CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVIOȘÍE ~i f. 1) Sentiment religios manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor bisericești; cucernicie; pietate; smerenie; evlavie. 2) (urmat de pronume posesive) Cuvânt de adresare către slujitorii bisericii. [Sil. -vi-o-și-e] /cuvios + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVIOȘÍE s. v. credință.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuvioșíe s. f. (sil. -vi-o-), art. cuvioșía, g.-d. art. cuvioșíei; pl. cuvioșíi, art. cuvioșíile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuvioșíe f. (d. cuvios). Decență. Pietate. Titlu dat călugărilor: Cuvioșia Sa părintele Dumitru (Arhimandriților Preacuvioșia sa).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Cuvioșía sa (ta, voastră) s. f. art. + adj. (sil. -vi-o-), g.-d. Cuvioșíei sale (tale, voastre)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink