opțiuni

10 definiții pentru căput

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căput1 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / Pl: ~uri / E: mg kaput] (Reg) Haină bărbătească în formă de manta Si: scurtuc.

căput2 sn [At: CV, 1950, nr. 4, 35 / Pl: ~uri / E: nct ] (Trs) Poartă mare dinspre stradă, a unei curți.

CĂPUT s.n. (Ban., Criș.) Poartă. Kĕput. Porta. AC, 345. Și acela căput atîta era de greu, cît abiia lu deșchidea și lu închidea 20 de bărbați tari. C 1692, 512v. Etimologie: magh. kapu.

căpút, n., pl. urĭ (ung. kaput. V. capot). Trans. Manta, pardesiŭ.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂPUT s. v. laibăr, mintean, surtuc.

căput s. v. LAIBĂR. MINTEAN. SURTUC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căput (-te), s. n. – Palton, mantou. Mag. kaput, acuz. de la kapu (DAR; Gáldi, Dict., 112).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căput, căputuri, s.n. (reg.) Haină scurtă, veston țărănesc; laibăr: „O vinit o arătare așe mare, cu căput negru pă el...” (Bilțiu, 2007: 264). – Din magh. kaput, acuz. de la kapu (Scriban, MDA).

căput, căputuri, s.n. – (reg.) Haină scurtă, veston țărănesc; laibăr. – Din magh. kaput, acuz. de la kapu (Galdi, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

căput, -e, s.n. – Haină scurtă, veston țărănesc; laibăr. – Din it. capotto „palton, manta”, magh. kabát.

Intrare: căput
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căput
  • căputul
  • căputu‑
plural
  • căpute
  • căputele
genitiv-dativ singular
  • căput
  • căputului
plural
  • căpute
  • căputelor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căput
  • căputul
  • căputu‑
plural
  • căputuri
  • căputurile
genitiv-dativ singular
  • căput
  • căputului
plural
  • căputuri
  • căputurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)