căpăluș sn [At: N. R. P. P. V, 538, ap. DA ms / Pl: ~uri / E: mg kapálos] (Reg) Sapă.

căpălúș n., pl. e (ung. kapálás, cĭomăgeală. Cp. cu săcăluș). Nord. Cĭomag saŭ altă bucată de lemn: ĭa de jos un căpăluș cît picĭoru hornuluĭ și prinde a-l măsura pe Țigan (Neam. Rom. Pop. 5, 538).