CVÁRTĂ, cvarte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre patru note consecutive. 2. Grup de patru conducte electrice, izolate între ele și răsucite, utilizat la cablurile electrice de telecomunicații. 3. (La scrimă) A patra dintre cele opt poziții principale de apărare [Var.: cuártă s. f.] – Din it. quarto, fr. quarte.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
rain_drop
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CVÁRTĂ ~e f. 1) muz. Interval dintre două sunete ale gamei la distanță de patru trepte. 2) sport Poziția a patra de apărare la scrimă. 3) Sistem de conducte folosit pentru cablurile telefonice. /<it. quarto, fr. quarte
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CVÁRTĂ s.f. 1. (Muz.) Intervalul dintre patru note consecutive. 2. A patra poziție principală de apărare la scrimă. 3. Sistem de patru conducte electrice izolate între ele și împletite împreună, folosit pentru cablurile telefonice. [Var. cuartă s.f. / cf. fr. quarte, it. quarta, lat. quartus – al patrulea].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CVÁRTĂ/CUÁRTĂ s. f. (muz.) interval de patru trepte într-o gamă diatonică. (< fr. quarte, it. quarta, lat. quartus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cvártă (tehn.) s. f., g.-d. art. cvártei; pl. cvárte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cvártă/cuártă (muz.) (sil. cuar-) s. f., g.-d. art. cvártei/cuártei; pl. cvárte/cuárte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cvartă (quartă) (‹ lat. quartus, -a, -um „al patrulea, a patra”), interval* de patru trepte* într-o gamă diatonică*. C. perfectă este c. care, pornind de la sunetul de bază (tonică, finalis*), numără două tonuri și un semiton* diatonic (ex.: într-o gamă de do, do-fa). C. mărită rezultă din mărirea c. perfecte cu un semiton cromatic* (ex. do-fa diez); ca interval natural*, c. mărită se găsește pe treapta a IV-a a unei game majore (ex.: fa-si) și, fiind alcătuită din trei tonuri, se numește triton*; în gama cromatică temperată* c. mărită este egală în „enarmonie”, cu cvinta* micșorată. C. micșorată rezultă din micșorarea c. perfecte cu un semiton (ex. do-fa bemol). Denumirea de c., fără nici o altă specificare, se referă la c. perfectă. ♦ În gama pitagoreică, c. avea valoarea de 4/3 (1,33333), valoare (raport) exprimând sunetul produs de vibrarea unei pătrimi a coardei monocordului*. Aceeași valoare i-a fost atribuită și în ev. med. și în Renaștere* (Zarlino). În seria armonicelor* superioare, c. ocupă locul al treilea (după octavă* și cvintă) cu valoarea 3/4 (inversul lungimii coardei). În sistemul temperat, c. are valoarea 1,343 (în nr. zecimale) sau 5. 000 (în cenți). ♦ Fiind primul dintre intervale ce rezultă din răsturnarea* altui interval la octavă*, respectiv din aceea a cvintei*, c. are o situație specială, atât în ceea ce privește implicarea sa în constituirea sistemelor cât și a calității sale. Interval primar, ca și octava și cvinta, c. intervine mai puțin în constituirea unor sisteme (I, 4) pre- și pentatonice (aflate sub imperiul principiului consonantic* al cvintei), dar are un rol important în ordonarea, mai mult melodică, a sistemelor heptatonice (v. tetracord). ♦ În virtutea caracterului său primar, c. a participat la constituirea organum*-ului medieval, deținând un rol precumpănitor – în asociere cu terța* – și în faux-bourdon. Disputele cu privire la caracterul (calitatea) de consonanță perfectă sau imperfectă a c., începute încă din ev. med., s-au răsfrânt asupra situației sale în armonia (III, 2) clasică; oricare ar fi fost răspunsul față de această dilemă, integrarea c. într-o structură cvintă-terță, structură proprie acestei arm., impunea o evitare a a formațiilor verticale de c., ca disonanță*, atât într-o singură linie melodică [voce (2)] cât și în acordul de cvartă și sextă (v. acord). În alți termeni, principiul tonal [v. tonalitate (1, 2)], puternic afirmat în fundamentul arm. prin cvintă, nu poate fi contrazis de dezechilibrul introdus, în același sens, prin plasarea c., în grav. Contrar principiilor clasice, arm. sec. 20 a pus c. la baza unor structuri acordice, fie în virtutea uneo tonalități lărgite, sau în aceea a atonalismului*, fie prevalându-se mai ales, de rolul structural al c. în melodica de factură modală.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fagot în cvartă v. fagottino.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink