opțiuni
  • info

4 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRUNȚIT, -Ă, cărunțiți, -te, adj. (Înv.) Încărunțit. – V. cărunți.

CĂRUNȚIT, -Ă, cărunțiți, -te, adj. (Înv.) Încărunțit. – V. cărunți.

cărunțit, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: cărunți] (Înv) Încărunțit2.

CĂRUNȚIT, -Ă adj. v. încărunțit.

CĂRUNȚIT, -Ă adj. v. încărunțit.

CĂRUNTA vb. I v. cărunți.

CĂRUNȚI, cărunțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A încărunți. [Var.: cărunta vb. I] – Din cărunt.

CĂRUNȚI, cărunțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A încărunți. [Var.: cărunta vb. I] – Din cărunt.

ÎNCĂRUNȚI, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

ÎNCĂRUNȚI, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

ÎNCĂRUNȚIT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

ÎNCĂRUNȚIT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

cărunta vi [At: DA / Pzi: ~tez / E: cărunți css] (Înv) A încărunți.

cărunti vi vz cărunți

cărunți v [At: DA / Pzi: ~țesc / E: cărunt] (Înv) A încărunți.

încărunți vi [At: GORJAN, H. IV, 121 / Pzi: ~țesc / E: în- + cărunt] 1 (D. păr) A deveni cărunt. 2 (D. persoane) A începe să albească la păr. 3 (Pex; d. persoane) A îmbătrâni.

încărunțit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: încărunți] 1-2 Încărunțire (1-2).

încărunțit2, ~ă a [At: ODOBESCU, II, 152 / Pl: ~iți, ~e / E: încărunți] 1 (D. păr) Albit. 2 (D. persoane) Cu părul cărunt. 3 (Pex; d. persoane) Îmbătrânit.

CĂRUNTA vb. I v. încărunți.

CĂRUNȚI vb. IV v. încărunți.

ÎNCĂRUNȚI, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A deveni cărunt, a începe sa albească; (despre persoane) a începe să albească la păr, p. ext. a îmbătrîni. Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143. ◊ (Poetic) Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10. ◊ Tranz. Grijile l-au încărunțit înainte de vreme. – Variante: (învechit) cărunta, căruntez (NEGRUZZI, S. III 271), vb. I, cărunți (SAHIA, N. 59, ALECSANDRI, T. 1484, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323) vb. IV.

ÎNCĂRUNȚIT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt, care a început să albească; (despre persoane) cu părul cărunt, p. ext. în virstă, bătrîn. Se uită încruntat la soldatul încărunțit din fața sa. VORNIC, P. 121. Lenca răspundea sfioasă, cum se cuvine să vorbească cu o femeie încărunțită. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 145. – Variantă: cărunțit, -ă (ISPIRESCU, L. 353, ODOBESCU, S. II 152) adj.

CĂRUNȚA vb. I. v. încărunți.

CĂRUNȚI vb. IV. v. încărunți.

A ÎNCĂRUNȚI ~esc 1. intranz. A deveni cărunt; a însuri. ~it înainte de vreme. 2. tranz. (ființe) A face să devină cărunt; a însuri. /în + cărunt

cărunțì v. a (se) face cărunt, a începe părul s’albească.

cărunțésc și încărunțésc v. intr. Devin cărunt. V. tr. Fac cărunt: m’aŭ încărunțit suferințele.

încărunțésc, V. cărunțesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, 3 sg. încărunțește, imperf. 1 încărunțeam; conj. prez. 1 sg. să încărunțesc, 3 să încărunțească

încărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, imperf. 3 sg. încărunțea; conj. prez. 3 să încărunțească

cărunți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărunțesc, imperf. 3 sg. cărunțea; conj. prez. 3 sg. și pl. cărunțească

încărunți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, imperf. 3 sg. încărunțea; conj. prez. 3 sg. și pl. încărunțească

cărunța (= cărunți) vb., ind. prez. pers. 1 sg. cărunțez

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRUNȚI vb. v. încărunți.

ÎNCĂRUNȚI vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCĂRUNȚIT adj. v. cărunt.

CĂRUNȚI vb. a albi, a încărunți. (A ~ mult.)

ÎNCĂRUNȚI vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCĂRUNȚIT adj. (pop.) surit. (Cu părul ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cărunțit, -ă, cărunțiți, -te, adj. (înv.; pop.) Cărunt. – Din cărunți.

cărunți, cărunțesc, v.i. (înv.; pop.) A încărunți; a albi. – Din cărunt (DEX).

cărunți, cărunțesc, vb. intranz. – (înv.; pop.) A încărunți (ALRRM, 1969: 18); a albi. – Din cărunt (< lat. canutus, din canus „cărunt, alb”) (DEX).

Intrare: cărunțit
cărunțit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărunțit
  • cărunțitul
  • cărunțitu‑
  • cărunțită
  • cărunțita
plural
  • cărunțiți
  • cărunțiții
  • cărunțite
  • cărunțitele
genitiv-dativ singular
  • cărunțit
  • cărunțitului
  • cărunțite
  • cărunțitei
plural
  • cărunțiți
  • cărunțiților
  • cărunțite
  • cărunțitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: cărunți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărunți
  • cărunțire
  • cărunțit
  • cărunțitu‑
  • cărunțind
  • cărunțindu‑
 singular plural
  • cărunțește
  • cărunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărunțesc
 (să)
  • cărunțesc
  • cărunțeam
  • cărunții
  • cărunțisem
a II-a (tu)
  • cărunțești
 (să)
  • cărunțești
  • cărunțeai
  • cărunțiși
  • cărunțiseși
a III-a (el, ea)
  • cărunțește
 (să)
  • cărunțească
  • cărunțea
  • cărunți
  • cărunțise
plural I (noi)
  • cărunțim
 (să)
  • cărunțim
  • cărunțeam
  • cărunțirăm
  • cărunțiserăm
  • cărunțisem
a II-a (voi)
  • cărunțiți
 (să)
  • cărunțiți
  • cărunțeați
  • cărunțirăți
  • cărunțiserăți
  • cărunțiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărunțesc
 (să)
  • cărunțească
  • cărunțeau
  • cărunțiră
  • cărunțiseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărunta
  • căruntare
  • căruntat
  • căruntatu‑
  • căruntând
  • căruntându‑
 singular plural
  • căruntează
  • căruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căruntez
 (să)
  • căruntez
  • căruntam
  • căruntai
  • căruntasem
a II-a (tu)
  • căruntezi
 (să)
  • căruntezi
  • căruntai
  • căruntași
  • căruntaseși
a III-a (el, ea)
  • căruntează
 (să)
  • cărunteze
  • cărunta
  • căruntă
  • căruntase
plural I (noi)
  • căruntăm
 (să)
  • căruntăm
  • căruntam
  • căruntarăm
  • căruntaserăm
  • căruntasem
a II-a (voi)
  • căruntați
 (să)
  • căruntați
  • căruntați
  • căruntarăți
  • căruntaserăți
  • căruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • căruntează
 (să)
  • cărunteze
  • căruntau
  • căruntară
  • căruntaseră
cărunti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: încărunți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încărunți
  • ‑ncărunți
  • încărunțire
  • ‑ncărunțire
  • încărunțit
  • ‑ncărunțit
  • încărunțitu‑
  • ‑ncărunțitu‑
  • încărunțind
  • ‑ncărunțind
  • încărunțindu‑
  • ‑ncărunțindu‑
 singular plural
  • încărunțește
  • ‑ncărunțește
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încărunțesc
  • ‑ncărunțesc
 (să)
  • încărunțesc
  • ‑ncărunțesc
  • încărunțeam
  • ‑ncărunțeam
  • încărunții
  • ‑ncărunții
  • încărunțisem
  • ‑ncărunțisem
a II-a (tu)
  • încărunțești
  • ‑ncărunțești
 (să)
  • încărunțești
  • ‑ncărunțești
  • încărunțeai
  • ‑ncărunțeai
  • încărunțiși
  • ‑ncărunțiși
  • încărunțiseși
  • ‑ncărunțiseși
a III-a (el, ea)
  • încărunțește
  • ‑ncărunțește
 (să)
  • încărunțească
  • ‑ncărunțească
  • încărunțea
  • ‑ncărunțea
  • încărunți
  • ‑ncărunți
  • încărunțise
  • ‑ncărunțise
plural I (noi)
  • încărunțim
  • ‑ncărunțim
 (să)
  • încărunțim
  • ‑ncărunțim
  • încărunțeam
  • ‑ncărunțeam
  • încărunțirăm
  • ‑ncărunțirăm
  • încărunțiserăm
  • ‑ncărunțiserăm
  • încărunțisem
  • ‑ncărunțisem
a II-a (voi)
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
 (să)
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
  • încărunțeați
  • ‑ncărunțeați
  • încărunțirăți
  • ‑ncărunțirăți
  • încărunțiserăți
  • ‑ncărunțiserăți
  • încărunțiseți
  • ‑ncărunțiseți
a III-a (ei, ele)
  • încărunțesc
  • ‑ncărunțesc
 (să)
  • încărunțească
  • ‑ncărunțească
  • încărunțeau
  • ‑ncărunțeau
  • încărunțiră
  • ‑ncărunțiră
  • încărunțiseră
  • ‑ncărunțiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărunți
  • cărunțire
  • cărunțit
  • cărunțitu‑
  • cărunțind
  • cărunțindu‑
 singular plural
  • cărunțește
  • cărunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărunțesc
 (să)
  • cărunțesc
  • cărunțeam
  • cărunții
  • cărunțisem
a II-a (tu)
  • cărunțești
 (să)
  • cărunțești
  • cărunțeai
  • cărunțiși
  • cărunțiseși
a III-a (el, ea)
  • cărunțește
 (să)
  • cărunțească
  • cărunțea
  • cărunți
  • cărunțise
plural I (noi)
  • cărunțim
 (să)
  • cărunțim
  • cărunțeam
  • cărunțirăm
  • cărunțiserăm
  • cărunțisem
a II-a (voi)
  • cărunțiți
 (să)
  • cărunțiți
  • cărunțeați
  • cărunțirăți
  • cărunțiserăți
  • cărunțiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărunțesc
 (să)
  • cărunțească
  • cărunțeau
  • cărunțiră
  • cărunțiseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărunta
  • căruntare
  • căruntat
  • căruntatu‑
  • căruntând
  • căruntându‑
 singular plural
  • căruntează
  • căruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căruntez
 (să)
  • căruntez
  • căruntam
  • căruntai
  • căruntasem
a II-a (tu)
  • căruntezi
 (să)
  • căruntezi
  • căruntai
  • căruntași
  • căruntaseși
a III-a (el, ea)
  • căruntează
 (să)
  • cărunteze
  • cărunta
  • căruntă
  • căruntase
plural I (noi)
  • căruntăm
 (să)
  • căruntăm
  • căruntam
  • căruntarăm
  • căruntaserăm
  • căruntasem
a II-a (voi)
  • căruntați
 (să)
  • căruntați
  • căruntați
  • căruntarăți
  • căruntaserăți
  • căruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • căruntează
 (să)
  • cărunteze
  • căruntau
  • căruntară
  • căruntaseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărunța
  • cărunțare
  • cărunțat
  • cărunțatu‑
  • cărunțând
  • cărunțându‑
 singular plural
  • cărunțează
  • cărunțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărunțez
 (să)
  • cărunțez
  • cărunțam
  • cărunțai
  • cărunțasem
a II-a (tu)
  • cărunțezi
 (să)
  • cărunțezi
  • cărunțai
  • cărunțași
  • cărunțaseși
a III-a (el, ea)
  • cărunțează
 (să)
  • cărunțeze
  • cărunța
  • cărunță
  • cărunțase
plural I (noi)
  • cărunțăm
 (să)
  • cărunțăm
  • cărunțam
  • cărunțarăm
  • cărunțaserăm
  • cărunțasem
a II-a (voi)
  • cărunțați
 (să)
  • cărunțați
  • cărunțați
  • cărunțarăți
  • cărunțaserăți
  • cărunțaseți
a III-a (ei, ele)
  • cărunțează
 (să)
  • cărunțeze
  • cărunțau
  • cărunțară
  • cărunțaseră
Intrare: încărunțit
încărunțit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încărunțit
  • ‑ncărunțit
  • încărunțitul
  • încărunțitu‑
  • ‑ncărunțitul
  • ‑ncărunțitu‑
  • încărunțită
  • ‑ncărunțită
  • încărunțita
  • ‑ncărunțita
plural
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
  • încărunțiții
  • ‑ncărunțiții
  • încărunțite
  • ‑ncărunțite
  • încărunțitele
  • ‑ncărunțitele
genitiv-dativ singular
  • încărunțit
  • ‑ncărunțit
  • încărunțitului
  • ‑ncărunțitului
  • încărunțite
  • ‑ncărunțite
  • încărunțitei
  • ‑ncărunțitei
plural
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
  • încărunțiților
  • ‑ncărunțiților
  • încărunțite
  • ‑ncărunțite
  • încărunțitelor
  • ‑ncărunțitelor
vocativ singular — —
plural — —
cărunțit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărunțit
  • cărunțitul
  • cărunțitu‑
  • cărunțită
  • cărunțita
plural
  • cărunțiți
  • cărunțiții
  • cărunțite
  • cărunțitele
genitiv-dativ singular
  • cărunțit
  • cărunțitului
  • cărunțite
  • cărunțitei
plural
  • cărunțiți
  • cărunțiților
  • cărunțite
  • cărunțitelor
vocativ singular — —
plural — —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cărunțit, cărunțităadjectiv

etimologie:
  • vezi cărunți DEX '98 DEX '09

cărunți, cărunțescverb

etimologie:
  • cărunt DEX '09 DEX '98

încărunți, încărunțescverb

  • 1. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: albi cărunți suri însuri
    • format_quote Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143. DLRLC
    • format_quote poetic Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Grijile l-au încărunțit înainte de vreme. DLRLC
etimologie:
  • În + cărunt DEX '98 DEX '09

încărunțit, încărunțităadjectiv

  • 1. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cărunt surit
    • format_quote Se uită încruntat la soldatul încărunțit din fața sa. VORNIC, P. 121. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Bătrân. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: bătrân
      • format_quote Lenca răspundea sfioasă, cum se cuvine să vorbească cu o femeie încărunțită. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 145. DLRLC
etimologie:
  • vezi încărunți DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic