2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPĂTÂI, căpătâie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. pernă sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost. ◊ Expr. A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă. A nu avea căpătâi = a nu avea niciun rost în viață. (Înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva). ♦ Carte de căpătâi = a) carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; b) carte preferată. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capăt (1), sfârșit. ◊ Expr. A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. – Lat. capitaneum.

căpătâi sn [At: N. TEST. (1648), ap. GCR I, 128/28 / V: ~tui1, ~tii / Pl: ~e, ~uri / E: ml capitaneum] 1-2 Parte a patului sau a oricărui obiect unde se pune capul (1) Si: cap (63). 3 Fiecare dintre cele două pernițe pe care îngenunchează mirii în biserică. 4 (Îvp; îe) A da (sau a face de) ~ A se căsători. 5 (Îae) A-și asigura existența. 6 (Îae) A se căpătui. 7 (Pfm; îe) A avea ~ A duce viața unui om cu rost, însurat, așezat. 8 (Pfm; îla) Fără ~ Fără rost, neașezat Si: derbedeu, vagabond. 9 (Îal) Fără o ocupație clară. 10-11 (Îs) Carte de ~ Carte fundamentală într-un domeniu (sau în literatură). 12 (Îas) Carte preferată, de care nu te poți despărți. 13-14 Țesături (sau perne) care îmbracă o casă țărănească și care se dau miresei de zestre Si: (iuz) caposter. 15 (Pop) Broască pe care se sprijină grindeiului roții morii. 16 (La car; îf ~tui) Vârtej care se așază orizontal deasupra perinocului de pe osie Si: (reg) feleherț. 17 (Pop; la plug) Parte a rotilelor pe care se reazemă grindeiul și care corespunde mesei carului. 18 (Pop) Lemn scurt și gros care se pune sub un obiect pentru a-l feri de umezeala solului Si: (reg) năclaz, tălpici. 19 Parte a unei plute. 20-21 (Îoc mijloc, coadă) Parte de sus sau dinainte a unui obiect Si: cap, capăt, frunte. 22 (Pfm; îe) A nu avea nici coadă, nici ~ A nu avea nici început, nici sfârșit. 23 (Înv) Capitel de coloană Si: cap capitel, (înv) bașlâc, (132). 24-25 Parte extremă cu care se începe sau se termină ceva Si: cap, capăt (2), limită, margine. 26 (Spc) Podvale ale joagărului. 27-28 Parte de jos sau dinapoi a unui lucru Si: cap (160), capăt, margine, sfârșit. 29 (Pfm; îe) A o scoate (sau a ieși) la ~ A o scoate la capăt (17). 30 (Pfm; îe) A o scoate (sau a ieși) cu cineva la ~ A se înțelege cu cineva. 31 (Pfm, îe) A nu i se înțelege ~ul A nu ști de unde să apuci, cum să înțelegi ceva. 32 Bucată mică, rămășiță din ceva Si: cap (167), capăt. 33 (Ban) Legătură (de lemne, iarbă etc.) pe care cineva o poate duce în cap. 34 (Îvp) Capitol (1).

CĂPĂTÂI, căpătâie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. pernă sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost. ◊ Expr. A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă. A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viață. (Înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva). ♦ Carte de căpătâi = a) carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; b) carte preferată. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capăt (1), sfârșit. ◊ Expr. A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. – Lat. capitaneum.

CĂPĂTÂI ~ie n. 1) Parte a patului pe care se pune capul. ◊ A sta la ~iul cuiva a veghea lângă un bolnav. 2) Obiect sub formă de sac scurt și larg umplut cu pene, lână sau vată, care se pune sub cap în timpul somnului; pernă. ◊ Fără ~ fără casă; fără rost în viață. Carte de ~ a) carte fundamentală într-un domeniu; b) carte de care nu te poți despărți. /<lat. capitaneum

CĂPĂTĂI s. n. v. căpătîi.

CĂPĂTĂI s. n. v. căpătîi.

CĂPĂTÎI, căpătîie, s. n. 1. Partea patului sau a oricărui culcuș, pe care se pune capul. Dacă ea [luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele, Nu venea cu-n zîmbet rece lîngă caldul căpătîi. MACEDONSKI, O. I 125. ◊ Expr. A sta la căpătîiul cuiva = a veghea lîngă o persoană bolnavă. Moș Ion stă neclintit la căpătîiul Floricăi, cu mîna pe fruntea ei. BUJOR S. 49. Cînd venea acasă, trebuia să facă și de-ale mîncării, pe urmă sta la căpătîiul bolnavei, o întorcea, îi dădea toate de-a gata. DUNĂREANU, CH. 9. În noaptea de pe urmă am stat pînă tîrziu la căpătîiul tatii. PĂUN-PINCIO, P. 107. 2. Pernă sau alt obiect pe care pune capul cel care se culcă. Și-a pus traista căpătîi. CARAGIALE, O. III 52. S-a tologit așa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punîndu-și turbinca cu cele două carboave sub căpătîi și așternîndu-se pe somn. CREANGĂ, P. 302. Un sultan... dormea, ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urii zilele Mutînd căpătîiele Cînd la cap, cînd la picioare, Cînd la umbră, cînd la soare. ALECSANDRI, P. P. 53. Pînă cînd nu te știam, Unde mă culcam, dormeam, Dar acum de cînd te știu Pun capul pe căpătîi Și gîndesc la tine-ntîi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătîi = fără ocupație (bine definită), fără rost, neașezat. N-ai fost cu băgare de seamă și... ai rămas fără căpătîi, după ce ai pierdut aproape un an de zile. PAS, Z. I 277. Unde-l trimit, unde-l mîi. Umblă fără căpătîi. PANN, P. V. I 100. ◊ Expr. A nu avea căpătîi = a nu avea nici un rost în viață. Geaba mă mai duc acasă, Că-s flăcău și n-am nevastă, Nici nevastă, nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 277. (Rar) A nu ști de căpătîiul cuiva = a nu cunoaște rostul, situația, soarta cuiva. Își aduse aminte de tatăl său și de mumă-sa și se întristă că nu știa nimic de căpătîiul lor. ISPIRESCU, L. 103. A face (cuiva) de căpătîi = a crea (cuiva) o situație, a căpătui, a căsători (pe cineva). Am trei feciori... ș-au crescut flăcăi mari.Apoi să le facem de căpătîi, să-i însurăm. ODOBESCU, S. I 75. Carte de căpătîi = carte fundamentală a unei ideologii sau a unei literaturi; carte preferată, de care nu te poți despărți. 3. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic care servesc drept suport la ceva (piesă pe care se sprijină capătul grindeiului roții de moară, bîrna pe care se așază unele construcții, bucată de lemn care ține departe de umezeala pămîntului o ladă, un butoi etc.). Tocitorile sînt așezate frumos pe căpătîie. ODOBESCU, S. I 84. (în forma căpătîi) Ia mai mișcă din călcîie, Ca moara din căpătîie. ȘEZ. I 210. 4. Capăt. Către căpătîiul dintîi al vremilor, pînă unde praștia minții nu azvîrle... se povestește... că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. DELAVRANCEA, S. 79. Puse iarăși căpătîi la căpătîi celelalte oscioare. ISPIRESCU, L. 59. S-apuc dar lucrurile ce mă privesc pe mine de la căpătîiul lor. RUSSO, O. 137. ◊ Expr. A scoate ceva la căpătîi = a termina ceva cu succes, a scoate la capăt. Cîte slujbe, le fac toate Și le scot la căpătîi. VĂCĂRESCU, P. 210.A o scoate la căpătîi (cu ceva) = a ieși cu bine dintr-o situație, a o scoate la capăt. Vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27. Cu pizma nu o scoate nimenea la căpătîi. PANN, P. V. III 21. A da de căpătîi = a descurca, a da de capăt. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea. nimeni de căpătîi, cît hău! ISPIRESCU, L. 13. – Variantă: (Mold.) căpătăi (CREANGĂ, P. 147, ALECSANDRI, T. 919) s. n.

CĂPĂTÎI, căpătîie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricărui culcuș, pe care se pune capul. ◊ Expr. A sta la căpătîiul cuiva = a veghea lîngă o persoană bolnavă. 2. Pernă sau alt obiect pe care pune capul cel care se culcă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără căpătîi = fără ocupație (bine definită), fără rost. ◊ Expr. A nu avea căpătîi = a nu avea nici un rost în viață. (Înv.) A face (cuiva) de căpătîi = a căpătui; a căsători (pe cineva). Carte de căpătîi = carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; carte preferată. 3. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 4. Capăt (1). Puse iarăși căpătîi la căpătîi celelalte oscioare (ISPIRESCU). ◊ Expr. A scoate ceva la căpătîi sau a o scoate la căpătîi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătîi = a da de capăt, a descurca. [Var.: (reg.) căpătăi s. n.] – Lat. capitaneum.

căpătâiu n. 1. partea patului unde se pune capul; 2. pernă de sub cap; 3. lemn scurt și gros ce se pune sub o bute, ladă, etc.; 4. bucată mică tăiată sau ruptă: căpătâiu de lemn, de funie; 5. fig. început, sfârșit: a da de căpătâiu, a afla, a descurca; a ieși la căpătâiu, a sfârși bine, a izbuti; om fără căpătâiu, vagabond. [Lat. CAPITANEUS].

căpătîĭ (vest) și -ăĭ (est) n., pl. ĭe (lat. capitaneum, cap, capăt, d. caput, cap, ca întîĭ d. antáneus). Ceĭa ce puĭ supt cap ca să dormĭ, ca perna saŭ alt-ceva. Partea patuluĭ unde se pune perna. Lemn scurt și gros pus supt o ladă, un butoĭ ș. a. (V. chezăș). Bucată, vîrf dintr’o prăjină, dintr’un drug, dintr’o funie ș. a. A da de căpătîĭ, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A ĭeși la căpătîĭ, a ajunge la rezultat, a sfîrși bine. Om fără căpătîĭ (pernă), vagabond, haĭmana.

zasc n., pl. urĭ (ung. ászok). Trans. Bucată de lemn care se pune supt un butoĭ ca să nu-ĭ putrezească fundu orĭ ca să nu se clatine. (Se numește și căpătîĭ, chezaș și podval).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căpătâi s. n., pl. căpătâie

căpătâi s. n., pl. căpătâie, art. căpătâiele

căpătâi s. n., pl. căpătâie, art. căpătâiele

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂPĂTÂI s. 1. v. cap. 2. cap, creștet. (La ~ul unui bolnav.) 3. (pop.) podval. (~ pe care se așază un butoi.) 4. v. vârtej. 5. v. broască.

CĂPĂTÎI s. 1. cap, capăt, extremitate. (La ~ patului.) 2. cap, creștet. (La ~ unui bolnav.) 3. (pop.) podval. (~ pe care se așază un butoi.) 4. (TEHN.) vîrtej, (reg.) feleherț. (~ la perinocul căruței.) 5. (TEHN.) broască, brotac. (~ la roata morii.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căpătîi (căpătîie), s. n.1. Parte a patului pe care se pune capul. – 2. Cămin, și, prin extindere, situație, stare socială. – 3. Cuzinet; lagăr, palier. – 4. Pană; ic. – 5. Capăt, sfîrșit. – 6. Bucată, fragment, crîmpei. – Mr. căpitîńu, căpitińu, megl. căpitǫń. Lat. capĭtāneum „capital” (Pușcariu 274; REW 1633; DAR); cf. it. capitagna (rov. kapetano) și der. neol. căpitan.Der. căpătier, s. m. (în Mold., în epoca Regulamentului Organic, locuitori săraci, care în drept nu aveau loc de căpătîi, și prin urmare nu aveau obligații fiscale); căpătui, vb. (a căsători; a înzestra, a dota; a găzdui), format cu suf. verbal -ui (Pușcariu, Dacor., II, 595; REW 1634 consideră „șocantă” der., dar motivele nu ni se par evidente; în plus, este posibil și ca forma căpătuiesc să fie numai o formă analogică de la căpătîiesc, cum sugerează DAR); căpătuială, s. f. (situație; căsătorie).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căpătâi, căpătâiuri, s.n. 1. Lemn ce stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor (la morile de apă). 2. Bucată de fier care se bagă în capătul grindeiului roții, ca să nu se roadă când se învârtește; cep (la morile de apă). 3. Perină cu un capăt cusut. 4. (în expr.) La căpătâi = la loc de cinste, în capul mesei (după masă): „C-o vinit urâtu'-ntâie, / Și s-o pus la căpătâie” (Bilțiu, 2006: 155). – Lat. capitaneum „cap, capăt” (Scriban, DLRM, MDA).

căpătâi, căpătâiuri, s.n. – 1. Lemn ce stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor. 2. Bucată de fier care se bagă în capătul grindeiului roții, ca să nu se roadă când se învârtește; cep (la morile de apă). 3. Perină cu un capăt cusut (Grad, 2000). 4. La loc de cinste, în capul mesei (după masă): „C-o vinit urâtu’-ntâie, / Și s-o pus la căpătâie” (Bilțiu, 2006: 155). – Lat. capitaneum „cap, capăt” (Scriban, DLRM, MDA; Pușcariu, cf. DER).

căpătâi, -uri, s.n. – 1. Lemn ce stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor. 2. Bucată de fier care se bagă în capătul grindeiului roții, ca să nu se roadă când se învârtește; cep (la morile de apă). -Lat. capitaneum (Felecan 1983).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Căpăt/an, -ă -îi v. Cap I 2-4.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a alege de căpătâi expr. a acosta o prostituată

fără căpătâi expr. 1. șomer, neangajat. 2. haimana, fără serviciu.

Intrare: Căpătâi
Căpătâi nume propriu
nume propriu (I3)
  • Căpătâi
Intrare: căpătâi
căpătâi substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpătâi
  • căpătâiul
  • căpătâiu‑
plural
  • căpătâie
  • căpătâiele
genitiv-dativ singular
  • căpătâi
  • căpătâiului
plural
  • căpătâie
  • căpătâielor
vocativ singular
plural
căpătăi substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpătăi
  • căpătăiul
  • căpătăiu‑
plural
  • căpătăie
  • căpătăiele
genitiv-dativ singular
  • căpătăi
  • căpătăiului
plural
  • căpătăie
  • căpătăielor
vocativ singular
plural
căpătii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
căpătâiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căpătâi, căpătâiesubstantiv neutru

  • 1. Parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dacă ea [luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele, Nu venea cu-n zîmbet rece lîngă caldul căpătîi. MACEDONSKI, O. I 125. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Pernă sau alt obiect pe care se pune capul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și-a pus traista căpătîi. CARAGIALE, O. III 52. DLRLC
      • format_quote S-a tologit așa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punîndu-și turbinca cu cele două carboave sub căpătîi și așternîndu-se pe somn. CREANGĂ, P. 302. DLRLC
      • format_quote Un sultan... dormea, ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
      • format_quote Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urît zilele Mutînd căpătîiele Cînd la cap, cînd la picioare, Cînd la umbră, cînd la soare. ALECSANDRI, P. P. 53. DLRLC
      • format_quote Pînă cînd nu te știam, Unde mă culcam, dormeam, Dar acum de cînd te știu Pun capul pe căpătîi Și gîndesc la tine-ntîi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. DLRLC
    • 1.2. Carte de căpătâi = carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. Carte de căpătâi = carte preferată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: neașezat
      • format_quote N-ai fost cu băgare de seamă și... ai rămas fără căpătîi, după ce ai pierdut aproape un an de zile. PAS, Z. I 277. DLRLC
      • format_quote Unde-l trimit, unde-l mîi, Umblă fără căpătîi. PANN, P. V. I 100. DLRLC
    • chat_bubble A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Moș Ion stă neclintit la căpătîiul Floricăi, cu mîna pe fruntea ei. BUJOR S. 49. DLRLC
      • format_quote Cînd venea acasă, trebuia să facă și de-ale mîncării, pe urmă sta la căpătîiul bolnavei, o întorcea, îi dădea toate de-a gata. DUNĂREANU, CH. 9. DLRLC
      • format_quote În noaptea de pe urmă am stat pînă tîrziu la căpătîiul tatii. PĂUN-PINCIO, P. 107. DLRLC
    • chat_bubble A nu avea căpătâi = a nu avea niciun rost în viață. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Geaba mă mai duc acasă, Că-s flăcău și n-am nevastă, Nici nevastă, nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 277. DLRLC
    • chat_bubble rar A nu ști de căpătâiul cuiva = a nu cunoaște rostul, situația, soarta cuiva. DLRLC
      • format_quote Își aduse aminte de tatăl său și de mumă-sa și se întristă că nu știa nimic de căpătîiul lor. ISPIRESCU, L. 103. DLRLC
    • chat_bubble învechit A face (cuiva) de căpătâi = a căsători (pe cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am trei feciori... ș-au crescut flăcăi mari. – Apoi să le facem de căpătîi, să-i însurăm. ODOBESCU, S. I 75. DLRLC
  • 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva (piesă pe care se sprijină capătul grindeiului roții de moară, bârna pe care se așază unele construcții, bucată de lemn care ține departe de umezeala pământului o ladă, un butoi etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tocitorile sînt așezate frumos pe căpătîie. ODOBESCU, S. I 84. DLRLC
    • format_quote Ia mai mișcă din călcîie, Ca moara din căpătăie. ȘEZ. I 210. DLRLC
  • 3. Capăt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Către căpătîiul dintîi al vremilor, pînă unde praștia minții nu azvîrle... se povestește... că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. DELAVRANCEA, S. 79. DLRLC
    • format_quote Puse iarăși căpătîi la căpătîi celelalte oscioare. ISPIRESCU, L. 59. DLRLC
    • format_quote S-apuc dar lucrurile ce mă privesc pe mine de la căpătîiul lor. RUSSO, O. 137. DLRLC
    • chat_bubble A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: termina
      • format_quote Cîte slujbe, le fac toate Și le scot la căpătîi. VĂCĂRESCU, P. 210. DLRLC
      • format_quote Vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27. DLRLC
      • format_quote Cu pizma nu o scoate nimenea la căpătîi. PANN, P. V. III 21. DLRLC
    • chat_bubble A da de căpătâi = a da de capăt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: descurca
      • format_quote Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătîi, cît hău! ISPIRESCU, L. 13. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.