2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărăbănire2 sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: cărăbăni2] 1-2 (Mls d. vite) Umflare de iarbă sau de boală.

cărăbănire1 sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: cărăbăni1] 1-2 (Pfm) Plecare rapidă (și pe furiș) Si: cărăbănit1 (1-2). 3 (Reg) Cărat. 4 (Pfm) Ciomăgire.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ți căruța”), influențată de a (se) căra.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ți căruța”), influențată de a (se) căra.

cărăbăni2 vr [At: CIAUȘANU, V. 148 / Pzi: ~nesc / E: carabă] 1-2 (Mls d. vite; reg) A se umfla de prea multă iarbă sau de boală.

cărăbăni1 [At: (a. 1819) URICARIUL VII, 83 / Pzi: ~nesc / E: ns pbl tc çec arabayi] 1-2 vr (Pfm) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (fum) a se căra (13), a o șterge, a o tuli. 3 vt (Reg) A căra (1). 4-5 vti (Fam; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau a ~ cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) A da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.)

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu ton amenințător) A pleca repede de undeva; a se căra, a o șterge. Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230. Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Fără determinări locale) Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224. 2. Tranz. (Complementul indică o povară, o încărcătură, reprezentată de obicei printr-un număr de obiecte, rar printr-un număr de persoane) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (repede); a căra. Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. ◊ Fig. Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261. ◊ Expr. A cărăbăni cuiva la pumni (sau paime, ciomege etc.) sau a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc. I-a cărăbănit la ciomege, cît a putut.Bre!... da te l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1).Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc.

A CĂRĂBĂNI ~esc tranz. pop. A căra în cantități mari. /<turc. cek arabayi

A SE CĂRĂBĂNI mă ~esc intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se căra. /<turc. cek arabayi

cărăbănì v. Mold. 1. a apuca, cu lăcomie, a căra iute: încep a cărăbăni la cireșe in sân CR.; 2. a da lovituri dese: ce la apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? AL.; 3. fam. a-și lua toate si a pleca: începeți a vă cărăbăni dela casa mea CR. [Derivat din carabană].

cărăbănésc și (Buc.) și -vădésc și -vodésc v. tr. (cp. cu caravană și chervan adică „car, transport”, și cu vsl. voditi, a conduce). Fam. Iron. Duc, ĭaŭ, car, transport (răpede saŭ cu lăcomie): n’ar avea cine să vă cărăbănească la tîrg (Cr. Moș Nich.), copiiĭ cărăbăneaŭ la mere. Aplic: copiiĭ îșĭ cărăbăneaŭ la pumnĭ. V. refl. Mă car, mă duc răpede: caliciĭ se cărăbăneaŭ la pomană.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cărăbăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, 3 sg. cărăbănește, imperf. 1 cărăbăneam; conj. prez. 1 sg. să cărăbănesc, 3 să cărăbănească

cărăbăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, imperf. 3 sg. cărăbănea; conj. prez. 3 să cărăbănească

cărăbăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, imperf. 3 sg. cărăbănea; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăbănească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRĂBĂNI vb. v. căra, duce, fugi, purta, transporta.

cărăbăni vb. v. CĂRA. DUCE. FUGI. PURTA. TRANSPORTA.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cărăbăni, cărăbănesc I v. t. a fura. II v. r. a pleca, a fugi.

Intrare: cărăbănire
cărăbănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărăbănire
  • cărăbănirea
plural
  • cărăbăniri
  • cărăbănirile
genitiv-dativ singular
  • cărăbăniri
  • cărăbănirii
plural
  • cărăbăniri
  • cărăbănirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cărăbăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărăbăni
  • cărăbănire
  • cărăbănit
  • cărăbănitu‑
  • cărăbănind
  • cărăbănindu‑
singular plural
  • cărăbănește
  • cărăbăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărăbănesc
(să)
  • cărăbănesc
  • cărăbăneam
  • cărăbănii
  • cărăbănisem
a II-a (tu)
  • cărăbănești
(să)
  • cărăbănești
  • cărăbăneai
  • cărăbăniși
  • cărăbăniseși
a III-a (el, ea)
  • cărăbănește
(să)
  • cărăbănească
  • cărăbănea
  • cărăbăni
  • cărăbănise
plural I (noi)
  • cărăbănim
(să)
  • cărăbănim
  • cărăbăneam
  • cărăbănirăm
  • cărăbăniserăm
  • cărăbănisem
a II-a (voi)
  • cărăbăniți
(să)
  • cărăbăniți
  • cărăbăneați
  • cărăbănirăți
  • cărăbăniserăți
  • cărăbăniseți
a III-a (ei, ele)
  • cărăbănesc
(să)
  • cărăbănească
  • cărăbăneau
  • cărăbăni
  • cărăbăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cărăbăni, cărăbănescverb

  • 1. reflexiv familiar A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230. DLRLC
    • format_quote Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270. DLRLC
    • format_quote Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224. DLRLC
  • 2. tranzitiv regional A căra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. DLRLC
    • format_quote Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. DLRLC
    • format_quote figurat Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261. DLRLC
    • chat_bubble A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranzitiv) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: bate
      • format_quote I-a cărăbănit la ciomege, cât a putut. DLRLC
      • format_quote Bre!... da ce l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.