cârci refl. a se strânge, a se sgârci. [Slav. KRŬČITl].

cîrcésc v. tr. (vsl. krŭčiti, sŭ-krŭčiti, id.). Vest. Zgîrcesc.

cîrcĭ m. (bg. krŭčŭ, chicĭură, promoroacă; sîrb. krč, cîrcel la nervĭ, la stomah. V. zgîrcesc). Olt. Strugure, cîrcel mare.

CÎRCI, cîrcesc, vb. IV. (Var.) A (se) zgîrci². (cf. zgîrci²)

cîrci (-cesc, -it), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.

cârci s.m. (reg.) vârf de lăstar de vie; porțiune dintr-un strugure; strugure mic.

cârci, s.m. (reg.) Ciot, tufă pipernicită. – Din cârci „a se chirci, a se pipernici”.

cârci, s.m. – (reg.) Ciot, tufă pipernicită (D. Pop, 1970). – Din cârci „a se chirci, a se pipernici” (< sl. krŭčiti „a suci”, Miklosich, Cihac, DA, cf. DER).

cârci, s.m. – Ciot, tufă pipernicită (D. Pop 1970). – Din cârci „a se chirci, a se pipernici” (< sl. krŭčiti „a suci”).