CÂRLAN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec.

cârlan [At: BIBLIA (1688), 22/1 / V: căr~, gâ~ / Pl: ~i, (6) ~e / E: nct] 1 sm Miel sau ied care a încetat să mai sugă. 2 sm Miel sau ied până la vârsta de circa un an. 3 sm Mânz sau cal tânăr până la vârsta de circa trei ani. 4 sm (Fig) Bărbat afemeiat Si: crai, (prt) taur. 5 a (Îs) Lână ~ă Lână scurtă, cu firul subțire, tunsă de pe cârlani (1-2) sau de pe oi tinere. 6 sn Capitel. 7 sm (Trs) Porțiune din hornul cuptorului din casă, care ține până la pod și este făcută din cahle Si: ursoaie.

CÂRLAN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înțărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani. – Et. nec.

CÂRLAN ~i m. 1) Miel înțărcat. 2) reg. Mânz sau cal tânăr până la trei ani. /Orig. nec.

cârlan m. 1. mânz de doi ani; 2. miel în al doilea an; lână cârlană, scurtă și subțire în păr; 3. berbece castrat; 4. sensuri tehnice: a) sinonim cu bașlic; b) Tr. sinonim cu capra în pod. [Termen ciobănesc de origină necunoscută].

CÎRLAN 1. sm. 1 🐑 Mielul de la vîrsta de un an împlinit pînă la doi ani, după care i se dă numele de „tărțiu” sau „înterțiu”: Să ia sare La mioare Și bolovani La ~i (ALECS.-P.) ¶ 2 🐒 Cal de doi ani: un ~, legat la ieslea grajdului, nincheză (DLVR.); iron.: să te duci unde a dus mutul iapa și Țiganul ~ul, să te duci departe, să pleci, și să nu te mai întorci. II. CÎRLANĂ (pl. -ane) 🐑 sf. Mioară.

CÎRLĂIOR sm. dim. CÎRLAN.

CÎRLĂNAȘ sm. dim. CÎRLAN: se făcuse un ~ sburdalnic de n’avea astîmpăr (ISP.).

ȚIGAN sm. Individ din neamul Țiganilor (👉 P. IST.) pe care Românul îl ironizează în tot chipul și-l încarcă cu toate păcatele pe care și le poate imagina omul: e obraznic (obraznic ca ~ul), lăudăros și fudul (tot ~ul își laudă ciocanul 👉 CIOCAN² I 1), hoț (~ul, pînă nu fură, nu se ține om), mincinos (minte ca ~ul), necredincios (și-a pierdut credința ca ~ul biserica, aluzie la biserica de caș, pe care și-ar fi clădit-o Țiganii 👉 CREDINȚĂ9), lipsit de cinste (bani au și ~ii, dar n’au cinste 👉 BAN¹7), prost și neîndemînatec (s’a înnecat ca ~ul la mal 👉 ÎNNECA II, 2), nu știe să prețuească ce e bun (ce știe ~ul ce e șofranul! 👉 ȘOFRAN1), cerșește, se milogește, se tocmește din cale afară, etc. etc.; 👉 și CÎRLAN I, 2, MOARTE2, NOROC2, SPÎNZURA I, 2; ca fizic, e „negru ca fundul ceaunului”, de unde și poreclele de „cioară”, „coțofană”, ce i se dau mai adesea, pe lîngă altele numeroase care fac aluzie la presupusa lui origine (👉 FARAON1, IGHIPTEAN), la numele ce adoptă de preferință (👉 STANCĂ2, DANCIU), la cîte o pățanie ce i se atribue, etc. etc.; după felul lor de viață, se deosebesc Țiganii „netoți” (👉 NETOT2), „de laie” sau „lăieși” (👉 LAIE1, LĂIAȘ), „de șatră” (👉 ȘATRĂ2) și „de vatră” (👉 VATRĂ2); după ocupațiune, Țiganii sînt fierari, lăcătuși, spoitori, cărămidari, salahori, lăutari, ursari, etc.; numeroase sînt superstițiile privitoare la Țigani: cînd te întîlnești cu un ~, îți merge bine (GOR.); să nu dai de pomană ouă la ~i, că-ți fură cioara puii (GOR.); ~ să nu botezi, că pe ceea lume te trage la iad (GOR.), etc. [vsl. ciganinǔ].

CÎRLAN, cîrlani, s. m. 1. Miel (mai rar ied) care a fost înțărcat. Toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani. CREANGĂ, A. 13. Pun cinci cîrlani rămășag. NEGRUZZI, S. III 13. Pleacă Costea la Galați Să ia sare La mioare Și bolovani La cîrlani. ALECSANDRI, P. P. 54. 2. (Munt.) Mînz sau cal tînăr pînă la 3 ani. A intrat noaptea în coșar, a dezlegat cîrlanul de la iesle, l-a scos afară din curte de căpăstru, a sărit pe el și p-aci ți-e drumul. STANCU, D. 253. Călărașul, cînd o ajunse, își domoli cîrlanul. MACEDONSKI, O. III 68.

cîrlán, -ă s. (sas. jórlänk, jêrlänk, la Mosella gêrlenk, mĭel de un an; germ. jährling, copil de un an. D. rom. vine ung. kerlány, mĭel de un an. Cp. fr. brelan, chambellan, d. vgerm. bretlenc, chamarlinc, și cu rom. dănac, godac, noatin). Trans. Munt. Mold. Mĭel înțărcat pînă pe la 12-18 lunĭ. Adj. Lînă cîrlană, lînă măruntă, tîrcavă (V. mior). Olt. Arg. Ml. Mînz de un an (noatin, strîjnic).

cârlan (reg.) s. m., pl. cârlani

cârlan s. m., pl. cârlani

cârlan s. m., pl. cârlani

cîrlan (cîrlani), s. m. – 1. Mînz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscută. Ar putea fi dim. călan, cu r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abundă ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fără îndoială provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, însă der. este dificilă; din sl. *krdlanŭ, de la krŭdo › cîrd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cîrlănar, s. m. (păstor, cioban). Din rom. este mag. kirlán, kerlany (Edelspacher 16).

CÂRLAN s. v. noaten.

CÎRLAN s. (ZOOL.) mior, noaten. (~ este mielul de peste un an.)

cârlan, cârlani, s.m. 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea, 1906: 445). ■ (onom.) Cârlan, nume de familie în jud. Maram. – Din *călan „cal tânăr” (Candrea, Loșonți). ■ Cuv. rom. > magh. kirlán, kerlany (Edelspacher, după DER).

cârlan, cârlani, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea, 1906: 445). ♦ (onom.) Cârlan, Cărlan, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din *călan „cal tânăr” (< cal + suf. -an) (Candrea, Loșonți); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1970); et. nec. (MDA). Cuv. rom. > magh. kirlán, kerlany (Edelspacher, cf. DER).

cârlan, -i, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea 1906: 445). – Din rom. provine magh. kirlán, kerlany. – Et. nec. (MDA).