câinesc, ~ească a [At: ȚICHINDEAL, F. 10 / V: cân~, cănească / Pl: ~ești / E: câine + -esc] 1 Specific câinelui (1). 2 Privitor la câine (1). 3 Care provine de la câine (1). 4 Care aparține câinelui (1). 5 (Îs) Dinte ~ Canin. 6 Rău la inimă Si: hain. 7 (D. vreme, situații, împrejurări) Potrivnic omului, greu de suportat Si: aspru, câinos (2).

CÂINESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru câini; propriu câinilor. 2) Care este greu de suportat. Frig ~. Viață ~ească. /câine + suf. ~esc

câinesc a. 1. ce ține de câine: lemn câinesc, boală câinească; 2. fig. rău: suflet câinesc, vreme câinească.

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum.

cânesc, ~ească a vz câinesc

CÎINESC, -EASCĂ, cîinești, adj. 1. De cîine, al cîinilor. (Într-o fabulă) O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți. ALEXANDRESCU, P. 151. 2. Fig. (Despre situații, împrejurări și mai ales despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat, aspru, cumplit. Afară e o vreme cîinească. CARAGIALE, O. II 226. Am trăit rău, dormind tot mereu pe iarbă umedă, în ploaie, fără foc, hrănit rău. Viața asta cîinească m-a făcut sănătos. GHICA, A. 412. – Variantă; (Transilv., Mold.) cînesc, -ească adj.

CÎNESC, -EASCĂ adj. v. cîinesc.

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. (Numai la sg.) Substanță dură, compactă sau fibroasă care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor și care servește ca material de construcție, pentru prelucrări chimice, drept combustibil etc. Am cerut domnului Iordan rachiu într-o ploscă de lemn. SADOVEANU, B. 106. Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. [Soacra] rodea în nurori, cum roade cariul în lemn. CREANGĂ, P. 12. Cadențata bătaie a unui orologiu de lemn. EMINESCU, N. 35. La lemnul tare trebuie secure ascuțită. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu desăvîrșire, a despuia. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi nesimțitor, a fi insensibil la ceva; a nu ști nimic. Da tat'tu de ce doarme, măi? Ce, el e de lemn? DUMITRIU, B. F. 101. La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. A rămîne ca de lemn = a înlemni, a încremeni, a nu mai spune nimic (din cauza unei emoții copleșitoare). În urma lui, Comăneșteanu rămase ca de lemn. D. ZAMFIRESCU, R. 250. A se face de lemn = a înțepeni (din cauza frigului, a băuturii excesive etc.). Și au băut cu toții pînă ce li s-au făcut fălcile de lemn. SADOVEANU, D. P. 12. ◊ (Adverbial, în expr.) A fi înghețat lemn = a înțepeni de frig, a fi înghețat bocnă, a fi înghețat tun. E înghețată lemn. Nici nu poate vorbi. BUJOR, S. 106. 2. (Mai ales la pl.; uneori determinat prin «de foc» sau «de ars») Trunchiul și ramurile unui arbore servind pentru construcție sau drept combustibil. La poalele unui codru... vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne. CREANGĂ, P. 239. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți lemnele țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, P. 215. E ger de crapă lemnele, se spune cînd e foarte frig. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. id. A. 23. ♦ Bucată, parte tăiată sau ruptă din trunchiul sau din ramurile unui arbore. Ședea și el pe prispă și ascuțea un lemn. DUMITRIU, N. 93. Aș fi luat două lemne uscate, apoi le-aș fi frecat unul cu altul pînă ce s-ar fi aprins. DRĂGHICI, R. 67. 3. (Învechit și regional) Copac, arbust. Toate lemnele se pleacă Cu capul către pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Frunză verde lemn sucit. HODOȘ, P. P. 120. 4. Compuse: lemn-cîinesc (sau lemnul-cîinelui) = arbust, cu frunze mici și groase de un verde-închis, cultivat de obicei prin parcuri și prin grădini servind drept gard viu (Ligustrum vulgare); măliniță. Vița sălbatecă urcase amestecîndu-și frunzele și florile tufișurilor de lemn-cîinesc. MACEDONSKI, O. III 109. Frunză verde lemn-cîinesc, Stau mereu și mă gîndesc. TEODORESCU, P. P. 317; lemn-dulce = plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glycyrrhiza echinata); lemnul- domnului = arbust din familia compozeelor, cu miros pătrunzător de lămîie, cultivat adesea prin parcuri și prin grădini (Artemisia abrotanum); lemnuș (2). Ochiul-boului, lemnul-domnului și limba-mielușelului. FILIMON, C. 264. Grădinile cele de flori... cu lemnul-domnului și lăcrimioară și cu cîte alte plante aromatice. I. IONESCU, M. 373.

cîĭne, cîĭnésc, cîĭnéște, cîĭnós, V. cîne ș. a.

cînésc (est) și cîĭ- (vest), -eáscă adj. De cîne, canin: neamu cînesc. Fig. Crud, hain: inimă cînească (ca a cîneluĭ față de dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Plin de suferință: muncă, răbdare cînească. Dințiĭ cîneștĭ, ceĭ între care se cuprund inciziviĭ și care-s maĭ ĭeșițĭ de cît ceĭ-lalțĭ.

câinesc adj. m., f. câinească; pl. m. și f. câinești

câinesc adj. m., f. câinească; pl. m. și f. câinești

câinesc adj. m., f. câinească; pl. m. și f. câinești

!lemn-câinesc (plantă) s. m.

lemn-câinesc (plantă) s. n.

lemn-câinesc (bot.) s. n.

CÂINESC adj. v. aspru.

CÂINESC adj. v. aspru, canin, greu.

BURUIANĂ-CÂINEASCĂ s. v. trepădătoare.

LEMN-CÂINESC s. v. crușân, salbă-moale, scoruș, vonicer.

LEMN-CÂINESC s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.

LEMNUL-CÂINELUI s. v. lemn-câinesc, părul-ciutei, salbă-moale, verigar, vonicer.

SALATĂ-CÂINEASCĂ s. v. zgrăbunțică.

buruiană-cîinească s. v. TREPĂDĂTOARE.

cîinesc adj. v. ASPRU. CANIN. GREU.

CÎINESC adj. aspru, brutal, cîinos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Purtare ~.)

lemn-cîinesc s. v. CRUȘÎN. SALBĂ-MOALE. SCORUȘ. VONICER.

lemn-cîinesc s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

lemnul-cîinelui s. v. LEMN-CÎINESC. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR. VONICER.

salată-cîinească s. v. ZGRĂBUNȚICĂ.

LIGUSTRUM L., LEMN CÎINESC, fam. Oleaceae. Gen originar din Japonia, China, India, Arhipelagul Malayez, Europa, nordul Africii, peste 50 specii, arbuști, rar arbori. Flori hermafrodite, albe (pe tip 4, cu caliciul rudimentar), în panicule erecte (cca 6 cm lungime), terminale. Fruct, bacă neagră, globuloasă. Frunze caduce sau persistente, oblong-lanceolate (cca 5-6 cm lungime), cu marginea întreagă, alterne sau opuse.