2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căruțele sfp [At: BORZA, D. / E: nct] (Bot; reg) Pătlagină îngustă (Plantago lanceolata).

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, de lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

căruță sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 319/31 / Pl: ~țe / E: car + -uță] 1 (Rar) Car mic. 2 Vehicul de forma carului (1), dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. 3 (Îe) Nici în car, nici în ~ Se spune despre un om mofturos care nu acceptă nici una dintre alternativele propuse. 4 (Îe) A rămâne cu ~ța în drum A întrerupe o treabă începută. 5 (Îe) A se lăsa de ~ A renunța la un lucru sau la o treabă începută. 6 (Îe) A rămâne de ~ A nu ține pasul cu ceilalți. 7 (Îae) A pierde ocazia. 8 (Îae) A se face de râs (în urma neîndeplinirii unui angajament). 9 Cantitate de fân, lemne etc. care se poate încărca într-o căruță (2). 10 (Înv) Car (1) cu muniții și provizii în războaie (folosit și ca unitate de măsură). 11 (Înv) Afetul (cu roțile) pe care stăteau și se transportau tunurile. 12 Căruț (7). 13 (Buc) Trăsură (de lux). 14 (Ast) Ursa mică Si: car, căruț (8). 15 (Bot; îc) ~ța-dracului Scaiul-dracului (Eryingium campestre). 16 (Bot; îae) Săricică (Salsola kali).

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de formă carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de căi, servind la transportul persoanelor sau al poverilor mici. O dată se făcu un freamăt într-un colț, la gură unei ulițe. Venea repede o căruță. DUMITRIU, N. 28. Moș Sandu și încă vreo zece tă. ani, care aveau căruțe ori care cu boi, se îndeletniceau fiecare să mai dreagă cîte ceva la car. BUJOR, S.132. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari. ISPIRESCU, L. 38. Tămădăienii... au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămîne de căruță = a pierde o ocazie, a rămîne în urmă. A cincea roată la căruță v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță) v. car. 2. Cantitate (de fîn, de lemne etc.) care se poate încărca pe o căruță (1). O căruță de lemne.

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămîne de căruță = a pierde o ocazie; a rămîne în urmă. 2. Cantitate dintr-o povară, cîtă se poate încărca într-o căruță (1). – Din car + suf. -uță.

CĂRUȚĂ ~e f. 1) Vehicul de transport mai mic și mai ușor decât carul, tras mai ales de cai. ◊ A rămâne de ~ a pierde ocazia. 2) Cantitate de material care se poate încărca într-un asemenea vehicul. O ~ de lemne. [G.-D. căruței] /car + suf. ~uță

căruță f. 1. car mic pentru transport de persoane și mărfuri ușoare; a rămânea de căruță, a rămânea de batjocură (CAR.); 2. conținutul unei căruțe: o căruță de lemne; 3. trăsură de poștă pentru transportul scrisorilor; 4. (la joagăr). V. car.

cărúță f., pl. e (lat. carrúcea, d. carrúca și carrúcha, căruță; it. carrozza). Ghĭocĭ, car maĭ mic (c’un cal saŭ cu doĭ) p. oamenĭ saŭ marfă. Trăsură ordinară. Trăsurică poștală. Conținutu uneĭ căruțe: o căruță de nisip. Prov. Nicĭ în car, nicĭ în căruță, nicĭ în teleguță, se zice cînd cuĭva nu-ĭ place ceva în nicĭ un fel. Scîrba mea și patru banĭ și-o căruță de Jidanĭ, se zice ironic în loc de „atîta pagubă, nu-mĭ pasă”! V. brișcă, daradaĭcă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căruță s. f., g.-d. art. căruței; pl. căruțe

căruță s. f., g.-d. art. căruței; pl. căruțe

căruță s. f., g.-d. art. căruței; pl. căruțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRUȚELE s. pl. v. pătlagină.

CĂRUȚĂ s. (Transilv. și Ban.) cocie. (~ cu doi cai.)

CĂRUȚĂ s. (Transilv. și Ban.) cocie. (~ cu doi cai.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CĂRUȚĂ. Subst. Căruță, cărucioară (dim.); brașoveancă; caravană (reg.): cocie (înv. și reg.); cotigar; cotigă; droagă (reg. și fam.); ghioci; harabaie; haraba (reg.); majă (înv. și reg.); șarabană (reg.); teleagă, teleguță (dim.), telegea (rar). Car, căruț (dim.), cărucean, cărucior. Car funebru (funerar, mortuar), dric, patașcă (reg.). Car (ant.); bigă (ant.); cvadrigă (ant.). Căruțaș, cărăuș, cocieș (reg.), cârucer (reg.), cotigar, ghiociar (reg.), harabagiu (reg.). Dricar. Cărăușie, cărăușit, harabagie (reg.). Căruțărie. Vb. A cărăuși, a face cărăușie. V. călătorie, mișcare, trăsură.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a cincea roată la căruță expr. persoană lipsită de importanță / de prisos.

a rămâne de căruță expr. 1. a rămâne în urmă. 2. a pierde ocazia / prilejul.

căruță! interj. (intl.) v. cărel!

căruță, căruțe s. f. v. cațarulă.

nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.

Intrare: căruțele
căruțele substantiv feminin
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • căruțele
  • căruțelele
genitiv-dativ singular
plural
  • căruțele
  • căruțelelor
vocativ singular
plural
Intrare: căruță
căruță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căruță
  • căruța
plural
  • căruțe
  • căruțele
genitiv-dativ singular
  • căruțe
  • căruței
plural
  • căruțe
  • căruțelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căruță, căruțesubstantiv feminin

  • 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: car cocie diminutive: cărucioară
    • format_quote O dată se făcu un freamăt într-un colț, la gura unei ulițe. Venea repede o căruță. DUMITRIU, N. 28. DLRLC
    • format_quote Moș Sandu și încă vreo zece țărani, care aveau căruțe ori care cu boi, se îndeletniceau fiecare să mai dreagă cîte ceva la car. BUJOR, S.132. DLRLC
    • format_quote Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari. ISPIRESCU, L. 38. DLRLC
    • format_quote Tămădăienii... au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină. ODOBESCU, S. III 14. DLRLC
    • chat_bubble A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A cincea roată la căruță. DLRLC
    • chat_bubble Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță). DLRLC
  • 2. Cantitate de fân, de lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță. DEX '09 DLRLC
    • format_quote O căruță de lemne. DLRLC
etimologie:
  • car DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii