3 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fân, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățână (3). – Din bg. kopica.

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fân, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățână (3). – Din bg. kopica.

căpiță1 sf [At: I. IONESCU, C. 121/19 / V: cop~, copi / Pl: ~țe / E: bg копица] 1 Grămadă (provizorie) de fân, de formă conică și de mărime variabilă. 2 (Pex) Grămadă conică de nutreț sau de cereale. 3 (Mol; rar) Căpățână.

căpiță2 sf [At: LIUBA-IANA, M. / Pl: ~țe / E: srb kapica] Căiță (1).

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă de fîn (mai rar de alte plante de nutreț sau chiar de cereale) de formă conică și de mărime variabilă, după regiuni. Pleoapa soarele-și închide Sus pe-o căpiță de otavă. GOGA, P. 23. Dădură într-o poiană frumoasă, unde era cîteva căpițe de fîn și otavă groasă pe lîngă ele. RETEGANUL, P. I 46. ♦ Grămadă făcută din alte obiecte (avînd formă asemănătoare cu cea a grămezilor de fîn). O căpiță de brînză cu smîntînă. HOGAȘ, M. N. 36. ◊ (În comparații) Ce bucurie, ce răcnet au fost cînd și-au văzut pajura puii săi teferi în cuib și stîrvul dușmanului căpiță la poala muntelui. SBIERA, P. 86. 2. (Rar) Căciulie, căpățînă (de usturoi). Voia la d-voastră... răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi ce stăteau mai departe o căpiță de usturoi și pregătindu-se -a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66. – Variantă: copiță (ODOBESCU, S. I 148) s. f.

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fîn, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățînă (3).Bg. kopica (influențat de cap).

CĂPIȚĂ ~e f. Grămadă mare și înaltă de fân sau de alte plante de nutreț (sau cereale) în formă de con; stog; claie. /<bulg. kopica

căpiță f. grămadă mică de fân, de formă conică; fânul se strânge mai întâi în căpițe, acestea în snopi, pe cari secerătorii le înalță în picioare, din cari durează clăi, apoi șire sau stoguri: brăzdele le răstoarnă ’n căpiți, alții le adună AL. [Slav. KOPIȚA, grămadă].

căpíță (Mold. Munt. est), copiță (Olt.) f., pl. e, și copítă (Munt. vest) f., pl. e și țĭ (pol. kopica, dim. d. kopa, claĭe, stog, d. vsl. kupŭ, grămadă, vgerm. kûfe, ngerm. kaufen; bg. sîrb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopícĕa, rus. kopná; ung. kupac și [d. rom.] kapica; ngr. kopádi. V. cupesc). Mold. Grămada provizorie de fîn (înaltă cam cît omu) care la un loc cu altele formează claĭa. Munt. Stog, fîn așezat în ultima formă. Fig. Iron. Hălăcĭugă, păr mare netuns în capu cuĭva.

CĂPIȚA vb. I v. căpiți.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.

căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ez / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe1 (1-2) Si: a căpiți (1-2).

căpiți [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: esc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.

A CĂPIȚI ~esc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță

copiță f. V. căpiță: cu copiți de iarbă grasă POP.

2) copítă f., pl. copițĭ (Munt. vest) și copíță f., pl. e (Olt.), V. căpiță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, 3 sg. căpițește, imperf. 1 căpițeam; conj. prez. 1 sg. să căpițesc, 3 să căpițească

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 să căpițească

căpiți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂPIȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fân.)

CĂPIȚĂ s. v. bonetă, bonețică, pop, scufie, scufiță.

căpiță s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. POP. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

CĂPIȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fîn.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căpiță, căpițe, (căptiță), s.f. Claie din snopi de grâu sau fân, în formă conică. – Din bg. kopica (DLRM, MDA); din sl. kopica „grămadă” (Șăineanu, DER). ■ Cuv. rom. > magh. kapica (Scriban).

căpiță, căpițe, (căptiță), s.f. – Claie din snopi de grâu sau fân, în formă conică. – Din bg. kopica (DLRM, DEX, MDA); din sl. kopica „grămadă” (Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. kapica (Scriban).

căpița, căpițez, v.t. (reg.) A aduna fânul, a face căpiță: „…să-I cosască 4 fălci și să-l adune, adeca să le căpițască” (Bârlea, 1909: 46; doc. din 1777). – Din căpiță (MDA).

Intrare: căpiță
căpiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpiță
  • căpița
plural
  • căpițe
  • căpițele
genitiv-dativ singular
  • căpițe
  • căpiței
plural
  • căpițe
  • căpițelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copiță
  • copița
plural
  • copițe
  • copițele
genitiv-dativ singular
  • copițe
  • copiței
plural
  • copițe
  • copițelor
vocativ singular
plural
Intrare: căpița
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
singular plural
  • căpițea
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
(să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
(să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
(să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
(să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpița
  • căpițaseră
căpițat1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițat
  • căpițatul
  • căpițatu‑
  • căpița
  • căpițata
plural
  • căpițați
  • căpițații
  • căpițate
  • căpițatele
genitiv-dativ singular
  • căpițat
  • căpițatului
  • căpițate
  • căpițatei
plural
  • căpițați
  • căpițaților
  • căpițate
  • căpițatelor
vocativ singular
plural
Intrare: căpiți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpiți
  • căpițire
  • căpițit
  • căpițitu‑
  • căpițind
  • căpițindu‑
singular plural
  • căpițește
  • căpițiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițesc
(să)
  • căpițesc
  • căpițeam
  • căpiții
  • căpițisem
a II-a (tu)
  • căpițești
(să)
  • căpițești
  • căpițeai
  • căpițiși
  • căpițiseși
a III-a (el, ea)
  • căpițește
(să)
  • căpițească
  • căpițea
  • căpiți
  • căpițise
plural I (noi)
  • căpițim
(să)
  • căpițim
  • căpițeam
  • căpițirăm
  • căpițiserăm
  • căpițisem
a II-a (voi)
  • căpițiți
(să)
  • căpițiți
  • căpițeați
  • căpițirăți
  • căpițiserăți
  • căpițiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițesc
(să)
  • căpițească
  • căpițeau
  • căpiți
  • căpițiseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
singular plural
  • căpițea
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
(să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
(să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
(să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
(să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpița
  • căpițaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căpiță, căpițesubstantiv feminin

  • 1. Grămadă conică (de mărime variabilă) de fân. DEX '09 DLRLC DLRM NODEX
    sinonime: claie stog diminutive: căpicioară
    • format_quote Pleoapa soarele-și închide Sus pe-o căpiță de otavă. GOGA, P. 23. DLRLC
    • format_quote Dădură într-o poiană frumoasă, unde era cîteva căpițe de fîn și otavă groasă pe lîngă ele. RETEGANUL, P. I 46. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Grămadă conică de plante de nutreț sau de cereale. DEX '09
    • 1.2. Grămadă făcută din alte obiecte (având formă asemănătoare cu cea a grămezilor de fân). DLRLC
      • format_quote O căpiță de brînză cu smîntînă. HOGAȘ, M. N. 36. DLRLC
      • format_quote (În comparații) Ce bucurie, ce răcnet au fost cînd și-au văzut pajura puii săi teferi în cuib și stîrvul dușmanului căpiță la poala muntelui. SBIERA, P. 86. DLRLC
  • 2. rar Căpățână. DEX '09 DLRLC DLRM
    sinonime: căciulie
    • format_quote Voia la d-voastră... răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi ce stăteau mai departe o căpiță de usturoi și pregătindu-se -a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66. DLRLC
etimologie:

căpiți, căpițescverb

  • 1. rar A face căpițe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382. DLRLC
etimologie:
  • căpiță DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.