2 definiții pentru căcăder
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
CĂCĂDER, căcăderi, s. m. (Var.) Cacadîr. (cf. cacadîr)
căcăder (-ri), s. m. – Măceș. – Var. căcăjder, caca(j)der, căcî(j)der. Ngr. ϰουϰουδέρος „plin de semințe”, de la ϰούϰουδον „boabă” (Cihac, II, 64). – Der. căcădușe, s. f. (fruct de măceș).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: căcăder
căcăder substantiv masculin
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)