigiu căruțaș sichiraș
    • format_quote Iată-l cărăuș la Verești, iată-l cărînd, toamna, cartofi și păpușoi la tîrg. CAMILAR, N. I 21. DLRLC
    • format_quote Acoperind geamătul osiilor, se înălțau glasurile cărăușilor. C. PETRESCU, S. 9. DLRLC
    • format_quote Un foc uriaș de vreascuri varsă valuri roșii de lumină peste cisla cărăușilor. SADOVEANU, O. I 283. DLRLC
    • format_quote Boii stau în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. DLRLC
  • 2. articulat (numai) singular Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: Alcor
etimologie:
  • Căra + sufix -uș. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.