opțiuni
  • info

3 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPUIRE1, căpuiri, s. f. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. – V. căpui.

CĂPUIRE1, căpuiri, s. f. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. – V. căpui.

CĂPUIRE2, căpuiri, s. f. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1. – Cf. cap1.

CĂPUIRE2, căpuiri, s. f. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1. – Cf. cap1.

căpuire1 sf [At: CARAGEA, L. 16/19 / Pl: ~ri / E: căpui] (Îrg) 1 Prindere a cuiva Si: căpuit1. 2 Păstrare.

căpuire2 sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: ns cf cap1] (Teh) Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1.

CĂPUI, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.

CĂPUI, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.

căpui2 vt [At: DA ms / Pzi: ~iesc / E: cap + -ui] A turti extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1.

căpui1 [At: DOSOFTEI, PS. 101 / Pzi: ~esc / E: mg kapni] (Îrg) 1-2 vt Aprinde pe cineva sau pe ceva (mai ales când caută să se ascundă, să scape) Si: a prinde, (înv) a încăpui. 2 vr A obține. 3-4 vt A asigura viitorul, existența cuiva Vz căpătui. 5 vt (Spc) A căsători pe cineva Si: (pfm) a căpătui. 6 vt (Înv) A avea în păstrare ceva.

CĂPUI, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mîna pe cineva (care se ascunde ca să scape); a prinde. Au dat în grabă drumul la șoimi s-o prindă; și zburînd ei după dînsa, au căpuit-o îndată și au adus-o. SBIERA, P. 65. 2. Refl. A obține, a-și procura, a face rost de ceva, a se alege cu ceva. Norocire că nevasta și fata, ce nu visa la d-alde alea, se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. – Variantă: încăpui (SADOVEANU, M. C. 33, CARAGIALE, O. III 38) vb. IV.

ÎNCĂPUI vb. IV v. căpui.

CĂPUI, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mîna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpui vb. IV] – Magh. kapni.

căpuì V. a căpătui: așa căpuiț plecă ISP. [Derivat din cap (cf. căpătui)].

căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).

încăpuĭésc, V. căpuĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căpuire s. f., g.-d. art. căpuirii; pl. căpuiri

căpuire s. f., g.-d. art. căpuirii; pl. căpuiri

căpuire (prindere; baterea nitului) s. f., g.-d. art. căpuirii; pl. căpuiri

căpui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, 3 sg. căpuiește, imperf. 1 căpuiam; conj. prez. 1 sg. să căpuiesc, 3 să căpuiască

căpui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, imperf. 3 sg. căpuia; conj. prez. 3 să căpuiască

căpui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, imperf. 3 sg. căpuia; conj. prez. 3 sg. și pl. căpuiască

căpui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, conj. căpuiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂPUI vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde.

căpui vb. v. APUCA. ÎNHĂȚA. ÎNȘFĂCA. LUA. PRINDE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căpui, căpuiesc, v.t. 1. A tăia trunchiul unui copac din toate părțile pentru a cădea (Maram. din dreapta Tisei). 2. A curăța de crengi copacul doborât. – Din cap + suf. -ui (MDA).

căpui, căpuiesc, vb. tranz. – A tăia trunchiul unui copac din toate părțile pentru a cădea (Biserica Albă). – Din cap + suf. -ui (MDA).

Intrare: căpuire (nituire)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpuire
  • căpuirea
plural
  • căpuiri
  • căpuirile
genitiv-dativ singular
  • căpuiri
  • căpuirii
plural
  • căpuiri
  • căpuirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: căpuire (prindere)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpuire
  • căpuirea
plural
  • căpuiri
  • căpuirile
genitiv-dativ singular
  • căpuiri
  • căpuirii
plural
  • căpuiri
  • căpuirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: căpui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpui
  • căpuire
  • căpuit
  • căpuitu‑
  • căpuind
  • căpuindu‑
 singular plural
  • căpuiește
  • căpuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpuiesc
 (să)
  • căpuiesc
  • căpuiam
  • căpuii
  • căpuisem
a II-a (tu)
  • căpuiești
 (să)
  • căpuiești
  • căpuiai
  • căpuiși
  • căpuiseși
a III-a (el, ea)
  • căpuiește
 (să)
  • căpuiască
  • căpuia
  • căpui
  • căpuise
plural I (noi)
  • căpuim
 (să)
  • căpuim
  • căpuiam
  • căpuirăm
  • căpuiserăm
  • căpuisem
a II-a (voi)
  • căpuiți
 (să)
  • căpuiți
  • căpuiați
  • căpuirăți
  • căpuiserăți
  • căpuiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpuiesc
 (să)
  • căpuiască
  • căpuiau
  • căpuiră
  • căpuiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încăpui
  • ‑ncăpui
  • încăpuire
  • ‑ncăpuire
  • încăpuit
  • ‑ncăpuit
  • încăpuitu‑
  • ‑ncăpuitu‑
  • încăpuind
  • ‑ncăpuind
  • încăpuindu‑
  • ‑ncăpuindu‑
 singular plural
  • încăpuiește
  • ‑ncăpuiește
  • încăpuiți
  • ‑ncăpuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încăpuiesc
  • ‑ncăpuiesc
 (să)
  • încăpuiesc
  • ‑ncăpuiesc
  • încăpuiam
  • ‑ncăpuiam
  • încăpuii
  • ‑ncăpuii
  • încăpuisem
  • ‑ncăpuisem
a II-a (tu)
  • încăpuiești
  • ‑ncăpuiești
 (să)
  • încăpuiești
  • ‑ncăpuiești
  • încăpuiai
  • ‑ncăpuiai
  • încăpuiși
  • ‑ncăpuiși
  • încăpuiseși
  • ‑ncăpuiseși
a III-a (el, ea)
  • încăpuiește
  • ‑ncăpuiește
 (să)
  • încăpuiască
  • ‑ncăpuiască
  • încăpuia
  • ‑ncăpuia
  • încăpui
  • ‑ncăpui
  • încăpuise
  • ‑ncăpuise
plural I (noi)
  • încăpuim
  • ‑ncăpuim
 (să)
  • încăpuim
  • ‑ncăpuim
  • încăpuiam
  • ‑ncăpuiam
  • încăpuirăm
  • ‑ncăpuirăm
  • încăpuiserăm
  • ‑ncăpuiserăm
  • încăpuisem
  • ‑ncăpuisem
a II-a (voi)
  • încăpuiți
  • ‑ncăpuiți
 (să)
  • încăpuiți
  • ‑ncăpuiți
  • încăpuiați
  • ‑ncăpuiați
  • încăpuirăți
  • ‑ncăpuirăți
  • încăpuiserăți
  • ‑ncăpuiserăți
  • încăpuiseți
  • ‑ncăpuiseți
a III-a (ei, ele)
  • încăpuiesc
  • ‑ncăpuiesc
 (să)
  • încăpuiască
  • ‑ncăpuiască
  • încăpuiau
  • ‑ncăpuiau
  • încăpuiră
  • ‑ncăpuiră
  • încăpuiseră
  • ‑ncăpuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căpuire, căpuirisubstantiv feminin

  • 1. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap. DEX '09
etimologie:

căpuire, căpuirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi căpui DEX '98 DEX '09

căpui, căpuiescverb

  • 1. tranzitiv învechit regional A pune mâna pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: prinde încăpui
    • format_quote Au dat în grabă drumul la șoimi s-o prindă; și zburînd ei după dînsa, au căpuit-o îndată și au adus-o. SBIERA, P. 65. DLRLC
  • 2. reflexiv A-și procura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: obține procura încăpui
    • format_quote Norocire că nevasta și fata, ce nu visa la d-alde alea, se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.