24 de definiții pentru călăuză

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂLĂUZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăuz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.

călău sf [At: PALIA (1581) 208 / P: ~lă-u~ / V: ~uz / Pl: ~ze / E: tc kylavuz, ngr ϰαλοuζις] 1 Conducător. 2 Persoană care însoțește pe cineva pentru a-i arăta drumul și pentru a-i da indicațiile și explicațiile necesare.

CĂLĂUZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăuz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalauzis.

CĂLĂUZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid. Luați-mă și pre mine călăuză, cunosc bine pre sus, spre padină. DUMITRIU, V. L. 69. Titu deveni călăuza lui Belciug în București. REBREANU, R. I 283. V-ați lăudat... Că ne-ți da o călăuză bună, Să ne ducă pe calea care-o fi bună. TEODORESCU, P. P. 180. La satul care se vede, călăuză nu trebuie. ◊ (Titlu dat unor cărți care cuprind îndrumări practice) Călăuza tipografului. Călăuza bibliotecarului. 2. Persoană, p. ext. organ, teorie, doctrină, învățătură etc. care orientează sau îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător ideologic. Comuniștii din toate țările vor studia cu nesaț documentele Congresului [al XIX-lea al P.C.U.S.], găsind în comoara inepuizabilă a experienței partidului lui Lenin și Stalin o călăuză sigură pentru propria lor activitate. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8. Agitatorii trebuie să pună în lumină însemnătatea legăturii strînse între partid și masele largi de oameni ai muncii: să arate maselor că, avînd în frunte o călăuză încercată ca partidul, poporul poate să învingă orice greutăți, să înfăptuiască cu succes țelurile pe care și le-a pus înainte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. – Variantă: călăuz (SADOVEANU, D. P. 177) s. m.

CĂLĂUZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană, p. ext., organ, teorie, învățătură etc. care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător. [Var.: călăuz s. m.] – Tc. kılavuz.

CĂLĂU1 ~e f. 1) Persoană care conduce un grup de turiști sau de vizitatori, dând explicațiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumător (persoană, învățătură, teorie etc.) în viață sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. călăuzei; Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

CĂLĂU2 ~e f. fig. Lucrare în care se dau îndrumări într-un domeniu; îndreptar; îndrumar; ghid. [Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

CĂLĂUZ s. m. v. călăuză.

călăuz (călăuză) m. 1. cel ce conduce pe altul spre a-i arăta drumul: râul cel de stele e călăuzul tainic AL.; 2. fig. cel ce povățuiește pe altul în vieață, în afaceri. [Turc. KALAUZ].

călăúz (est) m., pl. și călăúză (vest) f., pl. e (turc. kelauz, kulauz, kulaghuz; sîrb. ung. pol. kalauz). Conductor, ghid, acela care te conduce pin locurĭ neumblate de tine.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

călău s. f., g.-d. art. călăuzei; pl. călăuze

călău s. f., g.-d. art. călăuzei; pl. călăuze

călău s. f., g.-d. art. călăuzei; pl. călăuze

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂLĂU s. 1. v. ghid. 2. v. îndrumător. 3. îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.)

CĂLĂU s. 1. ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumător, (livr.) vademecum, (înv.) praveț. (O ~ editată pentru turiști.) 2. ghid, îndrumător, (livr.) cicerone. (X este ~ într-un muzeu). 3. îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.)

CĂLĂUZ s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.

călăuz s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. ȘEF.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

călăuză (-ze), s. f. – Ghid. – Var. călăuz, s. m. Mr., megl. călăuz. Tc. kila(v)uz (Șeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë), bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puținele cuvinte care aparțin f. prin formă și m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă.Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzește).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.

TU DUCA, TU SIGNORE E TU MAESTRO (it.) tu, călăuză, stăpân și maestru al meu – Dante, „Infernul”, II, 140. Epitetele adresate de Dante lui Vergiliu. Expresia unui sentiment de venerație și de încredere totală într-o persoană considerată drept îndrumător spiritual.

Tu duca, tu signore e tu maestro (it. „Tu călăuza mea, tu stăpînul și maestrul meu”) – Dante, Infernul (cînt. II, v. 140). Sînt vestitele epitete pe care Dante le acordă lui Vergiliu: duca (pentru că îl va călăuzi în călătoria prin infern), signore (pentru că se va supune voinței lui Vergiliu) și maestro (pentru că tot el îi va arăta învățămintele acestei călătorii). LIT.

Intrare: călăuză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călău
  • călăuza
plural
  • călăuze
  • călăuzele
genitiv-dativ singular
  • călăuze
  • călăuzei
plural
  • călăuze
  • călăuzelor
vocativ singular
  • călău
  • călăuzo
plural
  • călăuzelor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călăuz
  • călăuzul
  • călăuzu‑
plural
  • călăuzi
  • călăuzii
genitiv-dativ singular
  • călăuz
  • călăuzului
plural
  • călăuzi
  • călăuzilor
vocativ singular
  • călăuzule
  • călăuze
plural
  • călăuzilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

călău, călăuzesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ghid
    • format_quote Luați-mă și pre mine călăuză, cunosc bine pre sus, spre padină. DUMITRIU, V. L. 69. DLRLC
    • format_quote Titu deveni călăuza lui Belciug în București. REBREANU, R. I 283. DLRLC
    • format_quote V-ați lăudat... Că ne-ți da o călăuză bună, Să ne ducă pe calea care-o fi bună. TEODORESCU, P. P. 180. DLRLC
    • format_quote La satul care se vede, călăuză nu trebuie. DLRLC
    • 1.1. Titlu dat unor cărți care cuprind îndrumări practice. DLRLC
      • format_quote Călăuza tipografului. Călăuza bibliotecarului. DLRLC
  • 2. Persoană (prin extensiune organ, teorie, doctrină, învățătură etc.) care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Comuniștii din toate țările vor studia cu nesaț documentele Congresului [al XIX-lea al P.C.U.S.], găsind în comoara inepuizabilă a experienței partidului lui Lenin și Stalin o călăuză sigură pentru propria lor activitate. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8. DLRLC
    • format_quote Agitatorii trebuie să pună în lumină însemnătatea legăturii strînse între partid și masele largi de oameni ai muncii: să arate maselor că, avînd în frunte o călăuză încercată ca partidul, poporul poate să învingă orice greutăți, să înfăptuiască cu succes țelurile pe care și le-a pus înainte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. DLRLC
  • 3. Ghid, îndreptar, îndrumar. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.