Călărași pl. 1. cap. județului Ialomița: 13.400 loc. Port de al treilea rang și bâlciu mare la 29 August. Orasul poartă și numele de Știrbeiu; 2. lac lângă Dunăre spre apus de județul cu acelaș nume.

CĂLĂRAȘ, călărași, s. m. 1. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei; (și la sg.) membru al acestui corp militar. ♦ (Înv.) Ostaș de cavalerie. 2. Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani. – Călare + suf. -aș.

călăraș sm [At: COD. VOR. 53/12 / Pl: ~și / E: călare + -aș] 1 Călăreț (1). 2 (Lpl; în Evul Mediu în Țările Române) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei Si: călăreț (3). 3 (Lsg; în Evul Mediu în Țările Române) Membru al corpului de călărași (1). 4 (Înv) Ostaș de cavalerie Si: (înv) călariu Vz dorobanț. 5 Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani.

CĂLĂRAȘ, călărași, s. m. 1. (La pl., în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei; (și la sg.) membru al acestui corp militar. ♦ (Înv.) Ostaș de cavalerie. 2. Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani. – Călare + suf. -aș.

CĂLĂRAȘ, călărași, s. m. (Învechit) Militar de cavalerie; călăreț. Pentru împlinirea poruncilor, prefectura trimisese doi-trei călărași de fiecare sat. PAS, L. I 287. Călărașii încălecară și se șterseră din lumină. SADOVEANU, O. VI 47. Călărașii ce-i slujea, Ei la babă-i trimitea. TEODORESCU, P. P. 523. Vin pandurii să mă ducă într-un mijloc de oraș, Să-mi fac slujba-n călărași. ȘEZ. I 110. ◊ Călăraș cu schimbul v. schimb.

CĂLĂRAȘ, călărași, s. m. (Înv.) Militar din cavalerie. – Din călare + suf. -aș.

CĂLĂRAȘ ~i m. 1) înv. Ostaș de la cavalerie; cavalerist. 2) Coardă de rod la vița de vie, scurtată și plantată peste o coardă mai veche (de doi ani). /călare + suf. ~aș

călăraș m. l. soldat de cavalerie: cele unsprezece regimente de călărași formează azi cavaleria teritorială; 2. pl. odinioară, corp de călăreți sub comanda Marelui Spătar; 3. curier: călărașii de Țarigrad.

călăráș m. (d. călare). Soldat de cavalerie în general. Curier călare între țările româneștĭ și Constantinopole. (V. lipcan). În special, astăzĭ, soldat de cavalerie care nu face parte din diviziĭ independente, ca roșioriĭ, ci întovărășește corpurile de armată. (V. lĭude și umblător). – În ainte de 25 Oct. 1871, călărașiĭ actualĭ se numeaŭ (în Țara Românească) „dorobanțĭ călărĭ”. Pînă la înființarea jandarmeriiĭ (pe la 1890), eĭ făceaŭ și serviciu de curierĭ oficialĭ și de jandarmĭ. Pînă la 1912, eĭ purtaŭ tunicĭ negre (ofițeriĭ) saŭ civite (trupa) cu găitane roșiĭ (ĭar roșioriĭ tunicĭ roșiĭ cu găitane negre). Ca armament, călărașiĭ n’au lance, ci numaĭ sabie, carabină (saŭ pistol) și mitraliere.

Călărași (oraș; județ) s. propriu n., art. Călărașiul

Călărași (nume de loc) s. propriu n.

călăraș s. m., pl. călărași

călăraș s. m., pl. călărași

călăraș s. m., pl. călărași

CĂLĂRAȘ s. v. cavalerist, călăreț.

călăraș s. v. CAVALERIST. CĂLĂREȚ.

călăraș, călărași, s.m. (înv.) Ostaș de cavalerie; călăreț: „Zua bună, purcăraș! / Fii sănătos, călăraș” (Bilțiu, 2015: 257). ■ (onom.) Călărașu, nume de familie. – Din călare + suf. -aș (DLRM, MDA).

CĂLĂRAȘI 1. Municipiu în SE României, port pe stg. brațului Borcea, reșed. jud. cu același nume; 75.933 loc. (1991). Combinat siderurgic; combinat de celuloză (din paie) și hîrtie; fabrici de conf., de prefabricate din beton și de produse alim. (zahăr, preparate din carne și lapte, vinuri și băuturi alcoolice, panificație); reparații de mașini și utilaje agricole. Muzeu de istorie și arheologie; clădirea primăriei (1895), în stil neoclasic. Menționat documentar ca sat (Lichirești) în sec. 17, devine oraș în 1832. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în E C. Române, pe stg. Dunării, la granița cu Bulgaria; 5.074 km² (2,14% din supr. țării); 340.320 loc. (1991), din care 38,3% în mediul urban; densitate: 71,6 loc./km². Reșed.: municipiul Călărași. Orașe: Budești, Fundulea, Lehliu-Gară, Oltenița. Comune: 48. Relief în exclusivitate de cîmpie (Bărăganul sudic sau al Ialomiței), cu înclinare ușoară NV-SE, cuprinzînd terasele și luncile Dunării și Argeșului. Monotonia cîmpiei este întreruptă pe alocuri de crovuri și văi înguste adîncite în pătura de loess. Climă temperat-continentală, cu veri foarte calde și ierni reci, marcate uneori de viscole puternice. Temp. medie anuală este de 11,3°C. Precipitațiile atmosferice medii anuale însumează 540 mm. Vînturile predominante au direcție N-NE și V-SV. Rețeaua hidrografică este tributară în întregime Dunării, care formează limita de S și E a jud. pe 145 km. Rîurile sînt reprezentate prin Argeș, Dîmbovița, Motiștea, Rasa și Pasărea. Resurse naturale: gaze naturale (Postăvari), argile (Budești), nisipuri, pietrișuri. Economia. În 1989, pe terit. jud. C. funcționau 39 de întreprinderi care produc: oțel (Călărași), nave fluviale motonave de pasageri, piese turnate din fontă și oțel (Oltenița), celuloză și hârtie (Călărași), lacuri și vopsele, produse din cauciuc (Frumușani, Lehliu-Gară), tricotaje și confecții (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară), prefabricate din beton, cărămizi (Călărași, Oltenița, Budești), zahăr (Călărași), conserve de legume și fructe (Valea Roșie), preparate din carne și lapte (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară, Lupșanu) etc. Agricultura dispunea, în 1989, de 420.868 ha terenuri arabile, fertile, pe care se cultivau porumb (107.203 ha), grîu și secară (87.361 ha), leguminoase pentru boabe (20.106 ha), plante de nutreț, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi, pepeni, tutun etc. În 1990, sectorul zootehnic, favorizat de o puternică bază furajeră, cuprindea 130,3 mii capete bovine, 389,9 mii capete ovine, 621,6 mii capete porcine; avicultură; piscicultură. Căi de comunicație (1990): c. f. depășeau 240 km (din care 151 km electrificate), iar lungimea drumurilor publice este de 1.100 km (din care 366 km modernizați). Transportul fluvial de mărfuri și călători se efectuează pe Dunăre prin porturile Oltenița și Călărași. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprindeau, în 1989-1990, 182 școli generale, 13 licee, 94 cinematografe, 295 biblioteci, muzee etc. Turismul este legat cu precădere, de Dunăre și de obiectivele social-istorice din localit. Deplasări pe Dunăre spre locurile de pescuit și vînat din Balta Ialomiței; principale șosea modernizată care leagă capitala de punctul de trecere peste Dunăre (cu bacul) de la Chiciu-Ostrov asigură tranzitul în sezonul estival a unui număr mare de turiști spre stațiunile litoralului Mării Negre. În jud. C. se află pădurile Floroaica și Bogdana, rezervații forestiere (Ciornuleasa și Tămădău) și complexe (Caiafele și Moroiu). Indicativ auto: CL. 3. Com. în jud. Botoșani; 4.421 loc. (1991). 4. Com. în jud. Cluj; 2.633 loc. (1991). Stație de c. f. 5. Com. în jud. Dolj 6.834 loc. (1991). Centru viticol.

călăraș, călărași s. m. (er., iron.) bărbat viril.