căminete sn [At: MARDARIE, L. 249 / V: ~men~ / Pl: ~ / E: cămin + -ete] (Reg) 1 Parte din peretele unei case unde se face focul Vz cămin (4). 2 Zid din cărămidă sau pământ care pornește de la vatră în sus. 3 (Îf ~men~) Căloi² (1) Cf cămicior.

cămenete sn vz căminete

cămineț sn [At: VICIU, GL. / V: (Trs) chim~ / Pl: ~e / E: cămin + -eț] (Reg) 1 Piatră de protecție în patru muchii, așezată la căloi² (1) lângă vatră. 2 Loc de deasupra găurii vetrei din tindă. 3 Poliță făcută în colțul camerei Si: colțar.

căminéț și chimineț n., pl. e, și căminete m. (ung. kemence, sobă, intl. și de cămin. Ban. Olt. Vatră: într’un colț erea căminetele, adică vatra cu corlata și cu coșu larg (NPl. Ceaur, 39).