călmățui sn [At: CHEST. IV, 78/177 / Pl: nct / E: Călmățui] (Reg) Ridicătură a solului mai mică decât un deal Si: movilă.

Călmățuiu n. 1. râu în Moldova afluent al Prutului; 2. râu în Muntenia, curge prin județele Olt și Teleorman; 3. șes în județele Olt și Teleorman; 4. plasă în Teleorman și Buzău.

CĂLMĂȚUI 1. Rîu afluent stg. al Dunării; 145 km. Considerat o veche albie a Buzăului. Izv. la V de municipiul Buzău și străbate Bărăganul de la V la E. Se mai numește C. brăilean. 2. Rîu afl. stg. al Dunării, prin intermediul bălții Suhaia; 134 km. Izv. din C. Boianului. Are curs intermitent, secînd în perioadele secetoase. Se mai numește C. teleormănean.

CĂLMĂȚUI n. peceneg sau cuman. 1. mold., 1602 (Sd XXII) și t. 2. Calmățui (sic) b., mold. (Sd XXII 384); – Neagul (Ștef).; -ul (ib). 3. Călmățoiu, vătavul (17 AI 122).