căni¹ vtr [At: CREANGĂ, P. 111/ Pzi: ~nesc / E: ns cf tc kina] (Pop) 1-2 A (-și) vopsi (în negru) mai ales părul. 3-4 A (se) murdări cu cărbune sau cu funingine.

căni³ vt [At: ȚIPLEA, P. P. 75 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Trs) A atinge pe cineva cu mâna, făcându-i semn.

căni² vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A înviora.

CĂNI, cănesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păr, la barbă etc.) A vopsi, a boi (mai ales cu negru). Într-o zi debarcă din vaporul poștal... un domn grav cu mustățile castanii bine cănite. BART, E. 95. A... alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac... care-și cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai îrmdt roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.

CĂNI, cănesc, vb. IV. Tranz. A vopsi (în negru) părul, lîna etc. – Din căneală.

A CĂNI ~esc tranz. pop. (mai ales părul) A vopsi în negru. /cf. turc. kina

cănì v. 1. a înnegri cu căneală barba, părul, sprâncenile; 2. Mold. a boi vitele în frunte spre a fi cunoscute de cele străine. [Derivat din cănea(lă)).

CANĂ², căni, s. f. 1. Vas cu toartă care servește pentru a bea sau a scoate lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.

cană² sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: căni, (reg) cane / E: bg кана, ger Kanne] 1 Vas cu toartă, care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare Si: canceu (1). 2 Conținutul unui astfel de vas Si: canceu (2). 3 Conținutul împreună cu vasul Si: canceu (3). 4 Vas de formă cilindrică, în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă la cardele și laminoarele din filaturi.

CANĂ², căni, s. f. 1. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.

CANĂ, căni, s. f. Vas cu toartă, fabricat din pămînt, sticlă, porțelan, metal etc., care servește la băut sau la scoaterea unui lichid din alt vas mai mare. V. ulcică. S-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. O cană mare de lut plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. Cat în cofă, apă nu-i, Cana-i cu pelin în cui. ȘEZ. III 158. ♦ Conținutul acestui vas. O cană de lapte. – Pl. și: cane (TEODORESCU, P. P. 58).

CANĂ, căni, s. f. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. – Bg. kana (germ. Kanne).

CANĂ căni f. 1) Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conținutul unui astfel de vas. O ~ de apă. [G.-D. cănii] /<bulg. kana, germ. Kanne

cană f. vas de tinichea sau de cositor cu toartă și largă la gură. [Serb. CANNA (din nemț. Kanne)].

cánă f., pl. cane și cănĭ (ung. kanna, d. germ. kanne; bg. kana. V. cantă). Vas cu toartă, de porțelan orĭ de faĭanță, de ținut apa pe masă și de turnat în pahare. Ceașcă maĭ mare de băut cafea cu lapte orĭ ceaĭ. V. borcan.

cănésc v. tr. (d. caná 2). Văpsesc păru.

căni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănesc, 3 sg. cănește, imperf. 1 căneam; conj. prez. 1 sg. să cănesc, 3 să cănească

căni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănesc, imperf. 3 sg. cănea; conj. prez. 3 să cănească

căni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănesc, imperf. 3 sg. cănea; conj. prez. 3 sg. și pl. cănească

cană² (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căni

cană² (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căni

cană (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căni

cană, pl. căni

CANĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. și Ban.) cănată, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă. (O ~ de apă.)

CANĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. și Ban.) cănată, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă. (O ~ de apă.)

cană (căni), s. f. – Vas cu toartă care servește la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănățue, s. f. (ceașcă), cf. sb. kanatica; cantă, s. f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.

cană, căni, s.f. (înv.) Unitate de măsură pentru cereale; „o cană are 3 l, iar o mnerță 9 cane” (ALRRM, 1971: 419). – Din bg. kana, germ. Kanne „cană” (DEX, MDA); din germ. Kanne, prin interm. sl. kana (Șăineanu, DER).

cană, căni, s.f. – (înv.) Unitate de măsură pentru cereale; „o cană are 3 l” (Budești, Săcel, Petrova); „cana e de lemn și are 3 l” (Vad); „o cană are 4 l” (Giulești, Berbești, Rona); „o cană are 3 l, iar o mnerță 9 cane” (Săcel); „o cană are 3 l, 10 cane fac un felder” (ALRRM, 1971: 419). – Din bg. kana, germ. Kanne „cană” (DEX, MDA); din germ. Kanne, prin interm. sl. kana (bg., srb., rus. kana, Cihac, cf. DER) (Șăineanu, DER).

cană, căni, s.f. – Unitate de măsură pentru cereale; „o cană are 3 l” (Budești, Săcel, Petrova); „cana e de lemn și are 3 l” (Vad); „o cană are 4 l” (Giulești, Berbești, Rona); „o cană are 3 l, iar o mnerță 9 cane” (Săcel); „o cană are 3 l, 10 cane fac un felder” (ALR 1971: 419). – Din germ. Kanne, prin interm. srb. kana.