CĂLUGĂRIȚĂ¹, călugărițe, s. f. I. Femeie care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monahie². II. Insectă carnivoră mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din față în formă de cange, care-i servesc la prinderea prăzii (Mantis religiosa). – Călugăr + suf. -iță.^[1]

călugăriță sf [At: DOSOFTEI, V. S. 22/2 / A: ~ri~ / Pl: ~țe / E: călugăr + -iță] Femeie care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească Si: călugără (1), canonică, monahie². 2 (Ent) Insectă carnivoră mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din față în formă de cange, care-i servesc pentru prinderea prăzii (Mantis religiosa). 3 (Ent; reg) Libelulă. 4 (Ent) Buburuză (Coccinella septempunctata). 5 (Orn; reg) Pietrar negru (Oenanthae pleschanka pleschanka) 6 (Bot; reg) Ceară (Asclepias syriaca).

CĂLUGĂRIȚĂ, călugărițe, s. f. I. Femeie care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monahie². II. Insectă carnivoră mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din față în formă de cange, care-i servesc la prinderea prăzii (Mantis religiosa). – Călugăr + suf. -iță.

CĂLUGĂRIȚĂ, călugărițe, s. f. 1. Femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească. 2. Insectă carnivoră mare, cu picioarele din față în formă de cange, servind la prinderea prăzii (Mantis religiosa). – Din călugăr + suf. -iță.

CĂLUGĂRIȚĂ ~e f. 1) Femeie care face parte dintr-o comunitate mănăstirească; maică. 2) Insectă carnivoră mare, de culoare verde-cafenie. /călugar + suf. ~iță

călugăriță f. 1. femeie care îmbrățișează vieața călugărească; 2. insectă ortopteră, numită astfel din cauza pozițiunii ce are uneori asemenea unei persoane care se închină (Mantis religiosa).

călúgăriță f., pl. e (vsl. bg. kalugerica; ngr. kalogritsa, pițigoĭ, ca fr. moineau, vrabie, dim. d. moine, călugăr). Femeĭe care trăĭește în călugărie. – În nord -ríță.

CĂLUGĂR, -IȚĂ, călugări, -ițe, s. m. și f. Persoană care trăiește într-o comunitate mănăstirească. V. monah, pustnic, sihastru. Un călugăr scobora încet pe potecă, la vale, cu o mare și umflată traistă la șold. HOGAȘ, M. N. 111. Pustnicul... chemase pe toate călugărițele la ascultare. ISPIRESCU, L. 30. Călugărul ce ședea în acea chilie era un om ca de șeizăci de ani, cu barba albă și lungă pînă la brîu. ALECSANDRI, C. 27. – Accentuat și: (f.) călugăriță.

călugăriță s. f., g.-d. art. călugăriței; pl. călugărițe

călugăriță s. f., g.-d. art. călugăriței; pl. călugărițe

călugăriță s. f., g.-d. art. călugăriței; pl. călugărițe

călugăriță, -țe.

CĂLUGĂRIȚĂ s. v. libelulă.

CĂLUGĂRIȚĂ s. (BIS.) maică, monahă, monahie, mireasa Domnului, mireasa lui Dumnezeu.

CĂLUGĂRIȚĂ s. (BIS.) maică, monahă, monahie, mireasa Domnului, mireasa lui Dumnezeu.

călugăriță s. v. LIBELULĂ.

călugăriță, călugărițe s. f. damigeană.