covițăĭésc v. intr. (d. coviț, rudă cu vsl. kvičuti, bg. kvicý și gucam, sîrb. kvičati, [kvocati, a cloncăni], rus. kvičátĭ, ceh. kvičeti, kovičeti; alb. kuis, ngr. koizo; germ. quieken, quieksen, id. Bern.). Est. Țip de nemulțămire [!], vorbind de porc orĭ de purcel. – În nord cuvíț, în vest guíț, a -țá. V. grohăĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cuvíț, a -á, V. covițăĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink