cârstă sf [At: I. IONESCU, M. 467 / V: ~teț sm, ~tață (pl: ~tăți) / Pl: ~te / E: bg кръстъ, srb krst] (Olt) Grămadă de snopi așezați pe câmp (în formă de cruce).

cârsteț sm vz cârstă

CÂRSTĂ s. v. jumătate.

cîrstă s. v. JUMĂTATE.

cîrstă (-te), s. f. – Grămadă de snopi aranjate în formă de cruce. Sl. krŭstŭ „cruce” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 45). Sensul din rom. coincide cu sb. krst; cf. bg. krŭst, rus. krest, cr. kèrst, toți cu sensul de „cruce.” – Der. cîrsteț (var. cîrst(e)ață), s. n. (grămadă de snopi); cîrstată, s. f. (Olt., prescură); cîrsnic (var. cîrstnic, crîs(t)nic), s. m. (sacristan; plasă pătrată de pescuit), cf. bg. krŭstnik „naș”; crîstăș (var. cîrstaș, cristeș, cristaș), s. n. (năvod); cîrstov (var. cristov, hristov), s. n. (Ziua Crucii, 14 septembrie), din sl. krŭstovŭ dinĭ „Ziua Crucii”.

cârstă, cârste, s.f. (reg.) grămadă de 7, 9, 11 sau 13 snopi; o jumătate de claie (alcătuită din 4 cârste.)