căntălui, căntăluiesc, v.t. (reg.) A cântări, a măsura: „Câte doruri le-am dorit / Tăte le-am căntăluit. / Numai doru mândruții / Nu-l mai pot căntălui” (Calendar, 1980: 65). – Et. nec.

căntălui, căntăluiesc, vb. tranz. – (reg.) A cântări, a măsura: „Câte doruri le-am dorit / Tăte le-am căntăluit. / Numai doru mândruții / Nu-l mai pot căntălui” (Calendar, 1980: 65). – Probabil din cântări, contaminat cu cantă „vas de lut”.

căntălui, căntăluiesc, vb. tranz. – A cântări, a măsura: „Câte doruri le-am dorit / Tăte le-am căntăluit. / Numai doru mândruții / Nu-l mai pot căntălui” (Calendar 1980: 65). – Din cantă.