opțiuni
  • info

2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂLĂREȘTE adv. (Rar) Călare. – Călare + suf. -ește.

CĂLĂREȘTE adv. (Rar) Călare. – Călare + suf. -ește.

călărește av [At: MOXA, 390/12 / E: călare + -ește] (Rar) Călare (3).

CĂLĂREȘTE adv. (Rar) Călare, de-a călare, pe cal. De s-ar fi dus călărește Tot i-aș mai trage nădejde; Dar s-a dus neică cu carul, Nu l-oi mai vedea tot anul. BIBICESCU, P. P. 35. La făgădăul de pește, Beau voinicii călărește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288.

CĂLĂREȘTE adv. (Rar) Călare. – Din călare + suf. -ește.

CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.

CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.

călări1 [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc, (nob) calăr / E: călare] 1 vi A merge stând pe un cal (sau alt animal). 2 vt A mâna calul stând călare. 3 vt A încăleca. 4 vt (Fig) A stăpâni și a conduce după propria voință.

CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. 1. Intranz. A umbla, a merge călare. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia. Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. 2. Tranz. A purta calul stînd călare pe el; a încăleca. Caii... Nu-i pot dichisi, Nu-i pot călări. TEODORESCU, P. P. 48. ♦ Fig. A conduce; a purta pe cineva după propria voință.

CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A umbla, a merge călare sau a purta animalul stînd călare pe el; a încăleca. – Din călare.

A CĂLĂRI ~esc 1. intranz. A merge călare. 2. tranz. (caii) A mâna stând călare. /Din călare

călărì v. a umbla călare.

călărésc v. intr. (d. călare). Merg călare: petrec timpu călărind. V. tr. am călărit doĭ caĭ astăzĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

călărește (înv.) adv.

călărește (rar) adv.

călărește adv.

călări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăresc, 3 sg. călărește, imperf. 1 călăream; conj. prez. 1 sg. să călăresc, 3 să călărească

călări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăresc, imperf. 3 sg. călărea; conj. prez. 3 să călărească

călări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăresc, imperf. 3 sg. călărea; conj. prez. 3 sg. și pl. călărească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂLĂREȘTE adv. v. călare, încălecat.

călărește adv. v. CĂLARE. ÎNCĂLECAT.

CĂLĂRI vb. a încăleca. (~ calul.)

CĂLĂRI vb. a încăleca. (~ calul.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

călărește, adv. (rar.) Călare: „Ie caii din poiată care n-o fost veci nime pă ii. Te duci cu ii călărește până acolo” (Bilțiu, 2007: 124). – Din călare + suf. -ește (DLRM, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Die Toten reiten sehnell (germ. „Morții călăresc repede” – adică sînt repede uitați; vezi: Les morts vont vite). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

călări, călăresc v. t. 1. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deț.) a fuma.

Intrare: călărește
călărește adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • călărește
Intrare: călări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • călări
  • călărire
  • călărit
  • călăritu‑
  • călărind
  • călărindu‑
 singular plural
  • călărește
  • călăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • călăresc
 (să)
  • călăresc
  • călăream
  • călării
  • călărisem
a II-a (tu)
  • călărești
 (să)
  • călărești
  • călăreai
  • călăriși
  • călăriseși
a III-a (el, ea)
  • călărește
 (să)
  • călărească
  • călărea
  • călări
  • călărise
plural I (noi)
  • călărim
 (să)
  • călărim
  • călăream
  • călărirăm
  • călăriserăm
  • călărisem
a II-a (voi)
  • călăriți
 (să)
  • călăriți
  • călăreați
  • călărirăți
  • călăriserăți
  • călăriseți
a III-a (ei, ele)
  • călăresc
 (să)
  • călărească
  • călăreau
  • călăriră
  • călăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

călăreșteadverb

  • 1. rar Călare, încălecat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: călare încălecat
    • format_quote De s-ar fi dus călărește Tot i-aș mai trage nădejde; Dar s-a dus neică cu carul, Nu l-oi mai vedea tot anul. BIBICESCU, P. P. 35. DLRLC
    • format_quote La făgădăul de pește, Beau voinicii călărește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288. DLRLC
etimologie:
  • Călare + sufix -ește. DEX '98 DEX '09

călări, călărescverb

  • 1. A merge călare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia. Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A mâna calul stând călare pe el. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încăleca
      • format_quote Caii... Nu-i pot dichisi, Nu-i pot călări. TEODORESCU, P. P. 48. DLRLC
      • 1.1.1. figurat A purta pe cineva după propria voință. DLRLC
        sinonime: conduce
etimologie:
  • călare DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.