11 definiții pentru căruț

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRUȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car; cărucean. 2. Cărucior (2). 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. – Car + suf. -uț.

CĂRUȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car; cărucean. 2. Cărucior (2). 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. – Car + suf. -uț.

căruț sn [At: LB / Pl: ~uri / E: car + -uț] 1-2 (Șhp) Car (mic) Si: cărucior (1-2). 3-4 Cărucior (3-4). 5 (Teh) Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. 6 (Pop) Roabă. 7 (Reg) Parte a joagărului nedefinită mai îndeaproape Si: car, căruță (12). 8 (Ast) Ursa mică.

CĂRUȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car. 2. Căruță. Unde mi se nomoli oțopina de cal, de nu mai putea nici picioarele să și le miște, necum să mai tîrască și căruțul. ISPIRESCU, L. 373. Tremură pe pietre căruțul hîrbuit. NEGRUZZI, S. II 206. 3. Căruță mică, trasă sau împinsă cu mîna, care servește la transportul poverilor mici. 4. Cărucior de copii. 5. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcțiuni.

CĂRUȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car. 2. Căruță mică (trasă sau împinsă cu mîna) care servește la transportul poverilor ușoare. 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. – Din car + suf. -uț.

CĂRUȚ ~uri n. (diminutiv de la car) 1) Cărucior împins cu mâna, folosit pentru poveri ușoare. 2) Cărucior de copii. 3) Partea mobilă a unor mașini care lunecă sau se mișcă pe rotițe. /car + suf. ~

cărúț n., pl. urĭ (d. căruță). Căruță mică de tras saŭ de împins cu mîna (ca cele de copiĭ). Conținutu unuĭ căruț.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căruț s. n., pl. căruțuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRUȚ s. cărucior, landou, trăsurică, (rar) cărucean. (~ pentru copiii mici.)

Intrare: căruț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căruț
  • căruțul
  • căruțu‑
plural
  • căruțuri
  • căruțurile
genitiv-dativ singular
  • căruț
  • căruțului
plural
  • căruțuri
  • căruțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căruț, căruțurisubstantiv neutru

  • 1. Diminutiv al lui car. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unde mi se nomoli oțopina de cal, de nu mai putea nici picioarele să și le miște, necum să mai tîrască și căruțul. ISPIRESCU, L. 373. DLRLC
    • format_quote Tremură pe pietre căruțul hîrbuit. NEGRUZZI, S. II 206. DLRLC
  • 2. Cărucior. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cărucior
  • 3. Cărucior. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cărucior
  • 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Car + sufix -uț. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.