2 intrări
24 de definiții
din care- explicative (14)
- morfologice (3)
- relaționale (4)
- specializate (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CĂLĂTORIT, -Ă, călătoriți, -te, adj. Care a călătorit mult, umblat; care a văzut multe locuri. – V. călători.
CĂLĂTORIT, -Ă, călătoriți, -te, adj. Care a călătorit mult, umblat; care a văzut multe locuri. – V. călători.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
călătorit1 sn [At: CREANGĂ, P. 199 / Pl: ~uri / E: călători] Călătorie (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
călătorit2, ~ă a [At: IORGA, L. I, 334 / Pl: ~iți, ~e / E: călători] 1 (D. oameni) Care a călătorit (1) mult. 2 Care a văzut locuri multe.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂLĂTORIT, -Ă, călătoriți, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. Om călătorit.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂLĂTORIT, -Ă, călătoriți, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. – V. călători.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
călători [At: BIBLIA (1688) / Pzi: ~resc / E: călător] 1 vi A se îndrepta spre un loc (mai) îndepărtat. 2 vr (Fig) A muri.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum (pe jos sau cu un mijloc de transport) spre a ajunge într-un loc mai depărtat (mai ales în altă localitate sau țară); a fi pe drum. Am călătorit o dată singur... de la Botoșani la Pașcani. SAHIA, N. 26. În patruzeci de ani nu călătoriseră decît o singură dată, la Giurgiu. BASSARABESCU, V. 39. Drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate, și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii, ca în ziua de astăzi. CREANGĂ, P. 184 ◊ (Poetic) Mari cantități de humă călătoresc... cu apele Oltului, prefăcîndu-l, dintr-un rîu limpede de munte, într-o apă înceată și tulbure de cîmpie. BOGZA, C. O. 140. Stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. ALECSANDRI, P. A. 95. ◊ Refl. (Rar) Se călătoreau către acele curți doi oameni. CAMILAR, N. II 269. (Poetic) Caii sforăiau și nechezau în tufișuri, vintul se călătorea șoptind prin ierburi. SADOVEANU, O. I 130. 2. Refl. Fig. A se sfîrși, a trece. Nu trecu mult și ziua se călători. CREANGĂ, P. 56. ♦ A muri. Cred că mă călătoresc, mamă... dușmanii... m-au căsăpit. CAMILAR, N. II 430.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre a ajunge într-un loc mai depărtat; a fi pe drum. ♦ Refl. Fig. A se sfîrși, a trece; a muri. – Din călător.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A SE CĂLĂTORI mă ~esc intranz. reg. A înceta de a mai fi; a se sfârși; a dispărea. Vara se ~ește. /Din călător
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A CĂLĂTORI ~esc intranz. 1) A se afla în călătorie. 2) A fi la drum. /Din călător
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
călătorì v. a face călătorie, a. merge într’o țară mai mult sau mai puțin depărtată.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
călătorésc v. intr. (d. călător). Fac călătorie: a călători de la un oraș la altu. V. refl. Plec, mă duc, mă car: după sfîntu Ilie se călătorește vara, (iron.), ĭa călătorește-te de aicĭ!
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
călători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătoresc, 3 sg. călătorește, imperf. 1 călătoream; conj. prez. 1 sg. să călătoresc, 3 să călătorească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
călători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătoresc, imperf. 3 sg. călătorea; conj. prez. 3 să călătorească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
călători vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătoresc, imperf. 3 sg. călătorea; conj. prez. 3 sg. și pl. călătorească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CĂLĂTORIT adj. v. umblat.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂLĂTORIT adj. umblat, voiajat. (Om ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CĂLĂTORI vb. a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, (rar) a drumui, (înv.) a strănici. (Pe unde n-a ~?)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂLĂTORI vb. a umbla, a voiaja, (rar) a drumui, (înv.) a stranici. (Pe unde n-a ~?)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
călători, călătoresc, v.r. A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar, 1980: 107). – Din călător (Scriban, MDA).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
călători, călătoresc, vb. refl. – A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar, 1980: 107). – Din călător (< cale „drum” < lat. callis) (Scriban, DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
călători, călătoresc, vb. refl. – A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar 1980: 107). – Din călător (< cale, din lat. callis).
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
verb (V401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
călătorit, călătorităadjectiv
-
- Om călătorit. DLRLC
-
etimologie:
- călători DEX '98 DEX '09
călători, călătorescverb
- 1. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Am călătorit o dată singur... de la Botoșani la Pașcani. SAHIA, N. 26. DLRLC
- În patruzeci de ani nu călătoriseră decît o singură dată, la Giurgiu. BASSARABESCU, V. 39. DLRLC
- 1.1. A fi călător, a fi la drum. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate, și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii, ca în ziua de astăzi. CREANGĂ, P. 184. DLRLC
- Mari cantități de humă călătoresc... cu apele Oltului, prefăcîndu-l, dintr-un rîu limpede de munte, într-o apă înceată și tulbure de cîmpie. BOGZA, C. O. 140. DLRLC
- Stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. ALECSANDRI, P. A. 95. DLRLC
- Se călătoreau către acele curți doi oameni. CAMILAR, N. II 269. DLRLC
- Caii sforăiau și nechezau în tufișuri, vîntul se călătorea șoptind prin ierburi. SADOVEANU, O. I 130. DLRLC
-
-
-
- Nu trecu mult și ziua se călători. CREANGĂ, P. 56. DLRLC
- Cred că mă călătoresc, mamă... dușmanii... m-au căsăpit. CAMILAR, N. II 430. DLRLC
-
etimologie:
- călător DEX '09 DEX '98