15 definiții pentru căra

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

căra [At: DOSOFTEI, V. S. 9/2 / V: (reg) ca~ / Pzi: car / E: ml *carrare] 1 vt A duce ceva dintr-un loc în altul Si: (fam) a cărăbăni (2). 2 vt A transporta (în cantități mari). 3 vt (Pop; îe) A ~ apa cu ciurul A munci în gol, fără rezultat. 4 vt (Îvp; îe) Cară apă Ia ceilalți Se zice în glumă despre copiii mai mici sau mai slabi decât frații lor. 5-6 vti (Pfm; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) A da cuiva mai multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.). 7 vt (Pop; îe) A-I ~ păcatele A se lăsa dus, târât fără voie. 8-9 vt (Pfm; îe) A ~ mereu la gură A bea (sau a mânca) prea mult. 10 vt (Spc) A fura (în cantități mari). 11-12 vtr (Înv) A (se) plimba (cu căruța, cu trăsura, cu mașina etc.) Si: a {se) căruța (1). 13 vr (Înv) A se duce repede (după ceva sau cineva) Si: (îvp) a se repezi. 14 vr A se duce dintr-un loc în altul. 15-16 vr (Fam) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (pfm) a se cărăbăni (1), a o tuli, a o șterge. 17 vr (D. oameni, vite etc.; înv) A se mișca încet, greoi Si: a se târî.

CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un obiect, de obicei o povară, o încărcătură) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (cu ajutorul unui vehicul sau al unui animal de povară). Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. Să cărăm fin pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. ◊ Absol. Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ (Lucrarea se face sau se subînțelege că se face cu brațele, cu spinarea etc.) Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a depune eforturi fără rezultat. ◊ (Prin analogie, subiectul este un animal) Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. 2. Tranz. A transporta în cantități mari. Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. ◊ (Poetic) După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. ◊ (Transportul se face cu forța sau pe furiș, cu scopul însușirii unor bunuri străine) Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Absol. (Familiar) Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. ◊ Expr. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) sau (absol.) a căra în cineva = a bate pe cineva foarte tare. Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. 3. Tranz. (Rar, cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. ◊ Expr. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, împins, tîrît oarecum fără voie (de obicei la o acțiune rea). Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. Refl. (Rar, despre oameni) A se duce dintr-un lcc în altul (pe jos sau cu un mijloc de locomoție). Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. ♦ (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu un ton amenințător) A pleca cît mai repede; a se cărăbăni, a o șterge. La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486.

CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, tîrît oarecum fără voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).

A CĂRA car tranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ◊ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare

A SE CĂRA mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare

cărà v. 1. a duce cu carul, a transporta: a căra pietre; 2. fig. a lua cu ghiotora: cu lingura tot câram PANN; 3. fam. a da palme sau pumni: începu să-i care; 4. a pleca, a-și lua catrafusele: cară-te! [Lat. *CARRARE (din carrus)].

3) car, a cărá v. tr. (d. car 2. De aci bg. karam, mîn, mișc). Duc, transport cu caru saŭ și cu alt-ceva, chear cu mînile: a căra lemne în spinare, cu spinarea. Ĭaŭ mult, cărăbănesc: lacomu cară în farfuria luĭ maĭ mult de cît poate mînca. A căra cuĭva la pumnĭ (Iron.), a-ĭ trage mulțĭ pumnĭ. A căra lemne în pădure, a face ceva zadarnic. V. refl. Iron. Mă duc, plec: la pomană se cară toțĭ caliciĭ. Cară-te de aicĭ, pleacă de aicĭ!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 2 sg. cari, 3 ca; conj. prez. 1 sg. să car, 2 sg. să cari, 3 să care; imper. 2 sg. afirm. ca

căra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 ca

căra vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cară; conj. prez. 3 sg. și pl. care

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂRA vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.

CĂRA vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. a se duce, a pleca. (Să te ~ imediat de aici!) 3. a fugi, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăși, a o șterge. (S-au ~ de la locul faptei.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căra (car, at), vb.1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cară-te! interj. pleacă!, du-te!, fugi!, dispari!

Intrare: căra
verb (VT18)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căra
  • cărare
  • cărat
  • căratu‑
  • cărând
  • cărându‑
singular plural
  • ca
  • cărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • car
(să)
  • car
  • căram
  • cărai
  • cărasem
a II-a (tu)
  • cari
(să)
  • cari
  • cărai
  • cărași
  • căraseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • care
  • căra
  • cără
  • cărase
plural I (noi)
  • cărăm
(să)
  • cărăm
  • căram
  • cărarăm
  • căraserăm
  • cărasem
a II-a (voi)
  • cărați
(să)
  • cărați
  • cărați
  • cărarăți
  • căraserăți
  • căraseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • care
  • cărau
  • căra
  • căraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căra, carverb

  • 1. tranzitiv A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. DLRLC
    • format_quote Să cărăm fîn pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. DLRLC
    • format_quote Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. DLRLC
    • format_quote Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. DLRLC
    • format_quote Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. DLRLC
    • format_quote Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. DLRLC
    • format_quote prin analogie Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. DLRLC
    • format_quote Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. DLRLC
    • format_quote Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. DLRLC
    • format_quote poetic După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. DLRLC
    • format_quote Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. DLRLC
    • format_quote (și) absolut familiar Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. DLRLC
    • 1.1. rar (Cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. DLRLC
      sinonime: plimba
      • format_quote Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. DLRLC
      • chat_bubble A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
    • chat_bubble A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) sau (absolut) a căra în cineva = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: bate
      • format_quote Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. DLRLC
      • format_quote Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
      • format_quote Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. DLRLC
      • format_quote Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. DLRLC
  • 2. reflexiv rar A se duce dintr-un loc în altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. DLRLC
    • format_quote De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. DLRLC
    • format_quote Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. DLRLC
    • 2.1. familiar A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. DLRLC
      • format_quote Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. DLRLC
      • format_quote Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. DLRLC
      • format_quote Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.