3 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUVÂNTARE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.

CUVÂNTARE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.

cuvântare sf [At: MARDARIE, L. 208 / Pl: ~tări / E: cuvânta] 1 (Înv) Exprimare a gândului prin grai Si: comunicare, declarare, enunțare, exprimare, expunere, grăire, spunere, vorbire, zicere. 2 (Rar) Capacitatea de a vorbi. 3 Vorbă. 4 (Înv) Conversație. 5 (Înv) Rațiune. 6 Discurs. 7 Cugetare. 8 Predică. 9 (Înv) Prefață. 10 (Îs) Mare ~ Răstire. 11 Fală.

CUVÂNTARE ~ări f. Expunere oratorică făcută în fața unui public; discurs. /v. a cuvânta

cuvântare f. 1. fapta de a cuvânta; 2. efectul cuvântării, discurs.

CUVÂNTA, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

cuvânta [At: PSALT. SCH. 64/13 / Pzi: ~tez, (îpp) ~vânt; 2 și (îvp) ~vânți; 3 și (îvp) ~vântă; 6 -tează, (îvp) ~tă / E: ml conventare cf cuvânt] 1 vt A-și exprima gândul prin grai Si: a comunica, a declara, a enunța, a exprima, a expune, a grăi, a spune, a vorbi, a zice. 2-3 vt (Îe) A ~ de bine (sau de rău) pe cineva A spune lucruri bune (sau rele) despre ceva sau cineva Si: a vorbi de bine. 4 vi A avea capacitatea de a articula cuvinte ca și omul Si: a pronunța. 5 vi (Construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, „către”) A începe vorba cu cineva. 6 vi A declara solemn. 7 vi (Îe) A mare-~ A se răsti. 8 vt (Înv) A slăvi. 9 vt (Înv) A binecuvânta. 10 vt (Înv) A ordona.

cuvânta [At: DOSOFTEI, PS. 16 / Pzi: cuvânt / E: ml convento, -are] 1 (Înv) A vorbi. 2 (Nob; înv) A descrie. 3 vr (Înv) A se spune. 4 vt (Îe) A ~ de bine sau de rău (pe cineva) A vorbi de bine sau de rău pe cineva. 5 vt A articula cuvinte. 6 vr A se adresa cuiva. 7 vt A pune o vorbă bună pe lângă cineva. 8 vt (Rar; îe) A-l ~ (pe cineva) A se adresa cuiva. 9 vt (Îae) A-i da cuiva cuvântul. 10 vr (Nob; înv; îe, după sl vele-recevati] A mare ~ A se răsti la cineva. 11 vt (Înv) A slăvi. 12 vr (Înv) A binecuvânta. 13 vt A da ordin. 14 vt A declara. 15 vr A ține un discurs. 16 vr A recita.

CUVÂNTA, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

CUVÎNTA, cuvîntez, vb. I. (Mai ales arhaizant) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A vorbi, a spune, a grăi, a zice; a declara, a exprima. Simeon Bîrnovă... cuvîntă cu îndrăzneală: Eu, măria-ta, nu cer nimica. SADOVEANU, O. VII 17. Sufletul mi-e dornic să te-asculte. Cuvîntează. DAVILA, V. V. 182. În fine să mai cuvîntăm ceva și despre numele... acestei păsări. MARIAN, O. II 292. Cuvîntînd aceasta, s-au acățat de lanț și s-au suit pînă în ceri. SBIERA, P. 91. ◊ (Determinat prin «din gură») Merge badea... Din gură cuvîntînd. HODOȘ, P. P. 45. Irina din gură a cuvîntat: Turcilor... Ia lăsați-mă-napoi. ȘEZ. I 44. ◊ (Cu complement intern) Cînd se apropie... de dînsul și începu să-l mîngîie... cînd își deschise gura spre a-i cuvînta niște vorbe... nu mai știu ce face. ISPIRESCU, U. 93. 2. Tranz. A ține un discurs; a recita. Vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvînta curat și pe înțeles. NEGRUZZI, S. I 8. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte (ca omul). Din lumea celor care nu cuvîntă [titlu]. GÎRLEANU. Toate juvinele cuvîntau omenește. DELAVRANCEA, S. 240. – Prez. ind. și: cuvîntez (SADOVEANU, F. J. 43, ISPIRESCU, U. 15, TEODORESCU, P. P. 51), cuvînt (C. PETRESCU, C. V. 267).

CUVÎNTARE, cuvîntări, s. f. 1. Vorbire în public, desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. Cuvîntarea istorică a tovarășului Stalin înaripează pe comuniștii din toate țările în lupta lor nobilă pentru binele popoarelor lor, pentru binele omenirii, pentru triumful cauzei lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 10. 2. Spusă, vorbă; vorbire, conversație. Tu n-ai șir în cuvîntare... Eu i-oi spune Lucrul neted și băiatul va pricepe de minune. DAVILA, V. V. 144.

A CUVÂNTA cuvânt 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta în fața unui public. 2. intranz. A fi în stare să-și exprime gândurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare

cuvântà v. a vorbi în șir (cu o nuanță de solemnitate): se urcă pe tribună și astfel cuvântează. [Lat. CONVENTARE, a se aduna la un loc].

cuvîntáre f. Acțiunea de a cuvînta. Discurs. V. predică, conferență.

cuvîntéz v. tr. și intr. (d. cuvînt). Vorbesc maĭ serios, țin discurs. – Și cuvintez, -ezĭ, -eáză, să -ez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ un ea, ca cuvînt, cuvinte).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări

cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări

cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări

cuvânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cuvântez, 3 cuvântea; conj. prez. 1 sg. să cuvântez, 3 să cuvânteze

cuvânta (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvântea

cuvânta vb., ind. prez. 1 sg. cuvântez, 3 sg. și pl. cuvântea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUVÂNTA vb. v. afirma, declama, declara, mărturisi, recita, relata, rosti, spune, vorbi, zice.

CUVÂNTAR s. v. dicționar, lexicon, vocabular.

cuvânta vb. v. AFIRMA. DECLAMA. DECLARA. MĂRTURISI. RECITA. RELATA. ROSTI. SPUNE. VORBI. ZICE.

cuvîntar s. v. DICȚIONAR. LEXICON. VOCABULAR.

CUVÎNTARE s. alocuțiune, cuvînt, discurs, (pop.) vorbă, vorbire, (înv.) voroavă, (fam. și ir.) logos. (În ~ sa a arătat că...)

Intrare: cuvântare
cuvântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuvântare
  • cuvântarea
plural
  • cuvântări
  • cuvântările
genitiv-dativ singular
  • cuvântări
  • cuvântării
plural
  • cuvântări
  • cuvântărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cuvânta
cuvânta1 (1 -ântez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuvânta
  • cuvântare
  • cuvântat
  • cuvântatu‑
  • cuvântând
  • cuvântându‑
singular plural
  • cuvântea
  • cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuvântez
(să)
  • cuvântez
  • cuvântam
  • cuvântai
  • cuvântasem
a II-a (tu)
  • cuvântezi
(să)
  • cuvântezi
  • cuvântai
  • cuvântași
  • cuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • cuvântea
(să)
  • cuvânteze
  • cuvânta
  • cuvântă
  • cuvântase
plural I (noi)
  • cuvântăm
(să)
  • cuvântăm
  • cuvântam
  • cuvântarăm
  • cuvântaserăm
  • cuvântasem
a II-a (voi)
  • cuvântați
(să)
  • cuvântați
  • cuvântați
  • cuvântarăți
  • cuvântaserăți
  • cuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuvântea
(să)
  • cuvânteze
  • cuvântau
  • cuvânta
  • cuvântaseră
cuvânta2 (1 -intez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT207)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuvânta
  • cuvântare
  • cuvântat
  • cuvântatu‑
  • cuvântând
  • cuvântându‑
singular plural
  • cuvintea
  • cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuvintez
(să)
  • cuvintez
  • cuvântam
  • cuvântai
  • cuvântasem
a II-a (tu)
  • cuvintezi
(să)
  • cuvintezi
  • cuvântai
  • cuvântași
  • cuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • cuvintea
(să)
  • cuvinteze
  • cuvânta
  • cuvântă
  • cuvântase
plural I (noi)
  • cuvântăm
(să)
  • cuvântăm
  • cuvântam
  • cuvântarăm
  • cuvântaserăm
  • cuvântasem
a II-a (voi)
  • cuvântați
(să)
  • cuvântați
  • cuvântați
  • cuvântarăți
  • cuvântaserăți
  • cuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuvintea
(să)
  • cuvinteze
  • cuvântau
  • cuvânta
  • cuvântaseră
cuvânta3 (1 -ânt) verb grupa I conjugarea I
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuvânta
  • cuvântare
  • cuvântat
  • cuvântatu‑
  • cuvântând
  • cuvântându‑
singular plural
  • cuvântă
  • cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuvânt
(să)
  • cuvânt
  • cuvântam
  • cuvântai
  • cuvântasem
a II-a (tu)
  • cuvânți
(să)
  • cuvânți
  • cuvântai
  • cuvântași
  • cuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • cuvântă
(să)
  • cuvânte
  • cuvânta
  • cuvântă
  • cuvântase
plural I (noi)
  • cuvântăm
(să)
  • cuvântăm
  • cuvântam
  • cuvântarăm
  • cuvântaserăm
  • cuvântasem
a II-a (voi)
  • cuvântați
(să)
  • cuvântați
  • cuvântați
  • cuvântarăți
  • cuvântaserăți
  • cuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuvântă
(să)
  • cuvânte
  • cuvântau
  • cuvânta
  • cuvântaseră
Intrare: cuvântar
cuvântar substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuvântar
  • cuvântarul
  • cuvântaru‑
plural
  • cuvântare
  • cuvântarele
genitiv-dativ singular
  • cuvântar
  • cuvântarului
plural
  • cuvântare
  • cuvântarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cuvântare, cuvântărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: discurs
    • format_quote Cuvîntarea istorică a tovarășului Stalin înaripează pe comuniștii din toate țările în lupta lor nobilă pentru binele popoarelor lor, pentru binele omenirii, pentru triumful cauzei lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 10. DLRLC
  • 2. Conversație, spusă, vorbire, vorbă. DLRLC
    • format_quote Tu n-ai șir în cuvîntare... Eu i-oi spune Lucrul neted și băiatul va pricepe de minune. DAVILA, V. V. 144. DLRLC
etimologie:
  • vezi cuvânta DEX '98 DEX '09

cuvânta, cuvântezverb

  • 1. tranzitiv Declara, exprima, grăi, spune, vorbi, zice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Simeon Bîrnovă... cuvîntă cu îndrăzneală: Eu, măria-ta, nu cer nimica. SADOVEANU, O. VII 17. DLRLC
    • format_quote Sufletul mi-e dornic să te-asculte. Cuvîntează. DAVILA, V. V. 182. DLRLC
    • format_quote În fine să mai cuvîntăm ceva și despre numele... acestei păsări. MARIAN, O. II 292. DLRLC
    • format_quote Cuvîntînd aceasta, s-au acățat de lanț și s-au suit pînă în ceri. SBIERA, P. 91. DLRLC
    • format_quote Merge badea... Din gură cuvîntînd. HODOȘ, P. P. 45. DLRLC
    • format_quote Irina din gură a cuvîntat: Turcilor... Ia lăsați-mă-napoi. ȘEZ. I 44. DLRLC
    • format_quote Cînd se apropie... de dînsul și începu să-l mîngîie... cînd își deschise gura spre a-i cuvînta niște vorbe... nu mai știu ce face. ISPIRESCU, U. 93. DLRLC
  • 2. tranzitiv A ține un discurs. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvînta curat și pe înțeles. NEGRUZZI, S. I 8. DLRLC
    • 2.1. Recita. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: recita
  • 3. intranzitiv A avea facultatea de a articula cuvinte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Din lumea celor care nu cuvântă [titlu]. GÎRLEANU. DLRLC
    • format_quote Toate juvinele cuvîntau omenește. DELAVRANCEA, S. 240. DLRLC
etimologie:
  • limba latină conventare „a se întruni mereu”. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.