cârță sf [At: PAȘCA GL. / Pl: ~țe / E: nct] (Reg) Fetiță mică, sugară.

CÂRȚĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, zdreanță.

cîrță s. v. BULEANDRĂ. CÎRPĂ. FLEANDURĂ. OTREAPĂ. PETICĂ. ZDREANȚĂ.

cârță, cârțe, s.f. (reg.) Fetiță mică, sugară: „Că mă duc la cununie, / Că să-nsoară Păducel, / După fata lui Cârcel, / Cu o mâță, cu o cârță, / Cu tri feluri de sămânță” (Bilțiu, David, 2007: 236). – Et. nec. (MDA).

CÎRȚA 1. Com. în jud. Harghita, pe Olt; 5.754 loc. (1991). Expl. de calcare dolomitice. Prelucr. lemnului (cherestea). Biserică gotică (c. 1500) cu incintă fortificată. 2. Com. în jud. Sibiu, pe Cîrțișoara; 1.252 loc. (1991). Topitorie de in. Țesătorie. Stație de c. f. Aici se află un complex mănăstiresc ridicat de călugări cistercieni, în 1202, cu cea mai veche biserică de stil gotic timpuriu din țara noastră.

CÎRȚA cf. subst. ard. cîrță „cîrpă” (DLR); etimologiile: pentru Cîrța, numele celor două sate din r. Făgăraș și r. Ciuc din sas Kerz „făclie”, ori Șinca s. din germ. Schinke, admise de Pașca, sînt naive. 1. Explicația lui Drăganu (p. 551) < rom. Cîrstea prin sas. Kirtsi fonetizat apoi Kerz, poate fi plauzibilă pt. numele satului ardelean, dar nu e admisibilă pentru Cîrța t. r, Huși (DG). 2. Cîrțan Istrati, boier, mold., 1711 (Neculce, Kog II 332; – Badea, din Cîrța; Cărțan Ion (Puc 61). V. și Cîrțu.