cămășuță sf [At: IORGA, N. R. B. 128 / V: ~meș~, chemeș~ / Pl: ~țe / E: cămașă + -uță] 1-2 (Șhp) Cămașă (1) (mică) Si: cămășcioară (1-2), cămășoară (1-2), cămășuică (1-2) cămășuie (1-2). 3 (Reg; lpl) Rufe. 4 (Bot; reg; îc) ~ța Dumnezeului Volbură (Convolvulus arvensis).

CĂMĂȘUȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1) Inima pruncului nostru va bate, Va bate și crește Sub cămășuța lui de flanelă-nflorată. BANUȘ, B. 110. Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87.

CĂMĂȘUȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1).

cămășúță f., pl. e. Cămașă mică. Cămașă care n’are de cît partea din ainte.

cămașe sf vz cămașă

cămeșuță sf vz cămășuță

chemeșuță sf vz cămășuță

cămășufă f. 1. cămașă scurtă; 2. haină fără mâneci ce se poartă pete cămașă.

cămáșe (vest) f., pl. ășĭ, și căméșă (est) pl. ĭ (lat. camísia, it. camiscia și camicia, fr. chemise, sp. pg. camisa). Îmbrăcăminte de pînză care acopere partea de sus a corpuluĭ și care se poartă pe pele (V. izmene). Coajă care se formează pe lichide (vin ș. a.) orĭ pe unele lucrurĭ. Placentă, căiță pelița în care se naște copilu. – Dim. -uță, pl. e, și -uĭcă, pl. ĭ.

cămășuță s. f., g.-d. art. cămășuței; pl. cămășuțe

cămășuță s. f., g.-d. art. cămășuței; pl. cămășuțe

cămășuță s. f., g.-d. art. cămășuței; pl. cămășuțe

cămășuță

CĂMĂȘUȚĂ s. (pop.) cămășuică. (Purta o ~ înflorată.)

CĂMĂȘUȚĂ s. (pop.) cămășuică. (Purta o ~ înflorată.)