cârmuire sf [At: (a. 1773) GCR II, 87/1 / Pl: ~ri / E: cârmui] 1 (Reg) Conducere a unui vas cu ajutorul cârmei. 2 Conducere. 3 Guvernare. 4 Administrare. 5 (Ccr) Organ de conducere.

CÂRMUIRE ~i f. 1) v. A CÂRMUI. 2) Organ de conducere al unei întreprinderi sau al unei instituții; direcție; administrație. [Art. cârmuirea; G.-D. cârmuirii; Sil. -mu-i-] /v. a cârmui

cârmuire f. 1. conducere; 2. guvern, administrațiune; 3. odinioară, prefectură de județ.

cârmui [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 122/9 / Pzi: ~esc / E: cârmă + -ui] 1 vt (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. 2-3 vtr A (se) conduce. 4-5 vtr A (se) guverna. 7 vtr A (se) administra.

CÎRMUI, cîrmuiesc, vb. IV. Tranz. A conduce, a guverna, a administra. Ești în stare a cîrmui și pe alții. CREANGĂ, P. 185. ◊ Refl. Dreptul... de a-și alege voievozi și de a se cîrmui independent, după legile lor. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Concretizat, cu privire la un vas plutitor) A conduce, a dirija cu ajutorul cîrmei, a cîrmi. Toader pluta-și cîrmuiește. La TDRG.

CÎRMUIRE, cîrmuiri, s. f. Acțiunea de a cîrmui. 1. Conducere, administrare, guvernare. Asupra cîrmuirii împărăției n-am nimic să-ți zic. ISPIRESCU, L. 41. Împăratul voiește a da cîrmuirea Ardealului lui Basta. BĂLCESCU, O. II 270. 2. (Concretizat) Organ de conducere, guvern, stă- pînire. Silise cîrmuirea pe școlarii din țară să poarte opinci. PAS, Z. I 112.

A CÂRMUI ~iesc tranz. (state, popoare, instituții etc.) A dirija, stând la cârmă; a guverna. /cârma + suf. ~ui

cârmuì v. 1. a ținea cârma; 2. fig. a conduce, a stăpâni (o țară), a administra (un județ).

cîrmuĭésc v. tr. (d. cîrmă. V. cîrmesc, ocîrmuĭesc). Țin cîrma, conduc. Fig. Guvernez, conduc, administrez.

cîrmuíre f. Acțiunea de a ținea cîrma. Fig. Guvernare. Vechĭ. Prefectură de județ.

cârmuire s. f., g.-d. art. cârmuirii; pl. cârmuiri

cârmuire s. f., g.-d. art. cârmuirii; pl. cârmuiri

cârmuire s. f., g.-d. art. cârmuirii; pl. cârmuiri

cârmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiesc, 3 sg. cărmuiește, imperf. 1 cârmuiam; conj. prez. 1 sg. să cârmuiesc, 3 să cârmuiască

cârmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiesc, imperf. 3 sg. cârmuia; conj. prez. 3 să cârmuiască

cârmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiesc, imperf. 3 sg. cârmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. cârmuiască

cîrmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cîrmuiesc, conj. cîrmuiască)

cârmuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

CÂRMUIRE s. 1. v. conducere. 2. v. domnie. 3. v. administrație. 4. v. stăpânire.

CÂRMUI vb. v. cârmi, coti, vira.

CÂRMUI vb. 1. v. conduce. 2. v. domni. 3. v. administra.

cîrmui vb. v. CÎRMI. COTI. VIRA.

CÎRMUI vb. 1. a conduce, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan a ~ Moldova în glorie.) 2. a administra, a conduce, a gospodări, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (~ treburile publice.)

CÎRMUIRE s. 1. conducere, diriguire, domnie, guvernare, stăpînire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocîrmuire, purtare, purtat, stăpînie, vlădicie, (fig.) cîrmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. administrare, administrație, conducere, gospodărire, (înv. și pop.) oblăduire, chiverniseală, chivernisire, isprăvnicie, ocîrmuire. (~ treburilor publice.) 3. (concr.) guvern, slăpînire. (Ce zice ~?)

Welche Regierung die beste sei? Diejenige, die uns lehrt uns selbst zu regieren (germ. „Care cîrmuire e cea mai bună? Aceea care ne învață să ne conducem singuri”) – maximă a lui Goethe din „proverbe în proză”. LIT.