cutrier sn vz cutreier

CUTRIER s. n. v. cutreier.

cutreier sn [At: EMINESCU, P. 251 / P: ~tre-ier / V: (reg) ~rier / E: dr cutreiera] (Rar) Cutreierare. corectat(ă)

cutreiera [At: DOSOFTEI, V. S. 61/1 / V: (reg) ~ri~, (rar) ~riira / Pzi: cutreier / E: ml contribulo, -are cf a treiera] 1-2 vt A colinda (în lung și în lat). 3 vt (Pex) A hoinări. 4 vt A frecventa. 5 vt (Nob) A se perinda. 6 vr (Rar) A se strecura. 7 vt A străbate.

cutriera v vz cutreiera

cutriira v vz cutreiera

CUTREERA (-eer), Mold. Bucov. CUTRIERA (-ier) I. vb. tr. A străbate în lung și în lat, a colinda de la un capăt la altul, a perinda: călugări de ai Popei cutreerau țările și cercau să le papistășească (ISP.); cutrierînd așa lumea au dat, într’o pădure, de o curte foarte frumoasă (SB.). II. vb. refl. A se perinda: să ne cercăm a descurca ițele istorice prin care s’a cutreerat această legendă (ODOB.) [lat. contribulare].

CUTREIER s. n. (Rar) Faptul de a cutreiera; cutreierat. (Atestat în forma cutrier) Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier. EMINESCU, O. I 152. – Variantă: (regional) cutrier s. n.

CUTREIERA, cutreier, vb. I. 1. Tranz. A străbate (în lung și în lat), a colinda (de la un capăt la altul), a umbla (din loc în loc); p. ext. a hoinări, a vagabonda. Vom cutreiera amîndoi lumea. CAMIL PETRESCU, T. II Fiind băiet, păduri cutreieram Și mă culcam ades lîngă izvor. EMINESCU, O. IV 354. Voinicelul pribegea: Nouă țări Cutreiera. TEODORESCU, P. P. 438. Sărmanul om... cutreieră lumea în lungiș și-n curmeziș. ȘEZ. V 50. (Prin exagerare) Cutreieră la miezul nopții încăperile, pipăind pereții și căutînd mîner ele ușilor. C. PETRESCU, R. DR. 303. ◊ Intranz. Vreo trei ceasuri ai cutreierat cu Bică prin centru și mai departe. PAS, Z. I 167. ♦ (Rar) A traversa, a străbate. Tresări, cutreierat de un fior. SADOVEANU, M. 107. O vie rază de lună... cutreieră aerul. EMINESCU, N. 8. Un fel de foc... îi cutreieră... toți mușchii. EMINESCU, N. 10. ◊ Refl. (Neobișnuit) Voim acum să ne cercăm a descurca ițele istorice prin care s-a cutreierat această legendă, ca să treacă din imaginațiunea vechilor cîmpeni eleni, pînă în gura poporului nostru. ODOBESCU, S. I 213. 2. Tranz. A lua la rînd, a umbla (adesea) prin..., a frecventa. Cutreierase ulicioară cu ulicioară... CAMILAR, N. I 102. Cutreiera Cîrciumile, Și tot cerca Vinurile. TEODORESCU, P. P. 561. 3. Refl. (Neobișnuit) A se perinda. Au fost multe, au fost felurite acele popoare ce s-au cutreierat pe aci. ODOBESCU, S. II 252. – Variantă: (regional) cutriera (GOGA, C. P. 9, CREANGĂ, P. 117, ODOBESCU, S. III 14, I. IONESCU, P. 11) vb. I.

CUTREIER s. n. (Rar) Cutreierat. [Var.: (reg.) cutrier s. n.] – Postverbal al lui cutreiera.

CUTREIERA, cutreier, vb. I. 1. Tranz. A străbate, a colinda (în lung și în lat), a umbla (din loc în loc); p. ext. a hoinări, a vagabonda. ♦ A umbla adesea prin...; a frecventa. Cutreiera cîrcumile (TEODORESCU). 2. Refl. (Neobișnuit) A se perinde. Au fost felurile acele popoare ce s-au cutreierat pe aci (ODOBESCU). [Var.: (reg.) cutriera vb. I] – Lat. contribulare.

A CUTREIERA cutreier tranz. (teritorii, orașe, țări etc.) A străbate în lung și în lat; a colinda. [Sil. -tre-ie-] /<lat. contribulare

cutreer n. lucrarea de a cutreera (poetic): papura se mișcă ’n freamăt de al undelor cutreer EM. [Abstras din cutreerà].

cutreerà v. 1. a. străbate, a merge dela o margine la alta: a cutreera toată lumea; 2. a alerga ici și colea: a cutreera grădina [Lat. CONTRIBULARE, a treera, termen agricol generalizat].

cutréĭer, a -á v. tr. (lat. con-tríbulo, -tribuláre, a zdrobi. V. treĭer). Străbat, colind, merg în lung și’n lat: a cutreĭera lumea. V. horhăĭ.

cutreier (rar) (desp. cu-tre-) s. n.

cutreiera (a ~) (desp. cu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. cutreier, 3 cutreieră; conj. prez. 1 sg. să cutreier, 3 să cutreiere

cutreier (rar) (cu-tre-) s. n.

cutreiera (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutreieră

cutreier s. n. (sil. -tre-)

cutreiera vb. (sil. -tre-), ind. prez. 1 sg. cutreier, 3 sg. și pl. cutreieră

cutreiera

cutreier, -iera inf.

cutreiera (cutreier, cutreierat), vb. – 1. A străbate, a umbla, a merge. – 2. A vizita, a frecventa. – 3. A hoinări, a colinda. – Mr. cutrivir. Lat. contrĭbŭlāre „a bate grînele cu picioarele” (Pușcariu 475; REW 8885; DAR). Pentru evoluția sensului, cf. tribulație și Șeineanu, Semasiol., 159; Cortés 127. – Der. cutreierător, adj. (vagabond, nomad); cutreierătură, s. f. (hoinăreală, vagabondaj).

CUTREIERA vb. 1. a colinda, a parcurge, a străbate, a vântura, (pop. și fam.) a bate, (pop.) a călca, a ocoli, a petrece, (înv. și reg.) a răzbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ drumurile, satele.) 2. v. colinda. 3. v. călători. 4. a colinda, a se plimba, (fam.) a se plimbarisi. (~ prin poieni.) 5. v. hoinări. 6. a colinda, a se duce. (~ prin muzee.)

CUTREIERA vb. 1. a colinda, a parcurge. a străbate, a vîntura, (pop. și fam.) a bate, (pop.) a călca, a ocoli, a petrece, (înv. și reg.) a răzbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ drumurile, satele.) 2. a colinda, a merge, a străbate, a umbla. (~ prin munți și văi.) 3. a colinda, a peregrina. (A ~ prin multe țări.) 4. a colinda, a se plimba, (fam.) a se plimbarisi. (Se spune că ~ prin poieni.) 5. a colinda, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, a vagabonda, (livr.) a flana. (Pe unde ai ~?) 6. a colinda, a se duce. (~ prin muzee.)