cârcea f. Mold. lemnul ce leagă tânjala de proțap: o cârcea de tânjală CR. [V. cârceiu].

cârci refl. a se strânge, a se sgârci. [Slav. KRŬČITl].

cîrcésc v. tr. (vsl. krŭčiti, sŭ-krŭčiti, id.). Vest. Zgîrcesc.

cîrcĭ m. (bg. krŭčŭ, chicĭură, promoroacă; sîrb. krč, cîrcel la nervĭ, la stomah. V. zgîrcesc). Olt. Strugure, cîrcel mare.

CÎRCI, cîrcesc, vb. IV. (Var.) A (se) zgîrci². (cf. zgîrci²)

cîrci (-cesc, -it), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.

cârcea s.f. (reg.) lemnul ce leagă tânjala de proțap.

cârci, s.m. – (reg.) Ciot, tufă pipernicită (D. Pop, 1970). – Din cârci „a se chirci, a se pipernici” (< sl. krŭčiti „a suci”, Miklosich, Cihac, DA, cf. DER).